Tristeţea măştilor şi tristeţea unui dascăl

■ educatoarea Angela Tăbăcaru vorbeşte despre „tristeţea“ măştilor pandemice ■ ea spune că este cea mai grea perioadă a vieţii sale, acum cînd nu mai are voie să îmbrăţişeze un copilaş ■ fostul inspector şcolar crede că „Generaţia şcolii online este privată de dreptul la educaţie“ ■

Angela Tăbăcaru, educatoare pensionară, fost inspector şcolar pentru învăţămîntul preprimar, face o serie de consideraţii pe tema măsurilor de închidere a învăţămîntului şi despre purtarea măştilor.

„Nu am nici o apartenenţă politică, dar ceea ce văd în jurul meu, acum, îmi provoacă o imensă tristeţe. Şcolile, în opinia mea, trebuiau lăsate deschise, după modelul altor ţări. Copiii mei lucrează în Norvegia, au rămas în izolare, dar copiii merg la şcoală, unde sînt mult mai în siguranţă ca acasă. Tristeţea mea cea mai mare nu e aceea că sîntem obligaţi să purtăm măşti, pentru că o mască ne apără şi pe noi, şi pe cei din jur, în caz de strănut, tuse, vorbit.

Tristeţea mea, repet, e legată de închiderea grădiniţelor şi şcolilor. Eu ţineam locul unei colege, educatoare, aflată în concediu de maternitate. Şi tristeţea mea a devenit şi mai mare în momentul în care un copilaş m-a întrebat: «Doamna, de ce nu am voie să te mai îmbrăţişez?» dar, şi ei, mititeii, au înţeles că nu mai au voie să-ţi sară în braţe ca altădată. M-am gîndit cît de trist este acest lucru, pentru că şi eu, la vîrsta mea, am nevoie de dragoste, de îmbrăţişări, de pace, iubire, înţelegere. De la fereastra bucătăriei, mă uitam la zecile de copii care veneau la Şcoala Mihai Eminescu. Fiecare purta o mască: unul albă, altul neagră, altul albastră, altul roşie. I-am urmărit şi pe adulţii care purtau mască. Şi am citit sentimentul de tristeţe şi îngrijorare de sub aceste măşti. Atunci mi- am amintit de perioada Sărbătorilor de iarnă, petrecute la părinţii mei, la Bozieni, cînd ne treceau pragul casei, cetele de mascaţi care veneau cu Capra şi Ursul de la Crăciun şi pînă la Anul Nou. După ce urau, ei îşi descopereau feţele. Acum nu mai e posibil acest lucru şi nu mai ştii ce se ascunde în spatele unei măşti“, ne-a mărturisit Angela Tăbăcaru.

Aceasta este însă dezamăgită şi de faptul că, în plină pandemie de coronvirus, parlamentarii se folosesc de această temă în mod politicianist, atacîndu-se unii pe alţii, incapabili să găsească o soluţie viabilă de limitare a tragediei care ne înconjoară.

„Ceea ce mă înspăimîntă, cu adevărat, în aceste vremuri grele, de neînţeles, este ceea ce se va întîmpla cu «Generaţia online», metoda de studiu nefiind o soluţie. Un copilaş de 6-7 anişori este greu să înveţe să scrie şi să citească în acest regim. Aceşti copii, obligaţi să stea cu nasul în calculator ore întregi, nu numai că nu vor învăţa cum trebuie să scrie, să citească şi să socotească, dar în cîţiva ani, sigur, vor purta cu toţii ochelari. Inteligenţa nativă a românilor va scădea şi ea. Şi mă întreb cui servesc dezbinările politice la care asistăm?

Măsurile lor, ale politicienilor, indiferent de culoare, ar trebui să fie în folosul oamenilor şi să nu mai fie atît de pripite“, a mai spus, îngîndurată, Angela Tăbăcaru.