Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Teatrul Tineretului, în turneu la Bucuresti

Știre publicată în urmă cu

în data de

• „A fost o searã remarcabilã. Am fost tulburat si m-a impresionat enorm totdeauna faptul cã spatiul Teatrului Tineretului din Piatra Neamt a fost un adevãrat laborator teatral“, a declarat Ovidiu-Iuliu Moldovan despre evolutia TT-ului la Bucuresti

Sfîrsit de luna mai, în Bucuresti. Linistita atmosferã de provincie se nãruie în amintiri nostalgice, distantele se dilatã, încerci sã te adaptezi din mers, intri sub pãmînt, circuli, alergi, iesi din gurile flãmînde ale metroului, astepti tramvaie, troleibuze, privesti pe de lãturi fãrã sã retii nimic, esti atent la portofel si la telefonul mobil, cãldurã mare, vitrine, fete frumoase, tineri cu look-uri nonconformiste, terase arhipline, afise, pliante cît sã umpli o geantã, mitinguri, marsuri de protest, greve generale, manifestatii opulente ale aromânilor care se vor un soi de români cu „a“ înainte, masini pe trotuar, ciudãtenii, sex-shop-uri în care ai intra dacã nu si-ar spune cuvîntul anii de militãrie comunistã vegheati îndeaproape de morala colectivã a tîrgului în care ai vietuit, anunturi haioase lipite pe peretele Universitãtii, milogi, cersetori si ciudati, conjudeteni pripãsiti vremelnic prin capitalã care te salutã în ceremoniosul stil provincial, o minunatã „noapte a muzeelor“ (ce idee nemaipomenitã!), douã expozitii ale pietrenilor Dumitru Bezem (în Primãverii) si Laurentiu Dimiscã (la Parlament) si o superbã perspectivã asupra gripei aviare care a nãpãdit douã sectoare cît douã judete si care te face sã ai reticente în fata bunãtãtilor cu aripi expuse în galantare.

Promisiuni respectate Pe afisul Teatrului Nottara, Shakespeare apare… reîncarnat. E o gresealã, evident, dar potrivitã. Oricum, seara, Teatrul Tineretului din Piatra Neamt se dã în spectacol. Directorul interimar, Dumitru Olariu, si-a respectat promisiunile si, în concordantã cu ce ne-a declarat în urmã cu o lunã într-un interviu în exclusivitate, a organizat decent un turneu bucurestean, menit sã aminteascã tuturor faptul cã teatrul pietrean existã, încã, si cã legenda încropitã cu ani în urmã poate sã mai (supra)vietuiascã. Dacã as fi „ãl mai tare din parcare“, l-as lãsa pe omul ãsta, uns cu toate alifiile, si care s-a dovedit – pãstrînd proportiile – asemenea proletarului si autodidactului Ion Coman, a fi un bun manager, sã conducã mai departe asezãmîntul artistic pietrean, evitînd astfel demonstratiile de crizã artisticã ale unor „personalitãti“ obturate de povara propriei cariere si a mofturilor adiacente. Si, sînt sigur, teatrul pietrean ar avea numai de cîstigat. Oricum, grija repertoriului si responsabilitatea calitãtii actului teatral ar trebui sã revinã, în exclusivitate, unui priceput si competent director artistic. Moda concursurilor penibile, în care aspirantii rontãie pixurile si creioanele în dinti, zãmislind proiecte utopice pe care realitatea le va discredita, e, de acum, o practicã menitã sã legitimizeze si sã justifice alegerile neinspirate.

Actori de Bucuresti Trei seri la rînd, actorii Teatrului Tineretului din Piatra Neamt s-au simtit actori de Bucuresti. „Volpone“ de Ben Jonson, „Shakespeare reîncãrcat“ si „L’amour toujours“ de Louise Dãnceanu, dupã Bulat Okudjava, au figurat pe afisele Teatrului „Nottara“ si ale Teatrului de Comedie. Si chiar dacã era început de sãptãmînã (vorba lui Ghiros: „Cine dracu munceste luni?“) sãlile au fost pline. În stal, numerosi actori, regizori, critici, oameni de teatru si de culturã atrasi de mitul solid construit al teatrului pietrean, precum si slujitori ai scenei care au rãmas cu sufletul în provincie. Ca întotdeauna, criticii au pus accentul pe montare si chiar dacã au note comune, pãrerile lor pot fi împãrtite. În definitiv, judecata omeneascã e subiectivã si poate depinde, uneori, de o durere de burtã. În acelasi timp, nu putem trece cu vederea faptul cã, în general, existã o oarecare rezervã în apreciere, ce poate fi determinatã si de efectul ultimelor zvîrcoliri administrative ale tînãrului si nelinistitului teatru. Spectacolele propuse publicului din Bucuresti au stîrnit si interes si curiozitate, fiind bine primite, iar uneori, chiar gustate. Dupã un „Volpone“ cam flasc si timid, departe de interpretarea din Festivalul de anul trecut (dar chiar si asa rãmîne cel mai bine fãcut spectacol din ultima vreme), piesa cu pretext shakespearean, de Stefan Iordãnescu, a contrariat si a nedumerit în egalã mãsurã, iar „L’amour toujours“ s-a dovedit a fi, pe alocuri, vulnerabil în fata unei critici severe. Asa cum mã asteptam, trupa tinerilor actori pietreni nu a dezamãgit. Mai mult, numele unora dintre ei le-am regãsit în notitele criticii de specialitate: Tudor Tãbãcaru, Victor Giurescu, Cezar Antal, Daniel Besleagã, Adina Suciu, Florin Mircea Jr., Dragos Ionescu. Dincolo de toate acestea, trebuie apreciat cum se cuvine efortul întregului colectiv al teatrului, de la protagonisti si directorii la costum si cravatã, pînã la ultimul masinist, sofer sau cabinierã, care au trudit pentru ca institutia artisticã din Piatra Neamt sã fie reprezentatã respectabil în Capitalã. Si pentru cã vorbim, acum, de oameni si nu de roluri, nu putem sã uitãm totodatã cã, în definitiv, repertoriul prezentat în turneu poartã si semnãtura, si gîndurile, si sufletul fostului director, actorul Cornel Nicoarã. Care a fost din nou alãturi de teatrul pe care l-a iubit si cãruia i-a închinat întreaga viatã, prin insertul sonor de la începutul unuia dintre spectacole.

„Teatrul Tineretului a fost un adevãrat laborator teatral“ Extrem de îndatoritor si politicos (poate mai aud si functionarii locali si alti Dumnezei de la noi), Ovidiu-Iuliu Moldovan ne-a mãrturisit slãbiciunea pentru teatrul pietrean: „A fost o searã remarcabilã. Am fost tulburat si m-a impresionat enorm totdeauna faptul cã spatiul Teatrului Tineretului din Piatra Neamt a fost un adevãrat laborator teatral. Un laborator generos unde au lucrat aproape toti marii nostri regizori si galerii întregi de mari actori. Spectacolele montate de Radu Penciulescu, Andrei Serban, Ion Cojar si, nu în ultimul rînd, Aureliu Manea, au fost spectacole considerate antologice si au impulsionat întreaga miscare teatralã româneascã, într-o perioadã destul de vitregã. Astept sã vãd si celelalte douã spectacole si mã bucur pentru cã, în aceastã nouã si tînãrã trupã, se simt premisele unui veritabil colectiv de oameni talentati si inimosi care, în ciuda conditiilor ce nu sînt foarte favorabile teatrului în general, înteleg sã punã pasiune si devotiune.“ Si pentru cã a adus vorba de directori, mã simt ispitit, în glumã, sã-l întreb pe interlocutorul meu dacã ar accepta functia de director al asezãmîntului teatral pietrean. Mi-a rãspuns, asa cum mã asteptam, ca un adevãrat profesionist, îndrãgostit de meseria sa: „Nu. Nu am vocatie pentru asa ceva, nu mai am nici forta si energia, dar voi fi întotdeauna foarte legat si foarte atasat de acest colectiv care este foarte apropiat sufletului meu.“

„M-a deranjat lentoarea“ Tatãl „Indiggo“-urilor, criticul si exegetul celei de a saptea arte, Grid Modorcea, e mai neîndurãtor cu „Volpone“. Si apoi, dupã cum el însusi mi-a mãrturisit, e marcat de ispita comparatiei cu filmul în care joacã Depardieu: „Impresia mea este cã spectacolul e ciuntit, asa cum a fost si piesa. Exista un lant de farse în stilul commediei dell’arte. Aici, regizoarea s-a întrerupt si a vrut sã dea un accent dramatic, grav, de tip Moliere – si gînditi-vã la Don Juan – deci, cam la modul moralist. Mosca devine un Comandor care dã o judecatã finalã. E o altã viziune asupra piesei, accentele sînt puse diferit. Mi se pare ciuntit pentru cã regizoarea a renuntat la conventia initialã, care era un musical. Cele douã momente muzicale nu pot construi asa ceva. Nu a fost consecventã, nu înteleg de ce ne-a sugerat cã vom asista la un musical, si n-am mai asistat, si a terminat printr-un moment care e «deja vu» – existã un «Avarul» în care decorul cade peste protagonist si îl îngroapã cu bani, comoarã, cu tot. Are cîteva momente care dovedesc cã regizoarea e din teatru, cunoaste, ca sã spun asa, trucurile teatrale, le stãpîneste, însã spectacolul, mai ales în prima parte, e lipsit de ritm, ceea ce aratã – nu stiu cum sã spun sã nu jignesc… – un slab profesionalism. Scenele sînt în majoritate scene în sine, nelegate, ceea ce nu se regãseste nici în stilul commediei dell’arte, nici la Shakespeare, nici la Beaumarchais, sã zicem. S-a oprit pe undeva pe drum. Si apoi nici elementele acelea moderne insertate, nu reusesc sã rezolve mare lucru. E acolo o chestie pe care nu am înteles-o… referitoare la personajele acelea douã: un fundamentalist evreu si un fundamentalist arab. Aceastã relatie nu se prea leagã de poveste, rãmîne undeva izolatã, nefinalizatã. Si apoi ideea actualizãrii… ori mergi pe actualizare si faci o translatie totalã, limpede si foarte clarã, ori faci o structurã coerentã si legatã în ritm. Asta m-a deranjat: lentoarea. Se impunea mult mai mult ritm, ceea ce ar fi creat un spectacol mai vivant, mai dinamic, mai alert.“

„Am o pãrere combinatã si complicatã“ Cunoscutul critic teatral Alice Georgescu e o adevãratã doamnã, cu un aer rezervat si seniorial si cu un comentariu nemilos care, încet-încet, se nuanteazã binevoitor: „Spectacolul cu «Volpone» l-am vãzut la Piatra Neamt. «Shakespeare reîncãrcat» e o încercare foarte riscantã, dupã pãrerea mea. Ea poate sã fie si interesantã, pentru public mai ales, dar nu cred cã în modalitatea în care a fost pusã în actiune are alt efect decît acela de a face haz de Shakespeare, ceea ce nu mi se pare ideal. Se pot face lucruri din acestea, foarte bine si foarte frumos, fãrã sã abandonãm o anumitã linie pe care ne-o dorim cu totii sã fie în teatru, chiar dacã în jurul nostru si în mediile de comunicare nu este. Din acest punct de vedere, mãcar teatrul trebuie sã rãmînã deasupra. Asa cum începuse spectacolul, cu toatã introducerea si cu acel moment din «Romeo si Julieta», era foarte bine. Credeam cã asa o sã continue; din pãcate, n-a continuat asa. Spectacolul e fãcut cumva pentru oamenii de teatru, care stiu ce se întîmplã în piese, dar cineva care nu stie iese de la spectacol la fel de nelãmurit ca si înainte. Iar teatrul îl facem pentru public nu pentru… noi între noi.“ Dupã spectacolul cu „L’amour toujours“ am abordat-o din nou pe Alice Georgescu, nerãbdãtor a-i afla pãrerea: „Hm! Am o pãrere combinatã si complicatã, în sensul cã mi s-a pãrut foarte bine ceea ce a încercat regizoarea sã facã; sã punã în circulatie scenicã o scriere literarã putin cunoscutã la noi. Eu personal nu stiu romanul. Din punct de vedere dramaturgic, toatã constructia suferã. Cred cã trebuia sã fie mai adunat si mai concentrat totul, pentru cã asa, pînã la un anumit punct, mi-a fost foarte greu sã pricep ce se întîmplã; de ce? si pentru ce? Cred cã putea sã fie mai solidã constructia dramaturgicã si, dacã s-ar fi întîmplat asta, ar fi fost si accentele dramatice mai bine marcate. Asa, nu stiu dacã ati observat, lumea se simtea datoare sã rîdã si atunci cînd nu era deloc cazul. În astfel de situatii nu e numai vina publicului. Ceea ce mi s-a pãrut a fi meritoriu e faptul cã actorii au fost bine pusi în valoare. Am vãzut pe unii despre care stiam cã sînt buni, pe altii despre care stiam mai putine si am constatat cã sînt niste actori pe care se poate construi un repertoriu. În ceea ce priveste munca strict regizoralã, viziunea regizoralã, as fi preferat sã fie mai simplã si mai clarã.“

„Inteligenta abordãrii textului“ Cu toate cã nu l-a vãzut la Bucuresti, ci la premiera pietreanã, criticul Natalia Stancu a tinut sã vorbeascã, mai întîi, despre „Volpone“: „Am revãzut acest spectacol, cu intentia de a-l selecta pentru Festivalul de Comedie de la Galati, si l-am regãsit într-o formã foarte bunã. Am descoperit, încã o datã, inteligenta abordãrii textului, rama de joc teatral în care e desfãsuratã, apoi, povestea lui Volpone, interesante solutii regizorale de joc în oglindã si transfer al identitãtii, semnul pãcãlitorului pãcãlit si, în acelasi timp, am apreciat în mod deosebit energia, fantezia jocului actorilor si vivacitatea formulei regizorale care îmbinã textul autorului cu muzica. Nu stiu dacã e bine s-o spun… E o micã indiscretie pe care o fac. Am vãzut spectacolul acesta în compania unei regizoare irlandeze care lucreazã la Bucuresti. Stia textul atît de bine, încît, la început, mi-a fost fricã sã nu aibã o reactie de mai mare rezistentã. Ei bine, temerile mi-au fost contrazise, pentru cã a reactionat foarte viu, apreciind viziunea regizoralã si jocul actorilor tineri. În acest sens, vã mãrturisesc cã a fãcut chiar o comparatie cu un spectacol în care juca o personalitate a teatrului londonez, acum zece ani. A spus cã Tudor Tãbãcaru ar fi fost o propunere mai interesantã. În spectacolul de astã searã („L’amour toujours“ n.n.) m-a interesat optiunea repertorialã, ideea aceasta de a aborda si din perspectiva revelatiilor actualitãtii tema pe care o dezvoltã Okudjava în cartea sa. Este un demers cultural si unul de actualitate, în acelasi timp. Cred si eu cã nu întotdeauna drumul tãiat prin materia cãrtii este cel mai bun si as avea unele obiectii asupra unui anume eclectism stilistic, vizînd combinatia unor elemente expresioniste, onirice… Eu zic cã turneul teatrului din Piatra Neamt a arãtat potentialul trupei si activitatea meritorie a regizoarei Louise Dãnceanu.“ Gata! A cãzut cortina. Ne luãm bagajele, ticurile provinciale si plecãm acasã. Unde iar or sã ne copleseascã ambitiile mãrunte. Doar sîntem oameni, ce dracu’! FOTO: Actorii pietreni, salutînd publicul bucurestean

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Amplã descindere a mascatilor în Piatra

Știre publicată în urmă cu

în data de

• are loc o nouã editie a Festivalului de datini si obiceiuri de iarnã Steaua sus rãsare • asearã a avut loc prima parte, iar disearã va fi a doua •

Centrul pentru Culturã si Arte Carmen Saeculare a dat ieri, 27 decembrie, startul celei de-a XLIX-a editie a Festivalului de Datini si Obiceiuri Steaua sus rãsare, manifestare care se încadreazã în programul Tîrgului de Crãciun la Neamt. Ca în fiecare an, la Piatra Neamt, s-au reunit unele dintre cele mai spectaculoase formatii de datini si obiceiuri din judet si din tarã. Cetele de colindãtori, urãtori si mascati si-au întîmpinat publicul cu frumusetea colindelor, a plugusorului si a sorcovei, dar si cu jocul arhaic al caprei, ursului si cerbului, în acest ceremonial simbolic al vietii si al mortii, în care masca trece granitele si reuneste lumea de aici cu cea de dincolo, iar timpul moare doar pentru a putea renaste. Anul acesta, „spectacolul“ mortii anului vechi si al renasterii celui nou va fi adus pe strãzile din oras si pe scena de la Platoul Curtii Domnesti de formatii venite de peste granitã, din diverse judete si de grupuri nemtene. În prima zi a festivalului au putut fi urmãrite evolutiile formatiilor Cununa Somesanã (Maieru, Bistrita Nãsãud), Ansamblul folcloric aromân Dor (Sarighiol, Tulcea), Alaiul de datini si obiceiuri Farcasa, Izvoarele Borcutului Borca, Alaiul de la Pîncesti, Sumãnarii din Trifesti, Ansamblul Mugurasii Mãrginenilor, alaiurile de datini si obiceiuri din Bãltãtesti, Gîrcina, Timisesti, Urecheni si Ansamblul Floricicã de la munte al Centrului Carmen Saeculare. Ieri, de la ora 16, a avut loc traditionala paradã a formatiilor, care se au strãbãtut parte din oras pe traseul Teatrul Tineretului – Casa de Culturã – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlãu – Teatrul Tineretului. Apoi, pe scena amplasatã pe Platoul Curtii Domnesti a urmat un spectacol extraordinar al mãstilor si al obiceiurilor traditionale din vremea sãrbãtorilor de iarnã. Astãzi, în a doua zi a festivalului, vor putea fi vãzuti Cãiutii de la Mihoreni (Cernãuti, Ucraina), Ansamblul Chiscãrenii si Mostenitorii (Republica Moldova), Ansamblul Cununa Somesanã, Ansamblul Dor, Ansamblul Cerbul de la Helesteni (Iasi), Ursii de la Asãu (Bacãu), Ansamblul de Datini Capra de la Mãlini si Grupul Folcloric Bogdana din Bogdãnesti (ambele din Suceava), Ansamblul de datini si obiceiuri de iarnã din Tudora (Botosani), alaiurile de datini si obiceiuri din Agapia, Roznovenii, Ansamblul Ozana Tîrgu Neamt si Ansamblul Floricicã de la munte. Si astãzi va avea loc o paradã pe acelasi traseu din Piatra Neamt si un spectacol la Curtea Domneascã.

Cîte ceva despre participanti

Ansamblul folcloric aromân de cîntece si dansuri Dor, din Sarighiol de Deal, Tulcea, a fost înfiintat acum 38 de ani si este format din 40 de tineri entuziasti, dansatori, solisti vocali si instrumentisti. Conducãtorul grupului, Dumitru Caimacan Popescu, profesor drd. inginer si director de scoalã, s-a identificat cu visele si aspiratiile noului colectiv. Personalitãti în domeniu au apreciat elogios, în decursul anilor, interpretarea artisticã si autenticitatea ansamblului în spectacole sau festivaluri judetene, nationale si internationale. Între 2013 si 2015, ansamblul a sustinut peste 80 spectacole, obtinînd Marele Premiu – Trofeul Regele Brazilor, la Festivalul International de Folclor de la Bistrita-Nãsãud si Marele Premiu la Festivalul Serbãrile Deltei de la Sulina. Originea jocului ursului la Asãu se pierde mult în timp. În anii ’60, Gavrilã Nicodim organizator cunoscut al cetei de ursi, a adus pentru întâia datã bãtaia cu douã ciocãnele la o tobã mai mare, obicei copiat de la niste prieteni din Dãrmãnesti. Bãtaia ritmicã, specificã Asãului, este creatia lui, rãmânând unicã si reprezentativã. Gavrilã Nicodim a strâns pentru prima datã mai multe piei de urs – opt – si a avut ideea jocului ursului pe par, joc mostenit si azi de asãuani, devenit specific comunei. În prezent, fiul acestuia, Daniel Nicodim, încearcã sã ducã mai departe traditia mostenitã de la tatãl sãu, ajungând sã strângã un numãr impresionant de oameni – 60. Înfiintat în 1971, Ansamblul folcloric Floricicã de la munte, s-a consacrat, în timp, ca unul dintre cei mai importanti pãstrãtori de culturã traditionalã româneascã. De patru decenii, ansamblul cutreierã Europa, ducînd cu el frumusetea dansurilor, cântecelor si a costumelor populare românesti. În palmares se aflã distinctii obtinute la manifestãri prestigioase din tarã si din Europa: Festivalul International de Folclor de la Reims (Franta), Festivalul de Folclor de la Zakopane (Polonia), festivalurile de la Zavet si Lovec (Bulgaria), Festivalul de la Krakowia (Polonia), Festivalul Internationalde la Kikinda (Serbia), Festivalul de la Champtoce (Franta), Festivalul de la Quartu Sant’Elena (Sardinia), Festivalul Olympus (Katerini, Grecia) sau cel de la Adapazari (Turcia).

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Polonezii ne-au surclasat iar. Conduc detasat în topul penalizatilor UE pentru legile justitiei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Presedintele Comisiei Europene a devenit subiect de breaking-news, declansând în premierã un atac dur la adresa Poloniei, propunând aplicarea „solutiei nucleare“ a Tratatului UE la adresa acestei tãri, pentru cã si-a permis sã-si modifice legile justitiei. „Solutia nuclearã“ presupune suspendarea dreptului de vot al Poloniei, în cadrul UE, sansã pe care România n-o va avea curând, oricât de mult si-ar modifica legile justitiei. Câtã sustinere a avut propunerea Comisiei Europene s-a vãzut în reactia imediatã a Consiliului Europei care, în opozitie totalã, a declarat cã „trebuie sã se punã capãt distrugerii reputatiei Poloniei, prin aplicarea vreunei sanctiuni“. La rândul sãu, Guvernul Poloniei a ripostat ferm, atentionând cã orice stat european, ca stat suveran, are dreptul absolut de a-si reforma propriul sistem judiciar. Acest Guvern motiveazã cã în Polonia, nu numai cã justitia a ajuns o „castã“, dar pe deasupra mai este si putred de coruptã. Bineînteles cã Polonia are si ea strãzi, iar la semnalul presedintelui Comisiei Europene aceste strãzi au fost invadate de protestatari gen „# Rezist!“, cu telefoanele aprinse. De remarcat cã scenariul protestelor poloneze este identic cu cel al protestelor românesti, dovedindu-se astfel cã este opera acelorasi artizani, ca si pe meleagurile noastre. Spre deosebire de Guvernul Poloniei, ferm si stabil în reactii, Guvernul României, fiind mai slab de înger, este marcat de complexul Strãzii, cedând acesteia atributul reprezentãrii suveranitãtii tãrii. Strada a preluat si atributele legislativului, fapt salutat în exterior prin cãderi în fund de admiratie.

Suveranitatea României, partidã de ping-pong între „Statul de drept“ si „Statul paralel“, arbitratã de Klaus Iohannis

România, ca stat suveran, are dreptul absolut de a-si reforma propriul sistem judiciar, în jaloanele obligatiilor UE. Toti protestatarii, interni sau externi, reclamã cu surle si trâmbite cã sunt încãlcate obligatiile fatã de UE, fatã de independenta justitiei si fatã de lupta anticoruptie, fãrã a reusi vreunul dintre acestia sã articuleze, cu subiect si predicat, care sunt obligatiile încãlcate. Constatãm cu stupoare cã, atât Bruxelles-ul, cât si cercurile vocale românesti nu au avut nici o reactie în 2004, când Guvernul Nãstase a modificat prin „asumarea rãspunderii“ legile justitiei. Aceeasi lipsã de reactie s-a manifestat si în 2005, când Guvernul Boc, prin ministrul Monica Macovei, a mutilat legile justitiei, tot prin „asumarea rãspunderii“. Mutilarea a fost sesizatã de Curtea Constitutionalã, care a declarat circa 100 dintre articole neconstitutionale. Din 2005 si pânã astãzi, pe solutiile izvorâte din aceste prevederi neconstitutionale, sumedenie de dosare penale au fost deschise si finalizate prin erori judiciare. Suficiente destine au fost schilodite iremediabil si nici aceasta nu a reusit sã socheze Bruxelles-ul sau Strada. Erorile judiciare nu au socat nici pe artizanii „Statului paralel“, care sã-i facã sã dea ordin pe unitate „facilitatorilor“ ca sã declanseze proteste pentru derapajele justitiei. Dinpotrivã, acesti „facilitatori“ asigurã acum declansarea „protestelor spontane“ zilnice, cu tot tacâmul, pentru ca maleficele legi ale justitiei sã nu fie modificate nici cu o virgulã. Protestatarii sunt asigurati cã pentru „erorile judiciare“ România nu va fi sanctionatã cu „solutia nuclearã“. Poate doar sã fim sanctionati cu genunchii pe coji de nuci, pentru aceste erori si derapaje ale justitiei. Prins între decizia Comisiei Europene si reactia Consiliului Europei, drãgutul nostru presedinte Klaus Iohannis se pomeneste cântând în struna Comisiei, înainte de a apuca sã citeascã legile justitiei, pe care Parlamentul i le-a trimis spre promulgare. Întrebat dacã România ar avea soarta Poloniei privind legile justitiei, presedintele, sigur pe el, s-a trezit declarând cã „Existã un risc evident“. Evidentã pe care presedintele nu vrea s-o declasifice. Dacã domnul presedinte ar fi avut minima curiozitate obligatorie sã-si consulte cel mai umil consilier, ar fi aflat cã în cazul în care Polonia ar fi avut acum noile noastre legi, Bruxelles-ul nu ar mai fi amenintat-o cu sanctiuni. Este incalificabilã superficialitatea cu care presedintele se pozitioneazã în spatiul public, în legãturã cu niste legi asupra cãrora încã nu s-a pronuntat nici mãcar Curtea Constitutionalã.

Noile legi ale Justitiei, inclusiv Codurile, au sansa sã fie cele mai bune din ultimii 15 ani ale statului de drept.

Spre deosebire de legile anterioare, noile legi beneficiazã de circumstante favorizante. Fiind promovate în Parlament ca proiecte de legi si nu ca ordonante, acestea au fost supuse obligatoriu unor dezbateri, au putut fi amendate, nu vor putea intra spre promulgare decât dupã trecerea printre furcile caudine ale Curtii Constitutionale si dupã o nouã dezbatere în Parlament pentru a fi puse în acord, vor putea fi trimise spre promulgare cãtre presedinte. Dar pânã acum se dovedeste cã de circumstante favorizante nu au putut beneficia legile justitiei din 2004 si 2005. Curtea Constitutionalã a fost implicatã deja în a peria si a elimina toate „îngrijorãrile“ unora sau a altora din aceste legi. În plus, i se oferã lui Klaus Iohannis sansa sã promulge un pachet de legi pentru care nu va avea motive sã mai fie îngrijorat sau sã transfere „Strãzii“ aceste îngrijorãri. Se poate aprecia cã pânã la intrarea în vigoare legile respective trec prin nenumãrate filtre, aceasta fiind calea fireascã. În atari situatii, orice contestare vehementã a noilor legi nu poate fi catalogatã decât ca expresie a negãrii statului de drept.

Delirul lui Raret Bogdan, de la Realitatea TV, este mãsura negãrii statului de drept

Numitorul comun al tuturor contestatiilor vehemente vizeazã legile justitiei, pentru ca acestea sã nu fie modificate, pânã când Liviu Dragnea nu va fi condamnat pe stil vechi. S-a dovedit cã „Strada“ nu cunoaste alt motiv pentru proteste. Protestatarii îsi orienteazã argumentele si dupã cum bate vântul din directia magistratilor, a televiziunilor si a presei, dar sunt ghidati în actiunile lor „spontane“ de cãtre armatele de „facilitatori“, mercenari ai „Statului paralel“. Televiziunile sunt împãrtite pro si contra Partidului Social Democrat, devenit din decembrie 2016 tinta unicã în perspectiva alegerilor din 2019. În orice protest moderatia în ton si atitudine este de preferat, dar stridenta si delirul se dovedeste cã apartin funciar adversarilor traditionali ai Partidului Social Democrat. La limita superioarã a delirului se situeazã jurnalistul Rares Bogdan si locotenentii acestuia, de la Realitatea TV. În ultimele zile, din putul gândirii acestui lider al opiniilor contondente au fost aruncate în spatiul public mai multe mesaje, greu de circumscris în normalitate. Dupã mintea acestuia, lupta politicã trebuie dusã în stradã, unde fasciilor nu le-a rãmas decât o singurã sansã, sã atace si sã ocupe Parlamentul, sã-i arunce pe parlamentari peste gard, sã-i urmãreascã pânã acasã, pentru aplicare de corectii lor si familiilor acestora, spre vesnicã tinere de minte. Desi recunoaste cã „stânga româneascã având toate datele problemei, putere formal legitimã, deci control asupra legiferãrii si lideri care pot bate cu pumnul în masã“, aceasta ar putea obtine „mântuirea politicã“ militând pentru instalarea monarhiei în România.

Viziunea individului izvorãste din noaptea mintii

Delirul continuã cu convingerea acestuia cã trecerea la monarhie, nu numai cã ar avea valenta unor restartãri ale societãtii, dar, în sfârsit, „ar da câstig de cauzã prizonierilor frustrãrii“ de a convietui într-un regim republican. Putul gândirii este abisul în care Rares Bogdan a descoperit cã „singura carte câstigãtoare a unei tãri (sub monarhie) este sinele colectiv“. Dupã autorul unei astfel de asertiuni, cele 17 natiuni republicane din cadrul UE sunt realmente de deplâns „sinele colectiv“ regãsindu-se doar în cadrul celor sapte monarhii care mai existã în Europa. Realizând cã îndemnând stânga spre monarhie vorbeste la lunã, Bogdan Rares conchide cu nãduf cã „uite de asta suntem la coada vacii si riscãm sã ne uitãm la ea în fund tot restul zilelor noastre, cã ne lamentãm si ne este lene“. Aceastã cugetare briliantã ar trebui tradusã în limbile de circulatie si transmisã spre iluminare celorlalte 16 republici europene, în compania cãrora România tot stã la coada vacii. Sãmânta mesajului lui Rares Bogdan nu a cãzut pe teren sterp. A încoltit în mintea fertilã a unui rãtãcit prin PSD, presedintele executiv Nicolae Bãdãlãu, care vrea sã fie pãrtas, alãturi de Liviu Dragnea, la opera de constructie a unei Case Regale în România. Se dovedeste astfel cã Rares Bogdan are prozeliti în PSD. Salut pozitia fermã a premierului Mihai Tudose, care se declarã republican, fãrã a avea vreun complex. Este în logica lucrurilor ca la conducerea PSD-ului sã fie republicani convinsi, nu monarhisti de conjuncturã.

Citește știrea

Trending