Trecute vieţi de regi şi regine, nou volum semnat de Dragomir Oprea

■ acesta este titlul ultimei cărţi semnate de cunoscutul profesor din Bicaz, o lucrare dedicată Regalităţii din România ■ „Momentul decisiv care m-a decis să trec la aprofundarea temei privind regalitatea românească a fost vizita Regelui Mihai la Bicaz, în toamna anului 1997, an în care se împlineau 50 de ani de la detronarea sa. Atunci am avut privilegiul de a-l îmbrăţişa pe Majestatea Sa“, destăinuie autorul ■

O carte-document, „Trecute vieţi de regi şi regine“, scrisă de Dragomir Oprea, talentatul profesor din Bicaz, a văzut lumina tiparului la Editura Crigarux.

Este a patra lucrare scoasă de către distinsul istoric şi dedicată unor importante evenimente ale istoriei poporului nostru. Titlul volumului parafrazeazã un alt titlu de carte semnată de un cronicar al secolului trecut, Constantin Gane, „Trecute vieţi de doamne şi domniţe“, apărută în mai multe volume, între anii 1932 şi 1941.

Cartea profesorului Oprea abordează ca subiect fundamental monarhia, povestind, secvential, amănunte din viata familiilor regale Carol I şi Elisabeta (1866-1914), Ferdinand şi Maria (1914-1927), Carol al II-lea şi soţiile sale (1930-1940) şi Mihai I şi Ana (1927-1930 şi 1940-1947). „Momentul decisiv care m-a decis să trec la aprofundarea temei privind regalitatea românească a fost vizita Regelui Mihai la Bicaz, în toamna anului 1997, an în care se împlineau 50 de ani de la detronarea sa.

Atunci am avut privilegiul de a-l îmbrăţişa pe Majestatea Sa, de a-l privi şi de a-l asculta pe cel care, după moartea bunicului său, Regele Ferdinand, a fost proclamat Rege al României la vîrsta de 5 ani şi 9 luni şi a fost detronat de tatăl său, Carol al II-lea, în 1930 şi a redevenit apoi Rege în1940, anul în care România a suferit cea mai îngrozitoare mutilare teritorială şi apoi să-şi încheie domnia la 30 decembrie 1947, cînd teroarea comunistă adusă de Stalin s-a instaurat în România“, aveam să aflăm din Prefaţa cărţii, una semnată de autorul lucrării.

Tot de la autor aveam să aflăm că pentru lucrarea închinată regalităţii româneşti i-au fost necesari zece ani de documentare, consultînd sute de lucrări ale unor autori români şi străini şi parcurgînd presa românească din perioada respectivă, care a dedicat pagini impresionante, dar şi memoriile unor oameni politici ai celor 81 de ani de regim monarhic în România.

„Iniţial m- am gîndit să-i dau forma unei adevărate lucrări ştiinţifice cu aparat critic, note de subsol şi o impresionantă bibliografie, dar lucrarea concepută aşa ar fi fost studiată de pasionaţii de istorie, studenţi şi profesori. În cele din urmă am decis ca lucrarea să aibă forma unei lecturi accesibile pentru toate categoriile de cititori, dar fără a face vreun rabat de la adevărul istoric al epocii“, a spus profesorul Dragomir Oprea.

Cît priveşte stilul în care s-a exprimat documentaristul din Bicaz, de meserie istoric bine cotat de către publicul iubitor al genului, acesta şi-a alcătuit lucrarea cu un deosebit simţ al nuanţelor, o evidentă disponibilitate imagistică, conturînd cu precizie şi fineţe diferite moduri specifice de manifestare a evenimentelor alternînd profunzimea de gîndire şi melancolia cu entuziasmul afectiv.

Fiind un fin observator al evenimentelor istorice, abordează printr-o pronunţată preocupare retorică resorturile şi legăturile cazuale ale evenimentelor şi realităţilor trăite de către personajele regalităţii şi realităţile vremii. Descierea acestora este făcută printr-un limbaj molcom, plin de adevăr istoric, conducînd discursul său scriitoricesc de la nuanţarea ştiinţifică a unor pasaje la stilul artistic, aducînd a literatură veritabilă. Nu întîmplător lucrarea profesorului Dragomir Oprea se bucură de apreciere din partea publicului, cartea fiind adăugată celorlalte trei volume, care tronează cu cinste în rafturile Bibliotecii Mihai Eminescu din Bicaz.

Ca sinteză a relaţiilor autorului cu propria sa creaţie, istoricul afirmă în Postfaţă: „Cele patru cărţi sînt copii mei de suflet. Pe toate le iubesc, dar aşa cum se întîmplă de obicei într-o familie cu mulţi copii, ultimul se bucură de mai multă afecţiune din partea părinţilor. Aşa se întîmplă şi cu ultima mea carte. O iubesc mai mult, poate din cauză că i-am dedicat un număr imens de zile şi ore de lucru“, se arată în finalul operei, aducînd a invitaţie de suflet la lectură.

Prima carte a profesorului Dragomir Oprea a fost „Durerea vine de la răsărit“, celelalte două fiind „Doamne, ocroteşte-i pe români!”, volum subintitulat „Însemnări despre România de ieri şi de azi” şi „Secolul XX, veacul însângerat al românilor“. Iată ce spunea Adrian Alui Gheorghe, pe atunci directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Neamţ, la lansarea primului volum al profesorului, „Durerea vine de la răsărit“, care apăruse tot la Editura Crigarux „Titlul volumului parafrazeazã un alt titlu, celebru, al unui roman scris de Mihail Sadoveanu, «Lumina vine de la rãsãrit».

Cartea profesorului Oprea este şi document, şi carte de memorialistică, în care el povesteşte amănunte din viaţa sa, şi în special momentele care l-au marcat decisiv în evoluţia sa, momente ale unei istorii care nu s-a lăsat trăită, ci care ne-a trăit pe toţi la modul cel mai dureros“. În lucrare, autorul îşi deapănă amintirile pornind din copilărie, perioada grea a secetei din ’46 – ’47, colectivizarea forţată la care au fost supuşi membrii familiei sale şi oamenii din satul natal, un frate suferind prin temniţele comuniste după o revoltă.