Actualitate
Trenurile Soarelui, repuse în circulație. Din ce oraşe pleacă garniturile câtre litoral şi Delta Dunării
■ CFR călători a introdus în circulație, începînd din 11 iunie, 40 de garnituri de tren, cu transport direct sau cu schimbare ■ ele vor transporta călători din toată țara spre litoral și spre Delta Dunării ■ elevii beneficiază de gratuitate iar studenții și pensionarii de o reducere de 50% ■
Conform unui comunicat de presă al companiei CFR Călători, începînd de sîmbătă 11 iunie, se va lansa programul estival de transport Trenurile Soarelui, care vor circula pînă în data de 5/6 septembrie. Compania a organizat transport direct spre Litoral sau Delta Dunări cu 40 de garniture de tren, ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu stațiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării. Programul „Trenurile Soarelui” începe pe 10 iunie, iar locuitorii din Arad, Deva, Timișoara, Reșița, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Tîrgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău vor avea legături rapide din București către Constanța și invers.
În următoarele trei luni, 30 de trenuri directe (15 dus și 15 întors) vor pleca din principalele orașe ale țării cu destinația Constanța. La acestea se adaugă 18 trenuri (9 dus, 9 întors), cu destinația Mangalia. În ceea ce privește legătura București – litoral, sînt 38 de trenuri la dispoziția călătorilor. O parte dintre ele pleacă din Gara de Nord, o parte din Gara Băneasa și unul din Gara Obor. Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători a pregătit un program variat care constă fie în prelungirea spre Mangalia – din 11/12 iunie – a circulației unor trenuri care aveau ca destinație finală București Nord, fie prin introducerea – din 25/26 iunie – de noi trenuri ce au ca destinație exclusivă litoralul Mării Negre și Delta Dunării.
Astfel programul complet din 25/26 iunie este următorul:38 trenuri directe (19 dus/19 întors) și ramurile aferente care pornesc din principalele orașe, vor avea ca destinație /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia. Alte 32 de trenuri (16 dus/16 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul și retur (12 perechi din București Nord, 3 perechi din București Băneasa, 1 pereche din București Obor).
Pentru călătoria în Delta Dunării, din 12 iunie 2021, trenurile RE (Regio Expres n.r) 8007/RE 8653 și RE 8658/ RE 8008 vor asigura zilnic, pe întreaga durată a sezonului, legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 dus/2 întors) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea. CFR Călători mai anunță și faptul că toate trenurile InterRegio estivale sînt dotate cu prize pentru a încărca bateria laptop-ului sau a telefonului mobil și instalații de climatizare, majoritatea vagoanelor fiind modernizate (reconstruite integral) în anul 2020, și chiar în 2021.
Persoanele cu dizabilități motorii au posibilitatea de a se deplasa mai ușor cu trenul spre și dinspre litoral, beneficiind din partea CFR Călători de servicii gratuite de asistență (rezervarea locurilor speciale, însoțire în incinta stației, asistență la urcare/coborîre în/din tren și asistență la bordul trenului). Pentru a beneficia de aceste servicii, pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil on-line și la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări/sosiri din/în marile gări.
Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sînt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin actele normative în vigoare.Pensionarii benefiziază de o reducere de 50% în baza taloanelor pe care le primesc anual, valabile 6 călătorii. Elevii beneficiază de gratuitae, iar studenți de 50% reducere la călătoria în vagoane de clasa a II-a.Dacă un călător achiziționează bilet dus-întors mai beneficiază și acesta de o reducere de 10%.
-
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Cadavrul unui tânăr, găsit într-o fântână. La peste un an de zile de la plecarea de acasă
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – victorie categorică. Altă „nuanţă” de galben-negru
-
Actualitateo săptămână,Traficanţi de droguri călcaţi de mascaţi. Dădeau petreceri private în cadrul cărora vindeau droguri
-
Actualitate2 săptămâni,Duel între nemţeni: deputat vs ministrul transporturilor
-
Actualitate2 săptămâni,Când se deschide oficial Târgul de Crăciun
-
Actualitate2 săptămâni,Şedinţă de CL Piatra. Ce proiecte sunt supuse votului
-
Actualitate2 săptămâni,”Voi puteți fi de fiecare dată al doisprezecelea jucător al CSM Ceahlăul”
-
Actualitate2 săptămâni,„Țara noastră – sfânt pământ” – concert dedicat Zilei Naționale, pe 27 noiembrie
