Tereza Pîslaru, handbalistă din pură întîmplare, campioană din convingere

■ fostul portar al naţionalei şi al echipelor CSM Roman, FibrexNylon Piatra Neamţ, Oltchim, Silcotub şi RK Zajeear a povestit amintiri adunate în mai bine de 20 de experienţă ■ „Am vrut mereu să fiu mai bună, să confirm că nu degeaba am luat ultima medalie, că pot cîştiga alta şi că pot să îmi ajut echipa“, a afirmat handbalista ■

Tereza Pîslaru a acceptat provocarea proiectului „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“, unul derulat de Direcţia pentru Sport şi Turism Neamţ, de a vorbi într-o sală plină de elevi despre sport şi importanţa acestuia în ceea ce priveşte dezvoltarea unui om din mai multe puncte de vedere. Fostul portar al naţionalei de handbal feminin a României şi a echipelor de club CSM Roman, Oltchim Rîmnicu Vîlcea, Silcotub Zalău, FibrexNylon Piatra Neamţ şi RK Zajeear (Serbia) a fost invitată să prezinte concluzii şi amintiri adunate după mai bine de 20 de ani experienţă acumulată pe teren. Şi a făcut-o spre finalul lunii trecute, la Colegiul Naţional Roman Vodă. Cît a stat în faţa sălii liceului romaşcan şi a derulat amintiri, Tereza Pîslaru a fost destinsă, dar cînd a trecut pragul încăperii în care a urmat întîlnirea a realizat că este pentru prima dată cînd va vorbi în faţa unui număr de aproape 150 de elevi. Şi au cuprins-o emoţiile. „Este pentru prima dată cînd am ocazia de a vorbi în faţa atîtor oameni. Pînă acum eu am «vorbit» prin joc din teren“, a spus fosta handbalistă. În faţa audienţei Tereza Pîslaru a recunoscut că a început handbalul din pură întîmplare. Părinţii săi, ambii înalţi, au fost văzuţi la o petrecere se pare de antrenorul emerit Ioan Holban. Acesta i-a întrebat dacă au copii, iar cînd a aflat că au două fete le- a spus să le trimită la handbal. „Nu m-am gîndit niciodată să fac handbal, dar ştiam ce înseamnă sportul pentru că mama mea a făcut canotaj. Întîmplarea a făcut ca eu să ajung la handbal“, a recunoscut rîzînd jucătoarea, lăsînd impresia că mai dispăruseră din emoţii. Astfel, Tereza a ales să meargă la pregătire şi singura variantă a fost LPS Roman. Încă de la început drumul i-a fost călăuzit spre poartă de antrenorul Ioan Ungureanu, „deşi, ca orice copil voiam mingea şi golul“. Şi în 1999 a devenit campioană europeană la categoria junioare, la turneul final găzduit de Germania. Un an mai tîrziu a venit un alt succes pentru generaţia din care a făcut parte portăriţa din Roman: aur la Campionatul European de tineret din Franţa. În 2001, României i s-a cîntat imnul la finalul Campionatului Mondial Universitar din Spania, în timp ce Tereza Pîslaru a fost desemnată cel mai bun portar al întrecerii.

„Am plîns apoi multe nopţi prin Piatra Neamţ alături de colegele mele“

Între timp, la nivel de echipă de club handbalista trecuse la seniorat. A cîştigat în 2001 prima medalie a handbalului feminin nemţean în Liga Naţională, bronz cu FibrexNylon Piatra Neamţ. 2001 a fost însă şi anul unei mari dezamăgiri. „Eram la lot. Eram bucuroasă de reuşita noastră de la club şi aşteptam toamna pentru un nou campionat bun cu echipa din Piatra Neamţ, dar a sunat telefonul şi cînd mi s-a spus că trebuie să îmi caut altă echipă am crezut că îmi face cineva o glumă proastă. Am plîns apoi multe nopţi prin Piatra Neamţ alături de colegele mele. Noi nu voiam să plecăm de la Piatra Neamţ“, a povestit Tereza Pîslaru, avînd şi acum în glas o urmă de regret. A urmat ascensiunea şi la seniorat. Ajunsă la Silcotub Zalău, portăriţa a dat peste un nou sistem de pregătire: mai dur şi mai accesat pe forţă. Dar, împreună cu echipa lui Gheorghe Tadici, a cîştigat campionatul şi a jucat în Liga Campionilor. Oltchim Rîmnicu Vîlcea a fost următoarea oprire în cariera romaşcancei. Cei cinci ai petrecuţi la Zalău au fost completaţi cu alţi cinci la Vîlcea. A cîştigat Cupa Cupelor în 2007, a luat titluri în România şi a făcut parte din echipa care în 2010 a jucat finala Ligii Campionilor. „Pentru tot ceea ce am realizat în viaţă am muncit foarte mult. Au fost zile petrecute departe de familie. Cînd eram junioară nu existau telefoane ca acum. Erau din acelea cu cartelă şi-mi sunat părinţii din cantonament şi le povesteam cum este. Iar părinţii m-au sprijinit necondiţionat. Dar îmi era dor de ei, de sora mea, de familie, de prieteni. Dar şi sportul îmi plăcea. Este foarte important să îţi placă ceea ce faci pentru a nu considera că este greu, că este fără rost. Şi este important să crezi că poţi ajunge mai sus şi mai bun. Am vrut mereu să fiu mai bună, să confirm că nu degeaba am luat ultima medalie, că pot cîştiga alta şi că pot să îmi ajut echipa. Rolul fiecăruia într-o echipă este important. De la preşedinte şi pînă la oamenii care sînt pentru organizarea unui meci sau a unui antrenament“, a afirmat handbalista. Un astfel de parcurs plin de realizări la echipele de club nu puteau să o lase pe Tereza Pîslaru în afara lotului naţional de senioare.

Gestul care a lăsat-o fără replică după semifinala mondialului din Rusia

Iar medalia de argint cîştigată la mondialul din Rusia, în 2005, i-a rămas în suflet sportivei: „Ca să vă spun cît de important este rolul unui om într-o echipă şi cît de mult se implică toţi mai ales emoţional, vreau să vă povestesc un moment care pe mine m-a lăsat fără replică. După semifinala Campionatului Mondial, cîştigată contra Ungariei (scor 26-24 – n.r.), am apărat o aruncare de la şapte metri pe final. A fost un moment important al jocului şi ne-am calificat în finală. La cîteva ore după meci, cînd eram la masaj şi toţi eram extrem de bucuroşi, maseourul nostru m-a întrebat: «Care e piciorul cu care ai apărat acea aruncare?» Eu i l-am arătat şi el m-a pupat pe picior şi a chiuit de bucurie şi a spus imediat: «ăsta e piciorul care ne-a dus în finală». Toţi am rîs cu poftă şi eram în al nouălea cer. În noaptea aceea am adormit greu, deşi ştiam că a doua zi urma să jucăm finala cu Rusia“. Aceasta a rămas uimită în ziua finalei de felul în care arăta sala de la Sankt Petersburg. Conform statisticilor oficiale, au fost în tribune 10.500 de spectatori. Printrei ei şi ,ulţi români pentru a încuraja selecţionata tricoloră. Iar în echipa naţională era atunci o altă jucătoare originară din Neamţ. Este vorba despre Ana Maria Lazer, fostă junioară la LPS Piatra Neamţ şi jucătoare la FibrexNylon Piatra Neamţ, Silcotub Zalău şi Gyor (Ungaria). „Ce sentiment de mîndrie am trăit atunci nu am mai trăit niciodată. Cred că erau români veniţi din toate colţurile lumii. Erau atîtea steaguri tricolore şi toată lumea ne încuraja încît la încălzire parcă zburam. Eram încrezătoare, dar am avut în faţă un adversar extraordinar“, le-a mai povestit handbalista tinerilor de la Colegiul Naţional Roman Vodă. Un alt eveniment sportiv de mare amploare la care a participat Tereza Pîslaru s-a numit Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2008. Pentru ea a fost un moment important în care a avut şansa de a vedea pe viu legende ale sportului mondial precum Michael Phelps, Usain Bolt, Kobe Bryant, LeBron James, dar şi de a face parte dintr-o delegaţie tricoloră cu nume importante în sportul mondial precum Constantina Diţă, Ana Maria Brînză, Sandra Izbaşa, Marian Drăgulescu sau componentele lotului României de canotaj. Tereza Pîslaru, la cei 36 de ani ai săi, se consideră un om împlinit. Este căsătorită şi are două fete. Şi visuri. (Marcel Mihalcea, DJST Neamț)