Contactează-ne

Actualitate

Tîlhari fugari, picaţi în plasa poliţiştilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Şase tineri cu vîrste cuprinse între 17 şi 20 de ani, condamnaţi pentru tîlhărie calificată, au picat recent în plasa poliţiştilor nemţeni. ”La data de 23 august, polițiștii de investigații criminale din cadrul I.P.J. Neamț cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au depistat 6 tineri cu vîrste cuprinse între 17 și 20 de ani, care posedau mandat de executare a pedepsei închisorii pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Un tînăr de 18 ani, din Rediu și altul de 20 de ani, din Cîndești au fost condamnați de Judecătoria Piatra-Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni de închisoare, iar un alt tînăr de 19 ani, din Cîndești, la 4 ani de închisoare. De asemenea, față de doi tineri de 17 și 18 ani, din Cîndești și Rediu, Judecătoria Piatra-Neamț a emis măsura internării într-un centru educativ pentru o perioadă de 1 an și 6 luni, iar față de un alt tînăr de 17 ani, din Cîndești pe o perioadă de 1 an. În fapt, în seara de 12.11.2017 tinerii au exercitat acte de violență asupra unui bărbat din Cîndești, pe care l-au deposedat de telefonul mobil și de un portofel în care se aflau 80 de lei și documentele personale. Polițiștii i-au condus și încarcerat pe tinerii de 18,19 și 20 de ani, la Penitenciarul Bacău. Ceilalți tineri au fost introduși în Centru de Reeducare Târgu Ocna, din Bacău”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Când ar trebui să încep să cumpăr haine de gravidă?

Știre publicată în urmă cu

în data de

Ura – ești însărcinată! Felicitări! Ești pe cale să te îmbarci într-o călătorie extrem de interesantă. Probabil că ești, de asemenea, puțin uimită de schimbările care se produc în corpul tău și îți pui zilnic întrebări de genul: „Este normal?”, „Ar trebui să se întâmple asta?”, „Ce să fac când…”. Destul de curând te vei întreba, de asemenea, „Când trebuie să îmi cumpăr haine de gravidă?”

Una dintre primele întrebări pe care și le pun majoritatea femeilor atunci când fac primul lor drum în departamentul de rochii, pantaloni sau bluze de gravide este – „ce mărime îmi trebuie?”. Este o concepție greșită frecventă că trebuie să mărim o mărime mai mare pentru a ne acomoda cu burta în creștere. Cu toate acestea, toate hainele de maternitate bune sunt concepute ținând cont de tine și de burta ta în creștere! Așadar, îți recomandăm întotdeauna să începi cu mărimea de dinainte de sarcină. Această mărime ar trebui să îți ajungă până la sfârșit. Pe măsură ce sarcina avansează, dacă observi o mică retenție de lichide înseamnă că trebuie să crești cu o mărime, atunci fă asta! Reține, de asemenea, că, în cazul tuturor hainelor, mărimea între branduri poate varia ușor, așa că este întotdeauna cel mai bine să verifici de două ori măsurile unei bluze de gravide cu un tabel de mărimi.

Primul trimestru

S-ar putea să observi că te simți puțin mai balonată sau că în primele 3 luni nu există cu adevărat prea multe schimbări în corpul tău. S-ar putea chiar să te trezești că te uiți în oglindă în fiecare zi întrebându-te dacă îți crește burtica sau dacă nu cumva ai mâncat prea mult la cină cu o seară înainte. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să iei fiecare zi așa cum vine și să nu te stresezi dacă experiența ta de sarcină este „normală” – ce înseamnă normal?

De obicei, primul lucru din care vei crește sunt pantalonii. Dacă începi să simți că talia pantalonilor tăi se înfige pe măsură ce talia ta se mărește, dar nu ești sigură că ești pregătită pentru blugi de gravide, atunci poate că o pereche de colanți este un bun punct de plecare. Câteva bluze de gravide sau un tricou fără cusături este o altă idee, pentru a oferi un pic de sprijin suplimentar. Topurile de maternitate sunt, de asemenea, concepute cu o lungime suplimentară, așa că sunt perfecte pentru a le suprapune peste pantalonii care nu mai sunt la fel de confortabili ca altădată sau peste pantalonii descheiați!

Al doilea trimestru

Mărimea sânilor tăi va fluctua probabil pe parcursul sarcinii și vei putea evalua când simți că nu te mai încape sutienul. Ca un ghid, majoritatea femeilor trebuie să se echipeze pentru un sutien de maternitate între 12 – 16 săptămâni, iar apoi din nou între 29 – 32 de săptămâni. Când ajungi acasă seara și nici măcar nu ai pus jos pungile de cumpărături înainte de a arunca sutienul, acesta este un semn sigur că este timpul să renunți la el! Sau cel puțin optează pentru un sutien de maternitate cu bretele mai moi decât un sutien obișnuit.

Poți găsi o selecție de sutiene de maternitate cu aspect minunat, care sunt potrivite și dacă decizi să alăptezi, deoarece au bretele cu clips de eliberare pentru un acces ușor la alăptare. Un sutien de alăptare fără cusături este fabricat dintr-o țesătură moale și frumoasă, încât probabil că vei simți ca și cum nu porți nimic (cu excepția suportului suplimentar, desigur!).

În jurul datei de 13 – 16 săptămâni, probabil că vei fi pregătită pentru blugii de maternitate care arată la fel de bine ca vechii tăi blugi, dar au un tip de talie foarte diferit! De la blugii skinny, la blugi boyfriend, cu talie peste burtă și sub burtă, deschiși sau închiși și cu aspect deșirat, online poți găsi cea mai extinsă gamă de blugi de maternitate disponibilă.

Așadar, cum alegi blugii cu o talie care să ți se potrivească? Nu există o modalitate mai bună decât să le încerci pe amândouă și să vezi cum se simt. De multe ori, femeile care preferă în cazul în care pantalonii cu talie mai înaltă înainte de sarcină vor opta pentru banda de peste burtă, deoarece nu sunt obișnuite cu senzația de talie așezată sub burtă. Există, de asemenea, opțiunea de a plia banda de talie în jos în timpul acelor luni timpurii și apoi, odată ce simți că ai nevoie de o acoperire și susținere suplimentară, o poți trage în sus și purta peste burtă.

Al treilea trimestru

Lucrurile devin reale acum! Este timpul să începi să te gândești la hainele de alăptare. Chiar dacă nu te-ai gândit încă prea mult la alăptare, nu este niciodată prea devreme să începi să investești în bluze de gravide care vor face ca alăptarea în public să fie puțin mai ușoară! Știai că modelele de bluze de alăptare sunt de fapt concepute pentru a fi purtate în orice etapă a sarcinii și chiar și după aceea? Accesul pentru alăptare este atât de discret încât poți purta aceste modele în orice moment, și nimeni nu ar ști ce se întâmplă sub acel al doilea strat sau fermoar invizibil!

Citește știrea

Actualitate

Accidentată pe trecerea pentru pietoni

Știre publicată în urmă cu

în data de

O femeie în vârstă de 42 de ani, din Piatra Neamţ, a fost victima unui accident rutier produs vineri, 21 ianuarie, pe un bulevard din Piatra Neamţ.

Un şofer neatent, în vârstă de 71 de ani, a accidentat-o în timp ce traversa strada pe o trecere pentru pietoni.

“Astăzi, în jurul orei 10.00, polițiștii Biroului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe bulevardul 9 Mai, din municipiul Piatra Neamț.

Din primele cercetări a reieșit că, un conducător auto, de 71 de ani, din Borlești, a surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 42 ani, din Piatra Neamț, care era angajată în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a transmis subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Vremuri rele. Ninsori şi ger

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pînă pe 22 ianuarie, jumătatea de vest a judeţului este sub cod galben de viscol ■ ieri dimineaţă pe Ceahlău indicele de răcire era de -40 de grade ■ meteorologii spun că revin ninsorile şi gerul ■

A fost emisă o avertizare cod galben, meteorologii anunţînd că revin ninsorile, dar şi gerul.

Ieri, 20 ianuarie, vîntul şi-a făcut de cap şi din nou în Neamţ a fost polul frigului din ţară. La ora 10:00 termometrele indicau 0 grade la Tîrgu Neamţ, -1 grad la Piatra Neamţ, -3 grade erau la Roman, iar la staţia meteo de pe Ceahlău – Toaca erau valori la limita gerului, -10 grade.

Din cauza vîntului indicele de răcire era de 0 grade la Tîrg, -3 grade la Piatra, -5 grade erau la Roman, însă în vîrf de munte indicele de răcire era de -40 de grade, cea mai scăzută valoare din ţară. De ieri, 20 ianuarie, de la ora 12:00 şi pînă sîmbătă, 22 ianuarie, la ora 10:00 jumătatea de vest a judeţului este sub cod galben de viscol ce se va manifesta la altitudini de peste 1.600 m.

„În intervalul menţionat, la munte, în special la altitudini de peste 1600 m, vîntul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăşi 80…100 km/h, va fi viscol, vizibilitatea redusa şi zăpada troienită“, conform ANM.

De astăzi, 21 ianuarie, se schimbă condiţiile meteo, se face mai frig, iar în a doua parte a zilei sînt anunţate precipitaţii sub formă de nea. Ziua va fi 1 grad, iar noaptea se vor înregistra -4 grade. Sîmbătă, 22 ianuarie, cerul se degajează, dar se face mai rece şi maxima ajunge la 0 grade, în timp ce minima rămîne cantonată la -4 grade.

De duminică, 23 ianuarie, trecem la valori termice diurne negative, de -1 grad, iar cerul va fi acoprit şi va ninge. După lăsarea întunericului se vor înregistra -5 grade. Luni, 24 ianuarie, va fi sesin în prima parte, apoi vin nori şi ninge. Maxima va fi de -4 grade, iar minima coboară la -9 grade.

Marţi, 25 ianuarie, cerul va fi acoperit dar nu mai sînt precitaţii şi va fi cam -1 grad. Urmează însă cea mai rece noapte de pe final de lună şi va fi ger la -11 grade. Miercuri, 26 ianuarie, revedem soarele, dar nu va fi cald. Rămînem cu valori termice negative, iar dacă maxima diurnă va fi de -1 grad, peste noapte mercurul din termometre coboară la -6 grade.

Cam la fel va fi vremea şi joi, 27 ianuarie, cu excepţia faptului că cerul va fi acoperit. Peste zi se vor înregistra valori de -1 grad, iar noaptea aduce -6 grade. Ziua de vineri, 28 ianuarie, nu aduce nici o schimbare în registrul meteo. Ceva noutăţi ar fi în week-end-ul viitor. În perioada 29 – 30 ianuarie se anunţă cer variabil cu soare, scăpăm de maximele negative şi se ajunge a temperaturi diurne de 0 grade, în timp ce minima nocturnă va fi de -5, poate -6 grade.

Citește știrea

Trending