Contactează-ne

Actualitate

Tîrgu Neamţ: Prea puţine opţiuni, nu au intrat la liceu

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ aproape 100 de absolvenţi din zona Tîrgu Neamţ nu au intrat la liceu ■ în urma repartizării computerizate s-au ocupat toate locurile din cele trei licee din oraş ■ pe 23 iulie se vor afişa locurile rămase libere la nivel de judeţ, care vor intra în etapa a doua de repartizare computerizată ■

În timp ce pentru cei mai mulţi absolvenţi de gimnaziu din zona Tîrgu Neamţ emoţiile admiterii au luat sfîrşit, ei începînd să-şi depună, de luni, 15 iulie, dosarele de înscriere la licee, lucrurile încă nu s-au rezolvat pentru circa 100 de elevi care au participat la Evaluarea Naţională şi nu au reuşit să intre la liceu după prima etapă de repartizare computerizată. Dintre aceştia, 15 provin de la unităţi de învăţămînt din oraş, iar restul de la şcoli din localităţile limitrofe. Ei vor mai avea o şansă la a doua sesiune de admitere, ce va fi organizată după centralizarea locurilor rămase libere la unităţile liceale din judeţ, numărul acestora urmînd să fie anunţat pe 23 iulie. Ulterior, în intervalul 24-30 iulie se vor putea depune cererile de înscriere de ale absolvenţilor de clasa a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior primei etape. Repartizarea acestor absolvenţi ar urma să aibă loc în intervalul 31 iulie-1 august. În cazul unora dintre cei rămaşi pe dinafară situaţia se datorează, probabil, faptului că nu au trecut suficiente opţiuni în fişa de înscriere, avînd în vedere că au rămas nerepartizaţi după prima etapă copii cu media 6, în timp ce la un liceu din oraş s-a putut intra cu puţin peste 5. Faţă de anul trecut, mediile de admitere au înregistrat o uşoară creştere. Astfel, la Colegiul Ştefan cel Mare, ultima medie de intrare la specializarea Ştiinţe Sociale a fost 7,96 (într-o clasă cu 28 de locuri), iar la matematică-informatică (112 locuri), ultimul acceptat a avut 7,84. De asemenea, la Ştiinţe ale Naturii(56 locuri) ultima medie a fost 7,69, iar la Filologie(56 locuri), lista s-a încheiat cu media 7,31. Liceul Vasile Conta a pus la dispoziţia elevilor trei specializări, cu cîte 28 de locuri disponibile la fiecare. Ultimul acceptat la Economic a avut media 7,16, la Electronică şi automatizări, specializare nou introdusă, ultimul ocupant are 6,93, iar la Comerţ, s-a tras linie după media 6,87. La Colegiul Tehnic Ion Creangă, în clasamentul ultimelor medii de admitere pe primul loc este specializarea Ştiinţe ale Naturii, cu 6,80, Economic – 6,64, Turism şi Alimentaţie – 6,29, Protecţia Mediului – 6,02, Silvicultură – 5,74, Mecanică – 5,36. Majoritatea specializărilor au avut cîte 28 locuri disponibile, doar la Turism şi alimentaţie publică au fost acceptaţi 56 de absolvenţi de gimnaziu. În perioada 15-18 iulie va avea loc depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii respectivi au fost repartizaţi. De menţionat este faptul că şi Tîrgu Neamţ a avut un elev de excepţie printre cei şase din judeţ care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională. Este vorba despre Denisa-Elena Gaman, de la Liceul Vasile Conta.

Advertisement








Trending