Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Taran si cal, sub jungherul aceluiasi fulger

Știre publicată în urmă cu

în data de

La mijlocul saptamînii trecute, o televiziune, nu stiu care, între balmajeala atîtor stiri politice, a scapat informatia, cu imaginile însotitoare de la fata locului, ca un taran din Podisul Transilvaniei a fost omorît de un fulger. Omul zacea în tarîna, cu palmele în sus, murdar de noroi, udat de ploaie, cu imaginea hidoasa a mortii zugravita pe chip. Alaturi, îndoit sub biciul ceresc de foc, zacea calul, mort si el. Reporterul n-a învrednicit animalul, întovarasit prin sudoare cu omul si uniti, iata, ca de atîtea ori, si în moarte, cu nici un cuvînt. Doar imaginea a grait. Iar ea era socanta în tragismul ei explicit. Între cei doi morti, trazniti în plina zi pe cîmp, zacea cu ciocul metalic în pamînt lighioana preistorica a plugului sau a raritei. De sute si mii de ani, taranul român, împreuna cu calul sau boii lui, rîma coaja crapata a pamîntului în care vîra seminte. Se roaga apoi Dumnezeului din ceruri pentru ploaie. Restul îl face el – prasit, plivit buruieni, îngrasat pamîntul cu balegar, cules, atunci cînd e cazul si de multe ori nu e, recolta. Imaginea tragica dintr-un sat transilvan, de lînga Sibiu parca, ar putea face înconjurul lumii. Oricum, în nici o tara a Europei de Vest nu vei mai întîlni tarani arînd pamîntul cu plugul tras de cal sau boi. Masina a iertat sudoarea animalului si a împutinat-o pe cea a taranului devenit fermier, mecanic, inginer de productie agricola. Coarnele plugului de Ev Mediu, metalice si negre, au atras din cer jungherul unui fulger ucigas. Omul si calul au murit pe loc. Cîteva fete blege, de oficiali locali si asistente medicale plictisite, constata, ca de atîtea ori, ca nu mai e nimic de facut. De sute de ani viata taranului român nu s-a schimbat. Aceleasi unelte, aceeasi saracie, aceeasi munca în van. Truda de supravietuire. Atît si nimic mai mult. Noutatea e ca azi taranul e privit, furnica neînsemnata pe tipsia cîmpiei, din elicopter. Elicopterul cara pe deasupra trudei lui sarace politicieni care-l evalueaza si vorbesc despre el la televizor. Despre cai nu vorbesc. Sînt aceiasi cai care au luptat si murit la Vidin, la Marasesti si Oituz si mai demult în razboaiele lui Stefan sau Mihai. Sînt caii împunsi de sulitele vrajmase împreuna cu calaretii lor. Sînt caii Asaltului de la Plevna, nechezînd a moarte, loviti de obuze si srapnele, deodata cu calaretii lor, care erau, de cele mai multe ori, tot tarani. Sînt boii pictati de acelasi Grigorescu, în imagini idilic-pastorale. Imaginea fotografica a taranului omorît lînga Sibiu, împreuna cu calul sau, în mai 2007, într-o tara a Uniunii Europene este cutremuratoare. Expediata prin electronica moderna spre patru zari, va cutremura lumea. Lumea civilizata nu stie ca noi zgîriem pamîntul cu ustensile tractate de cai. Un ziarist din Olanda se arata, acum cîtiva ani, uluit ca noi cosim fînul cu coasa manuala. Ca ne spetim, din zori pîna-n noapte, pe pantele dealurilor, pentru o capita de fîn. La voi n-a fost descoperita masina de tuns iarba? Tunsul dealurilor, pline cu maracini, cu ravene si rupturi, cu denivelari care nu permit mecanizarea era identificata de confratele meu de condei cu tunsul gazonului, împrejurul unui castel de lord. Gazonul taranului român contine ciulini. Moartea, miercuri, în urma unei furtuni venite din senin, a unui taran si a calului sau, ambii gasiti pe cîmp, într-un amestec de tarîna, sudoare si ploaie este cea mai socanta imagine pe care am vazut-o, dupa lungi si obositoare zile de exclusivitati politice, pe micul ecran. Paradoxal, în imaginea acestei morti era multa viata. Abia astfel viata adevarata a satului românesc, cel survolat din elicopter, cel utilizat ciclic în campaniile electorale, vine peste noi. Ca un geamat mut, ca o sudalma.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending