Prima pagină
Trei autoturisme parcate au fost avariate de flăcări
Cadrele de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au fost solicitate să intervină în municipiul Piatra-Neamț, pentru stingerea unui incendiu produs în seara zilei de 13 ianuarie 2025, în jurul orei 20:03, la un autoturism situat într-o parcare de pe strada Cuza Vodă.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul detașamentului pietrean. Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la două autoturisme, existând posibilitatea propagării și la alt autoturism.
S-a acționat pentru lichidarea incendiului în urma căruia au ars elementele din componența compartimentului motor și o parte din habitaclu și s-au deteriorat capota și farurile unuia dintre autoturisme, iar la celălalt au ars o parte din elementele combustibile din componența compartimentul motor și o roată.
Incendiul a afectat și un al treilea autoturism la care s-au deteriorat farul, spoilerul și aripa de pe partea dreaptă. După cum a transmis ISU Neamț, cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric. Nu au fost victime.
-
Politica2 săptămâni,Suntem în era războaielor „nejustificate şi neprovocate”
-
Mica publicitate2 săptămâni,Anunţ de condoleanţe Complexul Muzeal Național Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,Neamțul spune „nu în această formulă”: mesaj ferm din PSD
-
Actualitate2 săptămâni,Alertă pe Facebook: cine este bărbatul care sperie copiii din Piatra-Neamț?
-
Actualitate2 săptămâni,Un TIR încărcat cu pavele s-a răsturnat pe E 85
-
Actualitate2 săptămâni,„Reforma” de la Spitalul Judeţean. Ce se pregăteşte şi când
-
Politicao săptămână,Lungul drum al PSD-ului, de la mărire, la decădere
-
Actualitate2 săptămâni,Spitalul Judeţean – „Înainte şi după”: Punctul de acces
