Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Timpul nu a mai avut rabdare cu doctorul Constantin Voichitoiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

• corpul neinsufletit a fost depus la biserica veche din cartierul Precista, iar inhumarea va avea loc miercuri, la Cimitirul Eternitatea

Lumea medicala nemteana este mai saraca si mai trista de duminica seara, 10 septembrie, cind, dintr-o data, inima doctorului legist Constantin Voichitoiu a incetat sa mai bata. Petrecuse intreaga zi de duminica linistit, acasa, fara a avea vreun semn care sa prevesteasca tragedia care avea sa se intimple seara, in jurul orei 19. In prima parte a zilei a acuzat o usoara senzatie de disconfort, care nu l-a impacientat prea tare, stiind ca, de o bucata de vreme, mai avea pusee de hipertensiune. Nu era, insa, speriat din cauza asta. Aflat de aproape patru ani la pensie, „doctorul“, caci asa i se spunea in Dobreni, unde locuia in ultima perioada, fiind mindru de casa de vacanta pe care si-a construit-o muncind umar la umar cu muncitorii, se bucura de conditia de agricultor pe care si-o asuma cu mult drag. Se bucura de tot ceea ce ii oferea gradina de flori, livada, via si chiar acele citeva prajini de pamint pe care le cultiva cu legumele si cereale de stricta necesitate intr-o gospodarie modesta. La aproape 69 de ani, pe care i-ar fi implinit pe 24 octombrie daca timpul ar mai fi avut rabdare cu el, doctorul Constantin Voichitoiu avea o energie extraordinara, o debordanta pofta de viata, o placere extraordinara de a primi in ospetie prieteni, colegi, vecini sau simpli cunoscuti, avind pentru fiecare o vorba buna, un sfat, un cuvint de consolare, daca era cazul. Din casa lui si a sotiei sale, Livia, pe care si dupa aproape 40 de casnicie o privea cu ochii stralucind de drag, plecai intotdeaua cu „firimitura in barba“, cum spune moldoveanul ospitalier. Dar dupa cum spunea cu mindrie, el era originar din Gorj, din comuna Saulesti, dar a ajuns si a ramas in Neamt, pentru ca i-au placut locurile si oamenii. Era indragostit de fiica sa, Luminita, pe care o privea ca pe soare si isi dorea nespus de mult un nepot. Din cei peste 40 de ani de activitate, mai bine de 30 a lucrat la medic legist. Stagiatura si inceputurile profesiei de medic le-a trait la Dispensarul din Zanesti. In ultimii ani de activitate, a fost sef al Serviciului Medicina Legala Neamt si director al celei mai mari unitati sanitare din judet. Corpul neisufletit al doctorului Constantin Voichitoiu a fost depus la biserica veche din cartierul Precista, iar inmorminatea va avea loc miercuri, 13 septembrie, la Cimitirul Eternitatea.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending