Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Tratamente medicale de peste 71 miliarde de lei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cadrele medicale din cele opt unitati spitalicesti din judetul Neamt au avut în îngrijire si tratament, în primele opt luni ale anului în curs, 76.353 de pacienti. Conform statisticilor întoc-mite de Autoritatea de Sanatate Publica Neamt, persoanele spitalizate în acest interval de timp au totalizat 597.734 zile de spitalizare. Medicatia administrata acestor bolnavi, în scopul tratarii cît mai eficiente, a totalizat 71,537 miliarde de lei. Cele mai multe dintre internarile efectuate în primele opt luni ale anului în curs au fost înregistrate la Spitalul Judetean de Urgenta Neamt, cea mai mare unitate sanitara din judet, care numara 1.094 paturi. Cheltuielile cu medicamentele necesare tratarii pacientilor, care au totalizat 213.894 zile de spitalizare, au fost de 41,67 miliarde de lei. În functie de gravitatea diagnosticului, fiecare pacient a necesitat o perioada de spitalizare mai lunga sau mai scurta. Facînd o medie a numarului zilelor de internare de care au beneficiat bolnavii, reiese ca durata de spitalizare a fost, la nivel de judet, de 7,8 zile, si de 6,8 zile la Spitalul Judetean de Urgenta Neamt. La Spitalul Roman, pe cele 807 paturi existente au fost efectuate 31.314 internari. În 182.728 zile de spitalizare, cheltuielile cu medicamentele utilizate au fost de 19,299 miliarde de lei. La aceasta unitate, durata medie de spitalizare a fost de 7,02 zile. Pe cele 370 de paturi de care dispune Spitalul Judetean de Pneumologie Bisericani, au fost internati 2.845 pacienti, care au totalizat 69.834 zile de spitalizare. Aici, durata medie a internarii a fost de 24,5 zile, iar costul cu medicatia specifica a atins 4,46 miliarde de lei. Pe cele 279 de paturi ale Spitalului din Tîrgu Neamt, au fost efectuate 9.081 internari, totalizînd 59.896 zile. Respectiva unitate a efectuat tratamente de 3,616 miliarde de lei. Spitalul Bicaz, unitate sanitara cu 120 de paturi, a înregistrat 3.997 internari, cu 25.690 zile de spitalizare, contravaloarea medicamentelor fiind de 1,155 miliarde de lei. La Spitalul Gîdinti, pe cele 120 de paturi au fost internate, în opt luni, 596 persoane, care au totalizat 29.757 zile de spitalizare. Contravaloarea medicamentelor utilizate aici a fost de 446,170 milioane de lei. Tinînd cont de natura bolilor, la aceasta unitate sanitara, durata medie de spitalizare a fost de 49,9 zile. La Centrul de Sanatate Roznov, unitate cu 60 de paturi, au fost efectuate, în aceeasi perioada, 1.747 internari care au însumat 11.851 zile de spitalizare. Contravaloarea medicatiei utilizate pentru tratarea afectiunilor diagnosticate a fost de 734,299 milioane de lei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending