Contactează-ne

Actualitate

„Trebuie să ne facem cunoscuți!”. Neamțul este prezent la cel mai mare târg de turism din lume

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Bursa Internațională de Turism de la Berlin are loc în perioada 4-6 martie 2025 ■ declarația din titlu a fost făcută de Daniel Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț ■

Județul Neamț participă la Târgul Internațional de Turism ITB Berlin, manifestare începută astăzi, 4 martie 2025, una care s-a impus, de-a lungul anilor, drept cel mai important târg de turism din întrega lume.

Arealul nemțean, a cărui delegație este condusă de Mihaela-Elena Isciuc, vicepreședintele legislativului, este prezent în pavilionul național al României, alături de alte destinații de referință din țară, pentru stabilirea de contacte cu agenții și turoperatori, pentru atragerea de turiști și dezvoltarea acestui sector important pentru economia județului.

„Am sprijinit acest demers, primul dintr-o serie – sper eu – cât mai lungă, de a trimite reprezentanți ai județului nostru la astfel de evenimente. Trebuie să ne facem cunoscuți. Germania este una dintre principalele surse de turiști străini care aleg să își petreacă vacanța în România.

Ne dorim să cunoaștem preferințele lor și să le propunem o ofertă largă de experiențe inedite, precum trasee ecoturistice, peisaje pitorești, care permit explorarea biodiversității locale și a tradițiilor locului, excursii la mănăstiri sau tururi gastronomice cu descoperirea meșteșugurilor și a bucatelor tradiționale.

Prin această prezență, Consiliul Județean Neamț își reafirmă angajamentul de a valorifica și a promova pe plan internațional zona noastră, cu diversitatea de atracții ce pot fi integrate în pachete turistice pentru grupuri, circuite tematice sau excursii personalizate pentru turiștii cu cele mai exigente gusturi”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.

Într-un comunicat, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a transmis că reprezentanții instituției, 36 de agenții de turism, hotelieri, asociații de profil, organizații de management al destinației și autorități locale participă la această manifestare expozițională pentru a stabili parteneriate care să contribuie la creșterea numărului de turiști străini în România.

„Germania este cea mai mare piață pentru turismul românesc. Este țara care ne aduce cei mai mulți turiști, dar și cel mai important partener comercial al României. Anul trecut, am înregistrat o creștere de 10% a numărului de turiști germani, ajungând la peste 240.000 de vizitatori. Prin participarea la ITB Berlin, cea mai mare platformă de afaceri din industria turismului, obiectivul nostru este clar.

Anume să consolidăm această tendință și să atragem și mai mulți vizitatori străini în România. Acțiunile concrete, susținute prin parteneriate solide între sectorul public și cel privat, sunt cheia succesului în creșterea vizibilității și atractivității țării noastre”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

România promovează la ITB Berlin o ofertă turistică diversificată, ce include circuite culturale, turism activ și de aventură, sejururi pe litoral și în Delta Dunării, turism rural și city break-uri. Printre destinațiile prezente se numără Oradea, București, Timișoara, Mamaia – Constanța, Craiova, precum și județe și regiuni din Cluj, Sibiu, Prahova, Neamț și Bucovina.

Un alt punct de atracție adus în atenția publicului este Festivalul „George Enescu”, unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel global. Standul României este conceput ca un hub de interacțiune Business to Business (B2B), menit să faciliteze dezvoltarea parteneriatelor. Timp de trei zile, vizitatorii vor descoperi spoturile realizate de celebrul realizator TV britanic Charlie Ottley.

Ele sunt în proprietatea ministerului și surprind peisajele spectaculoase și patrimoniul cultural al României și vor putea accesa materiale de promovare a destinației în limbile engleză și germană, inclusiv broșura turistică a României și harta turistică generală. La stand vor fi organizate degustări de produse tradiționale și vinuri românești, precum și demonstrații de încondeiere a ouălor, susținute de un meșter popular din Bucovina.

Germania este una dintre cele mai competitive piețe turistice din lume, fiind țara cu cei mai activi călători din Europa și sediul unor mari tur-operatori internaționali. Pentru a crește vizibilitatea României, ministerul a desfășurat, în 2024, o campanie de promovare outdoor în Germania. Cu ocazia CE de Fotbal, peste 600 de taxiuri din Hamburg, Berlin, München și Frankfurt au fost colantate cu imagini spectaculoase din România. Ediția anterioară a ITB Berlin a reunit 5.600 de expozanți din 190 de țări.

.

`

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement





Trending