Eveniment
Tineri din Venezuela şi Columbia, depistaţi că stăteau ilegal în Piatra Neamţ

Polițiștii nemţeni au depistat trei tineri, doi din Venezuela și unul din Columbia, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Cetățenii din Venezuela au fost obligați, prin decizii de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile, iar columbianului i s-a înmînat o comunicare de părăsire în 3 zile. “Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al județului Neamț au desfășurat la data de 7 mai a.c. o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini. Astfel, în cadrul activităților întreprinse au fost depistați pe raza municipiului Piatra Neamț, trei tineri cu vîrste cuprinse între 21 și 29 de ani, doi din Venezuela și unul din Columbia, care nu mai aveau drept de ședere pe teritoriul României. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de imigrări au constatat că cetățenii străini au intrat legal în România, însă la expirarea perioadei de ședere nu au părăsit țara. Ca urmare a celor constatate, pe numele străinilor din Venezuela au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile, iar cetățeanului columbian, titular al unei vize Schengen, i s-a înmânat o comunicare de părăsire a țării în termen de 3 zile. Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României. Invităm cetăţenii străini de pe raza judeţului, ca pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, să contacteze ofiţerii Biroului Imigrări Neamţ, la sediul din Piatra Neamț, strada Alexandru cel Bun, nr.12, la telefon 0233-227098, sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.”, se precizează în comunicatul de presă al Injspectoratului de Poliţie Neamţ

-
Actualitateo săptămână,
Prima ninsoare, un prim accident. Victimă un tânăr de 25 de ani
-
Actualitateo săptămână,
Accident cu cinci autoturisme implicate, victimă… un pieton
-
Actualitateo săptămână,
A plecat la cele veșnice un cunoscut artist plastic nemțean
-
Actualitate2 săptămâni,
Accidente în Neamţ, trei victime. Copil de doi ani rănit
-
Actualitateo săptămână,
MONSTRU ÎNCĂTUŞAT. Pentru bani, şi-a expus propria fiică la acte de agresiune sexuală comise de alţi bărbaţi, iar pe restul copiilor i-a obligat să cerşească
-
Actualitateo săptămână,
Biciclist băut, “accident” cu o maşină parcată
-
Actualitate2 săptămâni,
Stâlp de electricitate rupt de o şoferiţă
-
Actualitate7 zile,
Uşi “sparte” de pompieri: o femeie a fost transportată la spital, pentru un bărbat a fost prea târziu