Contactează-ne

Prima pagină

Tragedia de la Secția ATI a Spitalului Județean. Ce spune avocatul Iștoc: „Am decis să nu depun obiecțiuni la raport“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ până la 26 iunie, avocații pot face obiecțiuni la raportul de expertiză al incidentului ■ dosarul este aproape finalizat și urmează întocmirea rechizitoriului ■ cauza incendiului de la ATI a fost o lumânare aprinsă la căpătâiul unui pacient ■

După aproape trei ani de la unul dintre cele mai grave incendii care a avut loc într-un spital românesc, ancheta referitoare la incidentul din 14 noiembrie 2020, soldat cu decesul a zece pacienți internați în Secția ATI a Spitalului Județean Neamț, pare să se apropie de final, urmând să se întocmească rezchizitoriul, act prin care acuzații sunt trimiși în judecată.

Avocatul Alexandru Iștoc, care reprezintă interesele rudelor lui Mihai Militaru, care avea 80 de ani la data decesului, a declarat pentru „Monitorul” că, la începutul acestei săptămâni, a primit de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție un e-mail, prin care i se aduce la cunoștință faptul că a ajuns la anchetatori rezultatul ultimei expertize tehnice, una ce lămurește cauza incendiului.

„Am intrat în posesia ultimului raport de expertiză referitor la cauza incendiului de la Spitalul Județean Neamț. Documentul conține concluziile lămuritoare ale cauzei care a provocat tragedia, în condițiile în care o asistentă a aprins o lumânare, la căpătâiul unui pacient decedat. A fost un gest creștinesc. Din păcate, din cauza încărcăturii cu oxigen de la instalațiile amplasate la paturile bolnavilor, s-a aprins combinezonul special, folosit în timpul pandemiei de Covid de către cadrul medical.

A fost momentul în care aceasta s-a speriat, a scăpat lumânarea și, imediat, s-a produs explozia care a provocat nenorocirea. Ni s-a indicat și un termen, până în 26 iunie, dată până la care putem face obiecțiuni la raportul de expertiză. M-am consultat cu o parte din rudele defunctului, care sunt clienții pe care-i reprezint în instanță și am decis să nu depun obiecțiuni la raport.

Nici nu ne avantajează, dar nici nu ne dezavantajează la proces. Probabil că avocatul asistentei va face acest lucru, ca de altfel și ceilalți avocați ai posibililor inculpați. Din ceea ce știu, dosarul e aproape finalizat și se va trece la întocmirea rechizitoriului de către cei doi procurori care instrumentează cauza”, a declarat Alexandru Iștoc.

Acesta a spus că, după înaintarea obiecțiunilor de către avocații părților, expertul va înainta concluzii privind admisibilitatea sau respingerea acestora și este de părere că acreditarea ideii că se trage de timp pentru a împinge cauza spre prescripția faptei este neverosimilă. Asta ținând cont că este vorba despre o faptă agravantă cu un număr mare de persoane decedate, care, ca și în cazul Colectiv,  a avut un impact mediatic imens, ce, vrând-nevrând, a pus presiune pe anchetatori.

„După finalizarea concluziilor experților se va termina urmărirea penală și se va intra în instanță, dată pe care eu o estimez a fi până la sfârșitul acestui an. Nu știm însă unde se va judeca procesul, având în vedere că ancheta a fost făcută de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte. E de presupus că va intra pe rolul unei instanțe de la București și nu de la Tribunalul Neamț”, a mai adăugat Alexandru Iștoc

Acesta spune că în dosar pledează șapte avocați angajați de părțile civile, la care se adaugă și apărători aleși de persoanele inculpate ale căror nume nu sunt, deocamdată, cunoscute. „Cauza avea anul trecut 7 volume, pe care eu le-am studiat, dar de anul trecut știu că s-au tot adăugat documente probatorii. Este un proces  unde va trebui ca grefierul să care volumele cu un cărucior.

În cei 13 de de experiență, pentru mine este dosarul de cea mai mare complexitate, care va implica sute de proceduri judiciare. Sunt convins că procesul nu va fi unul care să dureze ani de zile, pentru că judecătorii vor trimite citații lunar. De altfel s-ar putea ca instanța să nu considere necesară citarea tuturor martorilor audiați deja la Parchet, care se ridică la un număr apreciabil.

Având în vedere impactul mediatic național și internațional al cauzei nu se va trage de timp în acest proces cu o asemenea miză. Personal sunt foarte implicat, având în vedere că Mihai Militaru era bunicul soției mele”, a concluzionat Alexandru Iștoc, ginerele consilierului județean PMP, Sorin Dumitru Cazan, care fusese și el externat din Secția ATI a Spitalului Județean cu o zi înaintea incendiului.

 

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement





Trending