Trăim într-o societate bolnavă

Trăim într-o societate bolnavă. Trăim într-o lume ipocrită, săracă din toate punctele de vedere, inclusiv moral, o lume lipsită de etică și, mai grav, profund autodistructivă. Aceasta este moștenirea pe care o lăsăm copiilor și nepoților noștri: o lume schimonosită, hâdă, sulfuroasă, o lume din care au dispărut aproape complet morala, rușinea, decența, normalitatea, bunul-simț, respectul, justiția dreaptă, autoritatea reală și legea.

A dispărut până și Constituția, transformată într-un document decorativ, invocat selectiv și încălcat sistematic. Suveranitatea este moartă demult, îngropată sub interese străine, sub complicități interne și sub tăcerea vinovată a celor care ar fi trebuit să o apere.

Totul s-a redus la bani și putere

Totul s-a redus la bani și putere. Acestea sunt noile zeități cărora li se închină o societate oarbă, surdă și lipsită de memorie. Nimeni nu mai observă — sau nu mai vrea să observe — deșeul moral acumulat în caracterele oamenilor, aceste reziduuri canceroase care vor distruge generații întregi de acum înainte. Corupția nu mai este o excepție, ci norma. Minciuna nu mai scandalizează, ci devine strategie. Trădarea nu mai provoacă rușine, ci este recompensată.

Oamenii valoroși au fost eliminați treptat din pozițiile de decizie. Au fost marginalizați, umiliți, descurajați, împinși spre tăcere sau exil, până aproape de extincție. Competența a devenit incomodă, caracterul — periculos, verticalitatea — intolerabilă. În locul lor au fost promovate non-valorile: rebuturile umane, turnătorii de profesie, trădătorii de serviciu, torționarii cu costume moderne, acefalii înregimentați politic, oportuniștii fără coloană vertebrală și conștiințele de închiriat.

Ne-am adaptat răului. L-am normalizat

Aceasta nu mai este o societate care greșește din neștiință, ci una care persistă în greșeală cu bună știință. Nu mai vorbim despre rătăcire, ci despre abandon moral. Despre o capitulare lentă, zilnică, în fața urâtului, a imposturii și a cinismului.

Și poate cel mai dureros adevăr este acesta: ne-am obișnuit. Ne-am adaptat răului. L-am normalizat. L-am acceptat ca pe o fatalitate. Iar o societate care se obișnuiește cu răul este o societate care și-a semnat, deja, propria condamnare.