Contactează-ne

Actualitate

Ţinutul Zimbrului, iar în Top 100 mondial

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Bison Land - Parcul Natural Vînători Neamţ reprezintă, pentru al treilea an, România la o competiţie internaţională - Top 100 Sustainable Destinations ■ din rîndul celor intraţi în concurs vor fi selectaţi liderii globali ce vor fi premiaţi anul viitor la Tîrgul de Turism de la Berlin ■

Ţinutul Zimbrului este, pentru al treilea an, singurul obiectiv din România prezent în Top 100 Sustainable Destinations, o selecţie a celor mai importante destinaţii turistice „verzi“ din întreaga lume, realizată de experţi din domeniu. „Suntem pentru al treilea an consecutiv, singura destinaţie din România în Top 100 Destinaţii Sustenabile din Lume. E o recunoaştere foarte valoroasă, care ne-a permis accesul în culisele dezvoltării turistice sustenabile la nivel mondial. O distincţie care se acordă comunităţilor ce reuşesc să lucreze împreună pentru a-şi pune în valoare cultura, tradiţiile, oamenii, într-o manieră responsabilă şi durabilă. Mulţumim celor care au înţeles demersul nostru, l-au preluat sau şi-au pus amprenta personală asupra lui! Mulţumim celor care l-au susţinut financiar şi tehnic!“, a menţionat într-o postare pe o reţea de socializare Geanina Fedeleş, preşedinte al Asociaţiei Ţinutul Zimbrului şi city-manager al oraşului Tîrgu Neamţ. Ea a fost prezentă, împreună cu Viorela Chiper, managerul asociaţiei menţionate, la un eveniment organizat zilele trecute în Mali Losinj, destinaţie din Croaţia inclusă în acelaşi Top 100. Aici, nominalizaţilor li s-a oferit prilejul să-şi spună poveştile de succes şi să afle, din experienţa altora, soluţii „verzi“ pentru diferite probleme. Din rîndul celor intraţi în competiţie vor fi selectaţi liderii globali ce vor fi premiaţi anul viitor la Tîrgul de Turism de la Berlin, la diferite categorii. Parcul Vînători a făcut, în 2017, primele demersuri care au dus la includerea Ţinutului Zimbrului în Top 100 Sustainable Destinations. Bison Land a ajuns atunci între finaliştii competiţiei, clasîndu-se pe locul II la categoria Best of Nature. La cele zece secţiuni ale concursului fuseseră incluse destinaţiile cu o poziţie de lider mondial în protejarea activă a viziunilor pitoreşti, a habitatelor naturale şi a faunei sălbatice şi a respectării animalelor, o bază pentru dezvoltarea turismului durabil. Povestea Ţinutului Zimbrului a început în 2005, cînd Administraţia Parcului Natural Vînători Neamţ a înregistrat la OSIM mărcile Ţinutul Zimbrului şi Bison Land, prezentînd pentru prima dată conceptul dezvoltării durabile a micro- regiunii. „În 2009, destinaţia noastră a primit recunoaşterea europeană, prin includerea în reţeaua EDEN (European Destinations of Excellence), în 2016 Ţinutul Zimbrului a devenit a patra destinaţie ecoturistică a României, astăzi recunoaşterea fiind una mondială. În ultima perioadă, „frîiele“ destinaţiei turistice au fost ţinute de către Asociaţia Ţinutul Zimbrului care, prin intermediul proiectului Ecoturism în Ţinutul Zimbrului, finanţat de către Romanian American Foundation şi cu sprijinul reprezentanţilor comunităţii locale, a reuşit să identifice şi să rezolve parte din problemele destinaţiei“, ne spunea cu ceva vreme în urmă Sebastian Cătănoiu, directorul Administraţiei Parcului Vînători.

Rovidenia, ultimul pui de zimbru botezat

Global Top 100 este o iniţiativă a Green Destinations, o organizaţie non-profit pentru turismul durabil şi a altor lideri importanţi din domeniu. Scopul concursului este acela de a evidenţia poveştile de succes în managementul destinaţiilor, oferind participanţilor ocazia de a face schimb de bune practici. Ţinutul Zimbrului era recunoscut la nivel mondial în 2017, fiind singurul obiectiv din România inclus în Top 100 Sustainable Destinations. Gala cîştigătorilor, Greenfest – Global Green Destinations Event , a fost organizată în septembrie la Cascais, în Portugalia, diploma fiindu-i înmînată tot Geaninei Fedeleş. Una din ultimele manifestări organizate de Parcul Vînători a fost cea din august 2019, Ziua Zimbrului, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de activitate. Cu acest prilej a fost premiat cîştigătorul concursului pentru găsirea unui nume pentru un pui de zimbru venit pe lume în iunie 2019. El a fost cîştigat de Ruslan Vascan, primarul comunei Vatici, Republica Moldova, puiul primind numele Rovidenia. „Naşul“ s-a dovedit extrem de inspirat (regula impune ca numele să înceapă cu particula Ro, indicativul ţării), făcînd legătura de nume cu faptul că pe teritoriul parcului se află Schitul Vovidenia. „Rovidenia! Pentru că alături se află Schitul Vovidenia, iar zimbrii Neamţului parcă ar sta la straja acestui sfînt locaş din Poiana Liniştii…“, şi-a motivat propunerea primarul. Pînă acum au fost botezaţi cu spijinul publicului şase masculi – Românaşul, Rovin, Robur, Romaşcan, Ronică, Rovan şi patru femele – Rozana, Rolline, Romi, Roltea. PNVN dezvoltă un proiect unic în ţară, de eliberare a zimbrilor în mediul natural. Primul pas s-a făcut pe 22 martie 2012, cînd a fost eliberat primul grup în sălbăticie, în zona Chitele, din comuna Crăcăoani. Numărul zimbrilor care hălăduie în păduri a ajuns la 42.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending