Arhivă 2005-2017
Titularizare contestatã
Profesoara de limba francezã Otilia Valentina Cocut, de la Liceul „Vasile Alecsandri“ Sãbãoani, a contestat modul în care a fost ocupatã o catedrã de limba francezã la Colegiul National „Roman-Vodã“ (CNRV), la concursul de titularizare din luna iulie. „Am participat la concursul de titularizare pe 17 iulie, la Centrul de Examen nr. 1 «Gheorghe Cartianu» din Piatra Neamt si am obtinut nota 9,35, a doua în ierahia notãrii, manifestîndu-mi intentia de a mã titulariza pe un post la CNRV. Membrii comisiei de examen au titularizat pe acest post un candidat cu o medie mai mare decît a mea, dar care nu îndeplineste criteriile prevãzute de articolul 25, aliniatul I, punctul a, din «Metodologia de organizare a examenului de titularizare». Întrebarea mea este aceea legatã de încãlcarea metodologiei, de cãtre membrii comisiei de examen, în sensul cã, desi postul nu necesita sustinerea probei practice, în data de 13 iulie a trebuit sã sustin si aceastã probã. Sînt nemultumitã si de faptul cã membrii comisiei nu mi-au comunicat în virtutea cãrui articol din metodologie nu pot sã mã titularizez pe un alt post sau sã cer detasare. Mi s-a spus doar cã pe fisa de optiuni nu sînt trecute codurile posturilor pentru care solicit titularizare sau detasare. În metodologie nu se specificã nicãieri cã repartizarea se face pe baza optiunilor. Mi s-a pãrut cã s-a încãlcat regulamentul de organizare a examenului de titularizare si prin faptul, cã la sedinta publicã de repartizare a posturilor, din 8 august, nu a participat nici un reprezentant al sindicatului, cum prevede metodologia“, a declarat Otilia Valentina Cocut. Aceasta s-a mai plîns redactorilor „Monitorului de Roman“ cã nu i s-a primit contestatia formulatã în urma sedintei publice de repartizare, din 8 august, pe motiv „cã nu scrie nicãieri în metodologie cã se pot admite contestatii la sedinta publicã“ si cã membrii comisiei n-ar avea registru de intrãri-iesiri pentru a se înregistra contestatia. Inspectorul general adjunct al ISJ Neamt, Maria Rusu, a apreciat cã profesoara Otilia Valentina Cocut nu are dreptate. „Postul care a fost scos la concurs la CNRV nu avea atributul de post bilingv. Catedra respectivã are si clase de francezã intensiv. Acest fapt nu trasformã postul de care vorbim într-unul cu statut special, pentru care sã fi fost nevoie sã se organizeze probe practice. Deoarece repartizarea posturilor titularizabile se face în ordinea descrescãtoare a mediilor, a fost normal ca postul sã fie repartizat candidatei cu media cea mai mare, chiar dacã aceasta nu a sustinut probele practice, din moment ce, pentru aceastã catedrã, nu era nevoie de asemenea probe“, a declarat Maria Rusu.
-
Actualitateo zi,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima pagină2 săptămâni,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima pagină2 săptămâni,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți
-
Prima pagină2 săptămâni,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu