Contactează-ne

Actualitate

Tristeţea Parcului Cozla

Știre publicată în urmă cu

în data de

Se împlinesc aproape doi ani de zile, de când  ne aflăm sub  asediul unei  pandemii, în numele căreia am fost obligaţi să stăm mai mult în case, iar când am ieşit în fugă, să stăm cât mai departe unii de alţii.

Nu am fost niciodată mai dornici de a fi aproape de ceva sau de cineva, pentru a scăpa de stresul izolării. Şansa noastră, a pietrenilor, ar fi fost ca pădurea să ne fie un refugiu de recreere, amintindu-ne din „Doina“ lui Eminescu, că la vremuri  de restrişte „codru-i frate cu românul“.

Pentru că, har Domnului, dacă astăzi Piatra Neamţ nu prea mai are mare lucru de oferit, în afară de supermarketuri, are în schimb pădure cât pentru un judeţ întreg. Cozla, Cernegura, Pietricica, Doamna şi Cîrlomanul ar putea oferi  locuri de  promenadă şi relaxare, dacă ar fi fost  amenajate în acest scop. Ori, tocmai aceasta nu a fost preocuparea administraţiei locale în ultimii doi ani, preocupare care s-ar fi impus prioritar pentru combaterea unuia din efectele pandemiei, stresul provocat de izolare.

Timp de aproape doi ani de zile, autorităţile noastre locale nu au excelat decât în preocuparea de a ne hăitui prin locurile publice şi prin carantine, aplicându-ne amenzi şi ameninţări cu dosare penale, fără a-şi pune o clipă problema că avem nevoie acută de mişcare şi relaxare în mediu natural, singurul prietenos. Suntem datori să ne amintim că, încă din anul 1904, când nu era nici o pandemie, primarul liberal Nicu Albu a reuşit să dea în folosinţă  pietrenilor Parcul Cozla, un excelent loc de promenadă şi recreere.

În Parcul Cozla erau amenajate sumedenie de trasee, cu pavilioane şi chioşcuri, care au fost menţinute, cât de cât, chiar în perioada  comunistă. Din toate acestea, astăzi nu mai există decât vagi urme, ici şi acolo, ca nişte vestigii care ne amintesc că a fost odată un Parc Cozla. Din acel parc a rămas doar o caricatură, operă postrevoluţionară a unor primari nevolnici, din păcate liberali, a căror principală preocupare a fost să devină clienţii Justiţiei, făcând urbea de râsul României.

Cei care am petrecut pe vremuri în Parcul Cozla, relaxându-ne mergând pe traseele lui minuţios întocmite, astăzi nu mai întâlnim decât pădure tristă, mutilată de drumuri tăiate cu buldozere şi cu hogaşe săpate de apele ploilor, care ocolesc şanţurile betonate aiurea, mutilată şi de traseul stâlpilor telegondolei subvenţionate, dar şi ai telescaunului inutil. Bomboana pe colivă, în vârful de la Trei Coline zac nişte clădiri pustii şi la fel de inutile, care se apropie cu paşi repezi de casare, fără să li se fi tăiat  panglica.

Tocmai în vârful  Cozlei, în vecinătatea „inutilităţilor“, un uriaş panou publicitar ne înştiinţează, cu vizibilă făloşenie, că a existat o intenţie de proiect, intitulat  ambiţios „Dezvoltare a infrastructurii turistice pe masivul Cozla“. De pe panou aflăm că proiectul a fost demarat la 01.10.2009 şi a fost finalizat la 01.02.2013. Să ne fie clar, intenţia a fost finalizată, nu şi proiectul. Cu toate acestea, lucrarea a costat 58 milioane lei, dintre care 23 milioane contribuţie UE şi 35 milioane contribuţie municipală, adică din buzunarele noastre.

Astăzi, lucrarea zace în paragină, nefinalizată, de vreo opt ani. Ar fi fost de bun simţ, ba chiar de bună practică, ca actualul primar să-şi fi început  mandatul, propunându-şi să continue şi să finalizeze, cât mai grabnic acest proiect abandonat, pentru a oferi un refugiu prielnic de promenadă şi relaxare pietrenilor asediaţi de pandemie. Se impunea această continuitate, cu atât mai mult, cu cât aveam dreptul de a şti în acest caz, pe ce naibii s-au cheltuit banii şi unde s-au dus aceştia.

Noroc cu Curtea de Conturi, care a ajuns pe siajul unei părţi din bani, tocmai prin Franţa. Cică ar fi vorba despre o sută de milioane de lei. Rolul actualului primar s-a limitat la soluţia cea mai facilă, închiderea şi lichidarea grădinii zoologice, pentru ca animalele şi  păsăretul să nu preia Covidul de la vizitatori. Mai urma închiderea şi lichidarea Parcului Cozla, ca să se piardă definitiv urma jafului practicat în stil liberal. Prin cablurile Telegondolei, oraşul s-a racordat la tristeţea Parcului Cozla, devenind la fel de trist, tristeţe indusă şi acelor pietreni, care  nu se dau în vânt, ca papuaşii, pentru sclipiciurile oferite de aşa-zişii noi cârmuitori.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, marota oricărui primar rătăcit prin cetate

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a fost demarat în întreaga Românie în anul 2015, ca model unic de mascat incompetenţa unor administraţii urbane. Plecând de la definiţie, ca să nu rămână cineva corigent la această materie, PMUD este o modalitate de planificare strategică teritorială prin care să fie satisfăcută nevoia de mobilitate şi transport a persoanelor, bunurilor şi mărfurilor.

Aceasta presupune interconectarea eficientă a diferitelor moduri de transport, care pentru pietreni însemnau trenul, troleibuzul, autobuzul, taxiul, autoturismul personal, motocicleta, bicicleta cu derivatele şi bineînţeles telegondola. Pentru a elimina din start orice speculaţie, susţin ca un PMUD este necesar, dar să fie aplicat proportional cu mărimea localităţii şi a nevoii de mobilitate a populaţiei. Nevoia de mobilitate se determină, nu se presupune. Pe parcurs a intervenit criza în Piatra Neamţ şi transportul feroviar de persoane, cu care a fost justificată construcţia telegondolei, diminuându-se considerabil, a rămas de domeniul amintirilor.

Pe ruta marilor rute feroviare, astăzi Piatra Neamţ nu se mai regăseşte, transportul feroviar nedevenind preocuparea vreunuia dintre primari. Până şi ruta autostrăzii proiectate ocoleşte Piatra Neamţ. Am asistat doar la reabilitarea cu succes, dar fără folos, a clădirii gării, pentru a-i pregăti doar statutul de „Gară muzeu“. Pentru primari, partea cea mai atractivă a marotei PMUD o constituie achiziţia de mijloace de transport, de regulă electrice, că sună bine. Achiziţia variază de la un municipiu la altul.

Dacă municipiul Cluj achiziţionează vagoane de metrou, la pachet cu infrastructura aferentă, municipiul Piatra Neamţ a achizitionat nişte staţii de autobuz „inteligente“, la pachet cu nişte autobuze electrice, care vor veni mai târziu. Nu că Piatra Neamţ nu ar fi avut tradiţia transportului cu autobuze electrice, dar flota de troleibuze a fost vândută la şmelţ, iar zecile de tone de cablu din cupru, ale reţelei electrice, au avut acelaşi traseu, spre bucuria  producătorilor de cazane de ţuică.

Una din îngrijorările majore ale cetăţenilor unei urbe este poluarea provocată de emisiile mediului industrial şi al transportului auto. Preocupată doar de această provocare, primăria pietreană şi-a propus să achiziţioneze autobuze electrice, deşi acestea sunt mai scumpe decât  troleibuzele. Problema achiziţionării a devenit o marotă, deşi la mijloc nu se justifica pentru reducerea poluării invocate, aceasta fiind o falsă problemă. Graţie politicilor liberale, lansate imediat după 1990, în România s-a trecut la liberalizarea şi demolarea industriei de sorginte comunistă. Astfel, în Piatra Neamţ, dar şi în împrejurimi, ameninţarea poluării a dispărut odată cu industria, devenind de domeniul trecutului.

Avem cel mai curat aer. Rămâne doar să ne întrebăm ca proştii, dacă poluarea  a dispărut, de ce o invocăm ca să justificăm o marotă? Răspunsul este simplu, dacă avem în vedere că principala sursă financiară, pentru realizarea PMUD în România, a fost asigurată de Uniunea Europeană, în valoare de 16,3 miliarde euro, pentru perioada  2014 – 2020, este de la sine înţeles că administraţiile urbane s-au  călcat în picioare, pentru a pune mâna pe aceşti bani, invocând urgenţa accesării PMUD-ului.

Culmea ciudăţeniei este că în 2020, după şase ani de experimentul PMUD, la nivelul UE nu s-au evidenţiat indicii că mobilitatea urbană s-ar fi îmbunătăţit  semnificativ, deşi banii au fost cheltuiţi în totalitate. Mai toate administraţiile urbane şi-au limitat PMUD-ul doar la soluţiile cele mai facile, respectiv, mai lipsite de interoperabilitate tehnică şi mai incoerente, dar mai costisitoare, care să achite obligaţiile prin toate robinetele. Astăzi, unul din proiectele de suflet ale primarului Andrei  Carabelea este legat de PMUD-ul aprobat de fosta administraţie, demonstrând astfel continuitate doar în această direcţie.

În celelalte direcţii prioritare, pot descoperi marote şi alţi primari. Ar fi corect să nu închei acest mic expozeu, despre PMUD-ul pietrean, fără a mai  completa cu două trimiteri de interes. Prima, este o informaţie venită din partea Conferinţei Naţiunilor Unite, aceea că începând cu 1990, timp de 30 de ani, România şi-a  redus emisiile de CO2 cu 77%, dublu faţă de media globală.

Astfel că la acest capitol, România ar putea bate pasul pe loc până în 2030, pentru a fi ajunsă din urmă, fără a se apela la vreun PMUD pe bază de electricitate. A doua, primăria este pornită să procure vreo 41 de autobuze electrice, 28 de staţii pentru încărcare şi aproape 95 de staţii „inteligente“ pentru călători. Anvergura şi înalta tehnologie pe care o reclamă aceste investiţii este asigurată de un dealer de top din Ciorogârla, judeţul Ilfov. Dealerul a ieşit în întâmpinarea unor suspiciuni, transmiţând că: „n-aveţi voi bani, câte autobuze vă putem da noi“.

La o aşa provocare, să sperăm că prin Primăria Piatra Neamţ nu va bântui o nouă marotă. Aceea a înfiinţării zonei metropolitane Piatra Neamţ, pentru a justifica dotarea proiectată cu lungimea traseelor, că justificarea cu reducerea poluării nu ţine.

Concluzia finală se impune. La Piatra Neamţ, primarii au marote fixe şi profitabile, dar susţinute cu false argumente. Marota Telegondolei a fost susţinută cu argumentul cohortelor de turişti debarcate din trenurile intrate în gara Piatra Neamţ. Marota PMUD-ului a fost susţinută cu argumentul necesităţii reducerii gradului de poluare, când în realitate ar trebui să ţină numai de managementul transportului. Suntem în aşteptarea următoarei marote, să vedem cu ce va fi  argumentată. Până atunci, argumentele reale nu au nicio şansă să justifice vreo marotă de utilitate imediată.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Asociația „Culiță Tărâță“, un real sprijin pentru Spitalul Municipal de Urgență din Roman

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Conducerea Spitalului Municipal de Urgență a anunțat finalizarea unei noi investiții în unitatea sanitară, ea fiind realizată grație unei sponsorizări. Este vorba de modernizarea accesului în Centrul de Primiri Urgențe, prin fonduri asigurate de omul de afaceri Mihai Tărâță, președintele Asociației „Culiță Tărâță“.

„Datorită unei sponsorizări a Asociației «Culița Tărâță», a fost schimbat întreg sistemul de acces în Centrul de Primiri Urgențe Roman. Investiția este în valoare de 103.969 de lei cu TVA inclus. Au fost schimbate ușile automate de acces în Centrul de Primiri Urgențe, ușă triaj central, ușă hol, montîndu-se opt confecții din tîmplărie de aluminiu, echipate cu geam tip comex (uși culisante aferente sistemelor automate).

A fost montată și tîmplărie PVC, de culoare albă, ușă exterior echipată cu un kit, mîner exterior inclusiv iluminator lateral; sistem automat tip dorma, șină în trei canate, acționate electric, senzori tip magic switch, selector KT3 cu deschidere exterior, încuietoare electromagnetică; sistem automat tip dorma și șină într-un canat, acționate electric, senzori tip magic switch, selector KT3 cu deschidere exterior și încuietoare electromagnetică. Mai este vorba despre un selector cu card cu acționare exterior”.

Aceasta este declarația oferită de către Andreea Trifan, purtătorul de cuvînt al Spitalului Municipal de Urgență Roman, care spune că această nouă donație a Asociației „Culiță Tărâță” se adaugă celor anterioare. Reamintim faptul că în iunie 2020, în plină pandemie de Coronavirus, la unitatea sanitară menționată a ajuns unul din cele mai performante aparate de testare a virusului.

Aparatul Real Time PCR a fost achiziționat din donațiile generoase ale unui grup de oameni de afaceri romaşcani, adunați în jurul lui Mihai Tărâță şi a costat aproximativ 45.000 de dolari, fiind primul aparat de acest fel din județul Neamț. Ulterior și la Spitalul Județean a ajuns un aparat Real Time PCR, darn u era așa de performant.

În 2021, Asociația „Culiță Tărâță” achiziționa pentru SMU Roman un extractor de ARN (acid ribonucleic), folosit tot în depistarea virusului SARS Cov 2, acesta oferind posibilitatea de a lucra probe în serii mai mici, rezultatele fiind oferite mai repede și mărind capacitatea de testare, reducînd substanțial timpul de așteptare în izolare al pacienților. În același an au fost achiziționate și șase tărgi hidraulice, utile pentru poziționarea și ridicarea pacienților.

Citește știrea

Actualitate

Avantajele streamingului online și evoluția industriei de divertisment

Știre publicată în urmă cu

în data de

Vă mai amintiți vremurile fără internet, fără calculator sau telefon? Dar ce ziceți de vremurile când muzica și filmele erau greu de găsit și de cele mai multe ori trebuia să le cumpărăm pe CD-uri sau le împrumutam de la unii la alții pentru că erau și scumpe?

Acum nu ne putem imagina viața fără smartphone și fără internet. Am ajuns atât de dependenți de tehnologie încât primul lucrul pe care-l facem când ne trezim este să deschidem telefonul și nu să ne dăm jos din pat. Poate fără apă caldă sau căldură mai rezistăm, dar fără internet oare cât putem rezista?

Internetul este folosit pentru majoritatea activităților cotidiene, atât pe plan personal, dar și în zona de business. Totodată, avem streaming online și platforme digitale pentru a putea accesa filme, muzică, emisiuni tv și chiar posturi de televiziune live. Totul este la îndemâna noastră.

Streamingul online a venit la pachet cu numeroase avantaje și dezavantaje. La elementele negative putem spune că oamenii sunt mai comozi și nu prea mai merg în cinematografe și nici nu mai au răbdare să aștepte episod de episod la săptămână, vor totul instant. Internetul ne-a făcut mai comozi și asta se traduce prin socializare și interacțiune redusă între oameni.

În același timp există multe alte avantaje ale streamingului online și putem spune că a schimbat industria divertismentului pentru totdeauna.

Înainte de apariția internetului și implicit a tehnologiei de live streaming, conținutul multimedia de divertisment era limitat, fără prea multe opțiuni. În schimb internetul a adus divertismentul și mai aproape de noi. Nu mai depindem de televiziuni pentru a urmări un film, pentru a asculta muzica favorită sau să vedem știrile de ultimă oră.

Streamingul online a dus la o diversificare a conținutului multimedia și de divertisment. Există foarte multe platforme de streaming unde putem urmări sute de seriale, filme artistice și documentare de toate genurile, pentru toate gusturile. Astfel, industria divertismentului este mult mai competitivă și încearcă să creeze cât mai mult conținut posibil.

Odată cu dezvoltarea streamingului online, răbdarea noastră nu mai este pusp la încercare și cu toate acestea încă mai suntem entuziasmați când sunt lansate episoade noi din serialele preferate sau vedem noi producții cinematografice.

Oamenii nu mai au răbdare să stea la coadă pentru un bilet la teatru sau să aștepte ca filmul preferat să fie difuzat exclusivist. Își doresc ca totul să fie ACUM pe streamingul online. Prin urmare, totul trebuie să fie prezentat online pe toate platformele digitale. Ba mai mult, sunt creatori care nu mai urcă pe platformă fiecare episod la un interval de timp, ci au început să prefere să urce toate episoadele simultan. Astfel, userii pot face binging, adica un maraton în fața ecranului pentru a urmări toate episoadele noi lansate.

Pe lângă clasicele formate de conținut (filme, seriale), platformele de streaming online au facilitat și crearea de conținut multimedia original. Astfel, creațiile respective nu le veți putea găsi pe altă platformă sau la televiziuni. Și influencerii sunt încurajați să producă conținut video de calitate.

Streamingul online a influnețat foarte mult și industria jocurilor online. Dacă în urmă cu câțiva ani, ne jucam individual pe desktop-uri sau în rețele locale, iată că astăzi putem să ne jucăm cu sute de alți jucători din întreaga lume prin intermediul acestor platforme de live streaming. Inclusiv în industria de gambling se simt influențele acestei tehnologii. Jocuri precum Ruleta, Poker sau Blackjack se pot juca acum online prin streamling online cu dealer real live.

Dincolo de conținutul de calitate și diversificat, streamingul online a facilitat și interacțiunea dintre utilizatori și creatori. Clienții pot oferi feedback în timp real, pot lăsa review-uri și pot distribui conținutul preferat. Aceste acțiuni duc la realizarea de topuri pe baza like-urilor și comentarii, influențând astfel succesul unei producții cinematografice, a unui joc sau serial.

Sunt platforme de streaming specializate în realizarea unui tip de conținut sau pe o nișă specifică, în funcție de preferințele userilor și abonaților. Au dispărut vremurile în care trebuie să continuați să schimbați canalele pentru a găsi conținutul preferat de vizionat. În schimb, dacă sunteți în căutarea unui tip de conținut, acum trebuie doar să accesați platformă digitală preferată.

Pentru că platformele de streaming au impus taxa de abonare, conținutul difuzat nu mai este fragmentat cu reclame ca la televizor, iar acest beneficiu este foarte apreciat de useri. Inclusiv industria de publicitate s-a adaptat noului conținut și reclamele la produse și servicii se fac direct în conținutul creat. Data viitoare când vedeți un brand de laptop, smartphone sau băutură în cadrul unui serial sau silm, să știți că este o formă de publicitate prin plasare de produse.

Un alt avantaj al platformelor de streaming stă în faptul că le putem accesa inclusiv de le smartphone-uri prin intermediul aplicațiilor dedicate, ceea ce înseamnă că ne putem bucura de conținutul respectiv în orice moment. Industria divertismentului se schimbă, de asemenea, odată cu evoluția internetulpentru a aduce publicului lucruri noi și interesante. Iar viitorul este promițător odată cu dezvoltarea și adoptarea noilor tehnologii cum ar fi realitatea virtuală, realitatea augmentată și multe altele.

Inclusiv trecerea internetului la vitezele 6G va influența foarte mult industria de divertisment pentru că vitezele mai mari vor duce la conținut mai bun, de calitate. Vom vedea tot mai multe creații 4K și chiar la rezoluții mai mari. Totodată, vom puteam comunica în timp real cu unii producători de conținut și chiar să schimbăm fluxul evenimentelor.

Din punct de vedere al cifrelor, piața de streaming online va depăși 90 de miliarde de dolari în 2023, iar platformele OTT (Over-the-top media service) vor depăși 400 de milioane de abonați. Tehnologia video a evoluat de-a lungul anilor, iar oamenii consumă din ce în ce mai mult conținut video online. Se estimează că la nivel global, conținutul difuzat prin streaming online va constitui peste 80% din totalul traficului de internet consumat.

Citește știrea

Actualitate

Accident cu două victime pe artera ocolitoare a Romanului

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier provocat de o neacordare de prioritate s-a soldat cu două victime, marţi, 27 septembrie, pe artera ocolitoare a municipiului Roman.

“Astăzi, 27 septembrie, în jurul orei 11:00, polițiștii Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe artera ocolitoare vest,  în municipiul Roman.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 38 de ani, din  județul Galați, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi efectuat manevra de schimbare a direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 64 de ani, din  București.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto de 64 de ani și a unui pasager de 54 de ani, din același autoturism.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Citește știrea
Advertisement









Trending