Ticu Lăcătuşu, noi provocări în Himalaya, la ski-alpinism

■ celebrul alpinist nemţean se află în aceste zile într-o expediţie plină de riscuri, la graniţa dintre China, Pakistan, Afganistan şi Tadjikistan ■ Constantin Lăcătuşu este însoţit de un bun prieten, Cristian Gruia ■ ţinta celor doi este de a escalada vîrfuri de peste 7000 de metri din munţii Kun Lun ■ „Deşi mulţi alpinişti vin aici în fiecare an, rata de succes este de circa 15%“, declara Ticu Lăcătuşu într-un mesaj transmis de pe munte ■ în zonă sînt restricţii impuse de autorităţile din China ■

La 23 de ani de la ascensiunea pe Everest (17 mai 1995) , Constantin Lăcătuşu a revenit în Himalaya pentru o expediţie inedită susţinută compania Heidelberg Cement (sponsor principal) şi RIFIL. Împreună cu prietenul său Cristian Gruia, celebrul alpinist nemţean a plecat pe 9 iunie spre munţii Kun Lun din China, pentru escaladarea unor vîrfuri ce depăşesc 7000 de metri, piscuri ce fac parte din grupul Muztagh Ata situate în zona graniţei cu Pakistan, Afganistan şi Tadjikistan. Cei doi români şi-au propus să urce două, sau chiar trei dintre vîrfurile: Muztagh Ata (7546m), Kalaxong (7277m) , Koskulak (7028m) şi Kuksay (7184m). „Cu excepţia lui Muztagh Ata, toate celelalte vîrfuri nu au mai fost urcate de alpinişti români. Foarte puţine echipe din lume au urcat, în aceeaşi expediţie, două dintre aceste vîrfuri. Dacă vor reuşi două vîrfuri de peste 7000m, alpiniştii vor stabili o premieră româneasca în skialpinism. Dacă vor urca trei vîrfuri de peste 7000m, Ticu şi Cristi vor stabili o premieră mondială, deoarece nimeni nu a mai reuşit să urce trei astfel de piscuri din munţii Kun Lun, în aceeaşi expediţie“, se preciza într-un comunicat de presă al Clubului Montan Român în ajunul plecării românilor. Cei doi alpinişti au avut de parcurs un drum lung şi destul de istovitor, mai întîi cu avionul, două zile şi două nopţi, cu escale la Istanbul, Astana şi sosire la Urumqi, capitala provinciei Xinjiang din China. Apoi, au parcurs cu trenul 1600 km, timp de 24 de ore, pînă la Kashgar, un oraş uigur foarte aproape de graniţa cu Pakistan. După două nopţi petrecute aici, cu un bus, au mai mers încă 230 km pe celebra Karakorum Highway care duce în Pakistan, drum transhimalayan, parte din odată faimosul Drum al Mătăsii, ce lega India şi Pakistan de China. Pe 16 iunie, Lăcătuşu şi Gruia au ajuns în munţii Kun Lun, la poalele lui Muztagh Ata, supranumit „Părintele munţilor de gheaţă“, în Xinjiangul de nord, o zonă locuită de kirchizi, tadjici şi uiguri. Într-o corespondenţă pe reţelele de socializare, Ticu Lăcătuşu a menţionat că tabăra de bază este situată la 4400 metri, iar diferenţa de nivel din tabăra de bază pînă în vîrf este de peste 3 kilometri. „Nu doar internetul este restricţionat aici, ci şi accesul pe munte, destul de permisiv pînă de curînd. Ca pretext este invocată graniţa foarte apropiată cu Pakistan şi Afganistan. Din toate cele 4 vîrfuri de peste 7000 m din grupul Muztagh, este deschis doar Muztagh Ata, cel mai înalt, dar pe o singură rută. Acest lucru ne dă planurile peste cap destul de serios. Avem însă o variantă de criză; e bine să poţi avea un plan de rezervă, deşi la prima vedere pare imposibil. Nu cred ca avem un plan C, dar cu B-ul avem şanse să ducem totul la bun sfîrşit şi să ne atingem obiectivele expediţiei“, spunea Ticu Lăcătuşu pe 18 iunie. Nemţeanul a dezvăluit că pe permisul de ascensiune al său şi al lui Cristi Gruia sînt 11 alpinişti, dar numai cei doi români vor urca pe cont propriu, ceilalţi 9 (doi germani, doi spanioli, un canadian şi un singaporez, asistaţi de trei ghizi) fiind veniţi printr-o agenţie care le asigură inclusiv transportul echipamentelor şi instalarea taberelor la cort. Pe 18 iunie Ticu Lăcătuşu şi Cristi Gruia au urcat în tabăra 1, situată la 5400 m, de unde planul era ca ascensiunea să continue doar pe schiuri pe gheţarul suspendat al lui Muztagh. „Primul obstacol după C1 (tabăra 1, n. r. ) este un sistem de crevase pe care le vom parcurge legaţi în coardă. Ascensiunea nu va fi una tehnică, ci o încercare de mare anduranţă. Un vîrf de 7, 5 km are mereu dificultăţile şi riscurile lui, specifice marii altitudini. Ziua vîrfului va fi în aşa numită «zonă a morţii», la peste 7000 m altitudine. Deşi mulţi alpinişti vin aici în fiecare an (acum, noi sîntem primii, împreună cu o echipă elveţiană) , rata de succes este de circa 15%. Avem o mare şansă de a fi ajuns în cele din urmă aici, cu schiurile, pe o întindere imensă de zăpadă, la mare altitudine“, transmitea Ticu Lăcătuşu, iar ultimul său mesaj, postat pe 20 iunie, confirma dificultatea traseului: „Acum două zile am urcat la aproape 6000 m cu două corturi, unul pentru tabăra 2 (6200 m) , iar celălalt pentru tabăra 3 (6800 m) . Am ajuns într-un labirint de crevase şi seracuri de peste 1 km lungime. Am şi căzut cu un picior într-o crevasă, de unde am putut ieşi doar după ce mi-am scos mai întîi schiul din legătură. Apoi, cu schiurile în spate, am urcat un serac de gheaţă cu ajutorul colţarilor şi am ajuns într-o zonă mai sigură, unde am pus schiurile pînă la următorul serac. Cam aşa a fost ziua, după care am depozitat corturile la marginea unei crevase şi am coborît în tabăra de bază. În fiecare zi ninge şi bate vîntul, vreme foarte schimbătoare“.