Actualitate
Tragedie provocată de o lumânare. Bătrână decedată într-un incendiu
Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț au fost solicitate, în această dimineața zilei de 4 februarie 2025, la ora 09:05, să intervină în comuna Botești pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din satul Nisiporești.
La locul indicat au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la serviciul voluntar din comună și Detașamentul de pompieri Roman. La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta cu degajare de fum în interiorul unei camere, existând posibilitatea propagării la întreaga locuință.
Din păcate, în interiorul camerei a fost găsită o femeie de 86 de ani fără semne vitale, ce prezenta ușoare arsuri. Flăcările au distrus mobilier, materiale textile și obiecte de uz casnic. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise – lumânare lăsată nesupravegheată.
O altă tragedie a avut loc pe 15 ianuarie 2025, în jurul orei 20:00, în comuna Borlești, când flăcările au cuprins acoperișul și două camere ale unei locuințe, existând posibilitatea propagării la alte construcții din gospodărie. În una dintre încăperi a fost găsit un bărbat de aproximativ 65 de ani, fără semne vitale.
Forțele de intervenție au limitat proporțiile dezastrului, dar au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați și bunurile materiale din interiorul a două camere (mobilier, materiale textile, documente și alte obiecte de uz casnic).
ISU a transmis că jarul căzut din sistemele de încălzire pe materiale combustibile a fost cauza probabilă de producere. Pompierii reamintesc măsurile ce trebuie respectate pentru a evita producerea unor evenimente nedorite, ce pot produce pagube materiale și pierderea de vieți omenești:
Nu amplasaţi lumânările aprinse în apropierea materialelor combustibile (mobilier, perdele, cărţi, articole de îmbrăcăminte, draperii, hârtie etc.) ori în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi a provoca incendii.
Asiguraţi-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte; Aşezaţi lumânările pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură; stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta; asiguraţi-vă că lumânările sunt stinse complet atunci când părăsiţi încăperea; nu adormiţi cu lumânările aprinse.
-
Actualitate2 săptămâni,Cazuri de hantavirus în România. Neamțul, printre județele monitorizate de INSP
-
Actualitate2 săptămâni,Fostul finanţator al Ceahlăului: ”Cel mai important lucru este ca echipa să nu se defiinţeze”
-
Actualitateo săptămână,Nemţencele Chiruță și Murariu vor arbitra prima manșă a finalei EHF European Cup
-
Actualitate7 zile,Un transport suspect de lemne, final cu 500.000 de euro sub sechestru. Prejudiciu uriaș în anchetă
-
Actualitateo săptămână,Situaţia finanţării Ceahlăului – promisiuni noi
-
Actualitateo săptămână,Alianţa PSD-PNL în teritoriu rezistă
-
Actualitate5 zile,Dezastru pentru un apicultor din Neamț. Zeci de stupi au ars într-un incendiu
-
Actualitateo săptămână,Greu cu guvernarea pe scări. Cum ajungi din majoritar… minoritar
