Contactează-ne

Tribuna Nemțenilor

Ţara în care nimeni nu pune piciorul în prag

Știre publicată în urmă cu

în data de

„A pune piciorul în prag“. Splendidă aserţiune! A poporului,
mostră a inteligenţei sale, a românului de rând.
Nici că se putea găsi o ilustrare mai evidentă decât pentru
ceea ce trăim acum.
Se putea altfel? Ne-am mai fi chemat români? Am ţopăit de
bucurie, mare victorie, am dărâmat un guvern de ruţine şi câte şi
mai câte.
Dar când a fost să trecem la treabă şi să reparăm ce au stricat
alţii ori nu ne-a convenit, lucrurile s-au împotmolit: „păi staţi, fraţilor,

avem şi noi pretenţiile noastre, avem şi noi un cuvânt de spus, nu
merge chiar aşa!“
După ce că opoziţia, în loc să se coaguleze în jurul unui pol
oarecare şi să facă corp comun, s-a făcut că se opune guvernării, a
practicat o opoziţie de figuraţie, şi chiar dacă a fost critică la adresa
guvernului, n-a făcut nimic, dar absolut nimic, să se impună şi să
rezolve problemele, mulţumindu-se să cârâie din când în când că
sunt
pregătiţi de guvernare. Aţi văzut vreun plan concret? Vreo schiţă de
intenţii de rezolvarea a unor probleme? Nici vorbă.
Opoziţia a aunţat de nu ştiu când că depune o moţiune, le-a
trebuit nu ştiu câte săptămâni s-o conceapă, altele ca s-o depună, şi
tot aşa ca s-o discute şi s-o voteze. Principiul „boală lungă, moarte
sigură“ a funcţiona perfect.
În fine, câine, câineşte, opoziţia a reuşit, la mustaţă, cum se
spune, la câteva voturi distanţă, dovadă de nesiguranţă şi lucru de
amatori, să ajungă în situaţia de a se impune.
Dar stai, nenişorule, că abia acum opoziţia de diverse culori şi
facturi îşi spune cuvântule şi îşi arogă drepătul de a pune condiţii,
nu ca să rezolve problemele grave şi greu de soluţionat ale ţării şi
societăţii, ci propriile orgolii, total nejustificate, sub ameninţarea
nesusţinerii noului guvern. Ceea ce înseamnă şantaj pe faţă, cu
putere de decizie tocmai din cauza unei opoziţii total divizate şi
inconsistente,
incapabile de a adopta un porimncipiu comun.
Şi-au făcut apariţia tot felul de intriganţi, oportuniţti, jucători de
alba-neagra, ccare-şi etalează meşteşugul de a încurca şi mai rău
lucrurile şi a le aduce la strâmtoare.
Preşedintele afirmă că războiul cu PSD-ul nu s-a terminat, dar
uită că cinci ani de zile, a condus ţara alături de PSD, că eşecurile
acestuia sunt şi eţecurile sale. Vrând să-şi imite predecesorul şi să
devină preşedinte-jucător, afirmă, în ultimele săptămâni de (prim)
mandat că războiul şi lupta cu guvernul nu s-au terminat, dar numai
din prizma alegerilor prezidenţiale, locale şi parlamentare, fiindcă
restul problemeleor, grave şi serioase, nu-l prea interesează. De
fapt, de-a lungul celor cinci ani de păstorire a ţării, s-a aflat în război
cu PSD-ul dar fost un fel de joc de-a şoarecele cu pisica. Dacă s-ar
fi angajat ca un preşedinte activ şi conştient de misiunile pe care le
are, ar fi pus piciorul în prag. A avut numeroase ocazii dar era în
weekend.
Nici nu a fost desemnat premierul şi au început negocierile
sau mai bine zis, tărguiala. Care oricum ar suna înseamnă un os de
ros. O
luăm de la capăt: unul nu vrea primari aleşi în două rânduri, altul
vrea
un anume minister, unul cere desfiinţarea cutărui serviciu şi aşa mai
departe. Partidele şi partiduleţele se trezesc la plăcintă
Unde e persoana care să pună piciorul în prag: DA ori BA!
Fără
condiţii, fără pretenţii, fără promisiuni.
Am ajuns prea jos, prea neputincioşi, prea dezbinaţi, jucând
ţonţoroiul la muzica altora.
Prea mulţi vorbitori în gol, prea multe glasuri care nu-şi dau
rîndul să constate, să scoată în evidenţă relele, care şi aşa ies la
iveală. Avem nevoie de soluţii, de oameni care să le transpună în
viaţă, care să pună piciorul în prag. Cu discernământ, la obiect şi,
mai ales, cu forţă.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Faptul divers

Știre publicată în urmă cu

în data de

Vă mai aduceţi aminte de „Faptul divers“, rubrică a „Scânteii“,
oficiosul Partidului? Ocupa o coloană întreagă, era inteligent
redactată şi, în câteva rânduri, era relatat un eveniment mai
deochiat, mai ieşit din comun, petrecut în ţară. Era singura rubrică
pe care o citeam, ba uneori, o gustam.

Interesantă în desfăşurare şi
inedită în esenţă, mai rupea ceva din monotonia paginilor şi a
osanalelor adresate geniilor noastre carpatine. În rest… Operasem
un bolnav: apendicită cu peritonită gravă. Omul se prezentase
târziu, în stare proastă, încât nu ne-a fost prea uşor să-l aducem la
liman. Tată a trei copii, locuind aproape de oraş şi şofer pe
deasupra, nu înţelegeam neglijenţa de care dăduse dovadă şi
întârzierea cu care venise în spital, punându-şi viaţa în pericol.
După ce bolnavul a început a merge spre bine, m-am apropiat mai
mult de el, încercând să pătrund motivele unei astfel de delăsări şi
să-i fac cuvenita educaţie sanitară, de care era total lipsit.

Tema,
bine cunoscută: Prezentaţi-vă la medic de la primele semne de
boală! Privind lucrurile mai de aproape, bolnavul şi suferinţa sa
aveau o istorie inedită: era angajat al Ministerului Petrolului şi
Minelor, lucra pe o autofrigorifică de produse alimentare şi când
boala începuse, se afla departe de casă, transportând ouă undeva
prin judeţul Dolj; a descărcat marfa, dar a fost încărcat cu peşte
pentru Vaslui; dreptu-i, la trecerea prin Bucureşti, a consultat
medicul din cabinetul reţelei sanitare a ministerului de resort, care i-
a diagnosticat boala şi i-a făcut bilet de internare urgentă pentru
operaţie; dar omul… „nu pot doamnă, ce fac cu peştele din
maşină?!?“, a plecat la destinaţie, de unde a mai încărcat nişte
păsări congelate pentru Suceava, aşa încât când a ajuns acasă,
peritonita era în plină desfăşurare şi drumul la spital nu mai putea fi
ocolit.

Se puteau spune multe lucruri despre caz dar nu şi despre
neglijenţă. Ba pot zice că am fost impresionat de conştiinciozitatea
omului, poate şi de nuanţa de eroism pe care o dovedea. Ieftin ! ar
zice unii. Da, dar era vorba de datoria faţă de instituţia care-i
hrănea, şi pe el şi pe ai săi, şi nu de obişnuita neglijenţă, praştia mă-
si!, care tindea să devină atitudine de fiece zi. Şi n-am putut rămâne
indiferent.

Omul îşi cunoştea responsabilităţile şi alesese să le
respecte, poate că ar fi fost o vorbă prea mult să spun cu preţul
vieţii, dar cu preţul suferinţei, da. Pentru că o peritonită nu e o
durere de măsele. Avea dureri, vărsa, abia se putea ţine pe picioare
şi chiar mi-a relatat episodul unei pene de cauciuc pe care a avut-o
şi pe care nu a fost în stare, pur şi simplu, să o repare. A apelat,
spre uluirea aceluia, la un şofer oprit în aceeaşi parcare.

Mi-am zis
în sinea mea că oamenii de bine n-au dispărut cu totul din ţara asta
şi că mai avem încă un viitor. Ce mai Fapt Divers trântesc eu pe
tema asta! Zis şi făcut, am prins a descoase omul, mai ales că nu
prea pricepeam cum de făcea transporturi alimentare, ca angajat al
unui minister care se ocupa de petrol şi gaze.

Omul avea să mă
lămurească: cineva, persoană importantă, plecase în străinătate să
achiziţioneze ceva echipamente specifice sectorului petrolier, de
care economia noastră era, pe drept cuvânt, mândră. Numai că
atunci când utilajele au intrat în ţară, ori că partenerii noştri
capitalişti ne-au tras în piept, ori că ceva se metamorfozase pe
drum, realitatea era una singură: douăzeci de autofrigorifice de
mare capacitate (20 de tone) pentru alimente sporeau parcul auto
al ministerului petrolului!

Cine ar fi îndrăznit să spună că achizitorul
a fost ageamiu!? Şi cum nu putea fi tras la răspundere pentru
sarcina de care se achitase în mod strălucit, rezolvarea a fost mai
mult decât logică: Ministerul Petrolului şi Minelor făcea, contra cost,
servicii de transport pentru mărfurile perisabile ale Ministerului
Agriculturii şi Industriei Alimentare. Splendid! Cine ar fi putut
contesta un asemenea grăitor şi ideal exemplu de colaborare şi
cooperare interministerială?! Cârcotaş să fii! Aşa că omul m-a
avertizat: „Lăsaţi lucrurile cum sunt, dom’ doctor! Cine ştie în ce
dandana mai intrăm, de ne pierdem pâinile, şi unul şi altul. Nu
îndreptăm noi lumea!“.

I-am dat dreptate şi am renunţat la intenţiile
mele reportericeşti. A stat mult în spital, era gata-gata să intre din
nou pe masa de operaţie pentru o ocluzie postoperatorie, oricând
posibilă dar, în cele din urmă, ne-am bucurat de vindecarea lui şi
noi, şi familia care-l aştepta. Dar… mai aveam de tras. Nu peste
multă vreme, Ministerul Petrolului fulgera o depeşă către Direcţia
Sanitară şi cerea, în termeni drastici, să se cerceteze grava
încălcare a recent promulgatelor dispoziţii, care prevedeau ca
bolnavii aparţinând ministerelor cu reţea proprie de sănătate să nu
primească concedii medicale din partea altor unităţi medicale, chiar
dacă acestea i-au îngrijit.

Ele aveau datoria să elibereze adeverinţe,
pe baza cărora unităţile proprii acordau concediile medicale.
Oricum, treabă grea şi complicată dar care mai ostoia setea
birocratică a unora. Se cerea, nimic alta, decât să se comunice
vinovaţii şi pedepsele aplicate. Ca să vezi! Am băgat-o pe mânecă
dar, din fericire, luând la puricat numita lege, doar-doar om găsi
vreo chichiţă prin care să ne spălăm obrazele de gravele vinovăţii în
care căzusem, am şi descoperit-o, perfect formulată şi cu
documentul potrivit: biletul de trimitere emis de doctoriţa petrolistă
din Bucureşti, ceea ce deriva cazul către o excepţie a legii.

Aşa că…
abaterea noastră nu mai era chiar abatere, se înscria în litera legii
şi… eram salvat. Şi eu, nu numai că le scăpasem omul dar cât îmi
dorisem să le introduc printre salariaţi un adevărat erou!
Uite aşa, rubrica Faptul Divers a pierdut o tabletă pe cinste, iar
şoferul nostru şi cu mine am rămas ce am fost dintotdeauna: nişte
anonimi!

La drept vorbind, nu-mi pare rău de dispariţia „Scânteii“, dar de
rubrica „Faptul divers“, chiar că da. Mai că aş recomanda-o tuturor
gazetelor şi revistelor tipărite ori online. Vă daţi seama de bogăţia
fără egal materiale de care dispunem şi cum ar trece ele prin sita
ironiei şi a minţii nemaipomenite a românului? Mă şi gândesc la
cum arăta un asemenea Fapt Divers dacă ar fi să luăm în seamă
accidentul nevinovat în care a fost implicat domnul ministru Bode,
asezonat cu luările de poziţie ale tuturor factorilor implicaţi sau
martori.

Preşedintele nu crede că ministrul ar trebui să demisioneze
(dacă era din PSD sigur da) şi alunecă spre necesitatea dezvoltării
infrastructurii. Premierul zice că e băiat la locul lui şi trebuie analizat
după ce face ca ministru, nu după autoturismul în care se află. Nici
domnul Bode nu e prea limpede: nu se grăbea dar moţăia, că nu se
bagă în treaba SPP-ului, că el este capul drumurilor şi şoselelor nu
al celor care circulă pe ele şi că are mai bine de un milion de
kilometri la activul permisului său. Să-mi spuneţi mie nu ştiu cum
dacă toată povestea nu se va sparge în capul motociclistului (sigur
unealtă a opoziţiei, alfel ce să caute el pe drumul ministrului?!) care
a filmat tot drumul. Să se înveţe minte!

Citește știrea

Actualitate

Prieteni, vă întreb: Duminică, vă scot la un vot?

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Întrebarea e pentru prieteni. Dacă mai există prieteni, nici nu îndrăznesc să spun camarazi, într-o Românie a pandemicului an 2020 în care fratele şi-a înjunghiat demult în spate fratele, iar românii sunt de ani buni atât de divizaţi încât au ajuns să-i conducă toate scursurile şi toţi neterminaţii. Ce ziceţi, camarazi, duminică, 27 septembrie, vă scot la un vot?

Dacă v-aţi săturat de România lui “a furat, dar a şi făcut”, care e de fapt România lui “nu a făcut nimic şi a furat tot”, atunci vă rog să îmi permiteţi să vă scot la un vot.

Dacă v-aţi săturat de România în care vrem să le oferim copiilor noştri tot ce e mai bun, aşa cum merită, dar, pentru a putea face acest lucru, ar trebui să stăm în genunchi în faţa unor politruci, să facem compromisuri, să ne uităm şi să nu comentăm când cumătrii iau contracte grase prin încredinţare directă, iar amantele ocupă posturi plătite într-o lună cu cât câştigăm noi într-un an, atunci vă rog să îmi permiteţi să vă scot la un vot.

Dacă v-aţi săturat să plătiţi preţuri “europene” la apă, gaz, energie electrică sau la factura la telefon, în condiţiile în care noi câştigăm, prin muncă grea şi cinstită, salarii de mizerie, mult sub media europeană, atunci vă rog să îmi permiteţi să vă scot la un vot.

Dacă v-aţi săturat să voteze doar cumătrii care salivează după contractele grase date pe direct de rudele ajunse “mari” politicieni sau amantele care şi-au “desăvârşit” CV-ul stând supuse pe canapelele aceloraşi “mari” politicieni pentru a încasa un salariu baban de la stat, atunci vă rog să îmi permiteţi să vă scot la un vot,

Dacă v-aţi săturat să vorbiţi doar pe WhatsApp cu fraţii, surorile, rudele de orice grad plecate în străinătate pentru că au fost condamnate acasă la sărăcie de aceeaşi politicieni interesaţi doar de propriul buzunar, dacă vreţi să vină acasă rudele nu doar de Paşte şi de Crăciun, poate chiar să rămână pentru totdeauna în România, şi dacă nu vreţi să vă îmbrăţişaţi în viitor copiii tot doar pe WhatsApp, atunci vă rog să îmi permiteţi să vă scot la un vot.

Dacă nu vrem să ne mai plecăm privirea, a neputinţă şi acceptare laşă, atunci când bunicii, părinţii ajung în spitale mizere, mănâncă lături, mai rău ca deţinuţii, trebuie să dea şpagă ca să aibă aşternuturi curate şi îşi rup din pensie ca să poată beneficia de un tratament minimal, iar noi, nepoţii, copiii nu putem să îi ajutăm cu nimic, pentru că timp de 30 de ani am fost “dresaţi” să gândim că suntem inutili şi de prisos, atunci vă rog să îmi permiteţi să vă scot la un vot.

Dacă nu vrem ca ai noştri copii, ai noştri nepoţi să trăiască la fel ca noi, să fie o generaţie “de sacrificiu”, de fapt o generaţie sacrificată inutil pentru îmbuibarea unor politicieni aroganţi şi corupţi până în măduva oaselor, atunci vă rog să îmi permiteţi să vă scot la un vot.

Dacă v-aţi săturat să fiţi gazaţi şi bătuţi în orice 10 august din viaţa dumneavoastră atunci când, simţind că v-a ajuns cuţitul la os, ieşiţi pe stradă să vă strigaţi frustarea şi să încercaţi să vă luaţi viaţa şi demnitatea înapoi, vă rog să îmi permiteţi să vă scot la un vot.

Dacă… şi vă rog pe dumneavoastră să continuaţi. Pentru toate acestea de le-am scris eu şi pentru toate cele de le puteţi scrie dumneavoastră, vă rog să îmi permiteţi să vă scot la un vot.

Sigur, nu mă mint şi nu vă mint, dacă ne strângem mâna şi ieşim cu toţii la un vot pe 27 septembrie, nu o să dispară toate necazurile de care am scris. Dar vom face un prim pas, poate cel mai important, pentru ca să ne transformăm din turma pe care şi-au dorit-o politicienii, de orice culoare, în naţiunea de care are nevoie această ţară.

De aia vreau să îmi permiteţi să vă scot la un vot. Să le dovedim copiilor noştri că suntem o naţiune, nu o turmă. Şi să le dovedim şi înaintaşilor noştri că-n aste mâini mai curge…

P.S.: Poza e preluată, dar mi-a plăcut “rău”. Mesaj pe cartoane de la nişte tineri cu “botniţe”, pentru o … Românie viitoare fără botniţă.

Citește știrea

Actualitate

Spitalul modular, ce nu spun Ionel Arsene şi susţinătorii săi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

23 septembrie 2020. Realitatea: spitalul modular de la Leţcani, pentru bolnavii Covid 19, este în continuare nefuncţional. Acesta este tristul adevăr. În vreme ce susţinătorii lui Ionel Arsene ţipă sus şi tare că guvernarea liberală e vinovată, o declaraţie publică făcută pe 22 septembrie de prefectul de Iaşi scoate la iveală un aspect ce nu ţine de culoarea politică, ce nu ţine de manipulările electorale ce curg din toate direcţiile: “Din păcate, până astăzi, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Grigore Sturdza” al județului Iași nu s-a depus documentația tehnică necesară în vederea evaluării  necesității avizării/autorizării din punctul de vedere al securității la incendiu”.

Deci spitalul nu poate fi deschis bolnavilor oricâte panglici taie Ionel Arsene, oricâte poze electorale face sau oricâte controale ar trimite guvernul liberal, dintr-un motiv clar şi simplu: nu are, pentru că nu a fost încă depusă documentaţia, aviz din punct de vedere al securităţii la incendiu. Fără de care nu poţi operaţionaliza nici măcar o budă publică, darămite un spital.

Postacii de serviciu vor comenta că obţinerea acestui aviz cade în sarcina Spitalului de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva”. Aşa o fi deşi mi se pare un cumplit meşteşug de prostie să faci astfel lucrurile. Oricine ştie care sunt paşii pentru a construi o… casă. Iţi faci proiect, obţii toate avizele şi autorizaţiile necesare, chemi abia apoi constructorul să îţi ridice casa. Iar când e gata, faci recepţia, se verifică dacă ai respectat proiectul şi, dacă da, te poţi muta în casă. Atunci o inaugurezi.

Aceasta este logica normală, sănătoasă, care îţi permite să te muţi în casă a doua zi după ce ai terminat lucrările, nu să umbli alte săptămâni sau luni după avize sau să te trezeşti că pentru a obţine un aviz e nevoie să faci nu ştiu ce modificări care mai durează alte săptămâni sau luni. De ce nu a fost aplicată această logică şi în cazul acestui spital?

Însă, cel mai trist şi dureros, este că a fost din nou folosită în scop electoral o rană deschisă a sistemului românesc: sănătatea populaţiei. Spitalul modular, nefuncţional şi pentru care încă nu a fost obtinut amintitul aviz, a fost inaugurat de două ori. Politicienii s-au bătut cu cărămida în piept cum mor ei de grija sănătăţii oamenilor şi şi-au făcut poze electorale sperând să “meargă şi aşa”: chiar dacă spitalul e nefuncţional, ei să mai câştige prin manipulare nişte voturi.

Sănătatea noastră a fost din nou batjocorită electoral de cei care de ani buni îşi bat joc de sistemul de sănătate. Unul în care au îngropat ani la rând milioane şi milioane, iar rezultatul e unul singur: clientela lor politică şi-a umplut buzunarele, iar sistemul de sănătate a rămas o ruină. Căreia îi mai pun din când în când câte o tichie de mărgăritar, cum ar fi acest spital modular atât de pozat electoral, dar atât de… nefuncţional încă şi pentru care se chinuie să obţină un amărât de aviz.

Vinerea trecută politicienii milogi după voturi promiteau repetat că de luni, 21 septembrie, în spitalul respectiv vor fi trataţi bolnavi. Pe 22 septembrie aflăm că nu fusese depusă documentaţia pentru aviz de la ISU… Cine ştie ce vom mai afla pe viitor. Dar nu-i aşa, pozele electorale au fost făcute, oamenii politici şi-au văzut sacii în căruţă, când va mai fi şi funcţional spitalul, mai contează? Nu ar fi fost cinstit, corect, onest ca inaugurarea să fi fost făcută abia după ce erau obţinute toate avizele iar spitalul era funcţional şi primul bolnav putea beneficia de asistenţă medicală? Şi abia atunci să fie culese şi roadele electorale, probabil meritate? Sau se termina campania până atunci?

Dar nu e primul derapaj politicianist şi plin de făţărnicie electorală la care am asistat. Preşedintele CJ Neamţ a aflat la un moment dat că la spitalul judeţean bolnavii mănâncă mai rău decât deţinuţii. Şi-a luat o parte din presă după el, şi s-a filmat/fotografiat când s-a răţoit la două bucătărese. Câteva zile bolnavii au primit mâncare mai bună. Apoi? S-a revenit la meniul de “deţinut”. Efectul electoral fusese obţinut, ce mai contează ce se întâmpla apoi cu bolnavii.

Acelaşi domn preşedinte s-a filmat/fotografiat cărând pe scări un aparat de testare. Am aflat apoi că aparatul a costat dublu, din banii noştri, nu ai lui, decât un altul mult mai performant cumpărat din bani din donaţii private pentru Spitalul Roman. Mai contează? Şi în acest caz pozele au umplut Facebookul şi efectul electoral a fost atins.

Personal, consider însă că toate aceste exemple nu sunt de “succesuri”, nici măcar în plan electoral, sunt exemple de cum îşi bat unii joc de oamenii amărâţi. Cum în loc de spital funcţional le dau doar poze electorale, cum mâncarea poate fi bună la spital doar cât e vreun domn preşedinte prin zonă, şi trece destul de rar, cum din banii amărâţilor unii cumpără lucruri scumpe şi neperformante şi apoi le scot ochii tot amărâţilor cu măreţele lor realizări.

Vreţi să fiţi batjocoriţi în continuare astfel, puteţi să-i votaţi tot pe ei. Vreţi altceva? Probabil că veţi vota pe alţii. La alegeri e unicul moment în care decizia e exclusiv la dumneavoastră, iar pozele lor electorale nu valorează nici cât negru sub unghie.

 

P.S.: Pentru “conformitate”, ataşez integral declaraţia de presă a prefectului de Iaşi:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Declarație de Presă

 

Cu referire la declarațiile făcute astăzi de dl. Președinte al Consiliului Județean Iași, dl. Maricel Popa, prefectului județului Iași  dl. Marian GRIGORAȘ face următoarea declarație:

 

“Îmi exprim mâhnirea față de declarațiile făcute astăzi de dl. Maricel Popa. Așa cum am declarat anterior (a se vedea declarația mea din 10 septembrie) exprim angajamentul instituțiilor aflate în coordonarea Instituției Prefectului – Județul Iași de a sprijini activ și constant echipa managerială a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” în vederea operaționalizării unității „Spital Mobil/Modular din containere de logistică medical (250 paturi) pentru diagnostic și tratament pentru combaterea răspândirii Covid-19 la nivelul Regiunii Nord-Est”

Toți conducătorii instituțiilor avizatoare au instrucțiuni clare de a face cu celeritate demersurile necesare. Astfel s-a emis autorizația de către DSP Iași.

Din păcate, până astăzi, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Grigore Sturdza” al județului Iași nu s-a depus documentația tehnică necesară în vederea evaluării  necesității avizării/autorizării din punctul de vedere al securității la incendiu.

De asemenea Agenția pentru Protecția Mediului Iași a demarat de îndată după primirea memoriului de prezentare, respectiv în data de 18.09.2020, procedura prevăzută de Legea 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului în vederea emiterii acordului de mediu.

Reafirm faptul că  Instituția Prefectului este la dispoziția echipei de implementare a acestui proiect cu tot suportul necesar. Fiecare zi de întârziere poate să însemne afectarea sănătății unor oameni sau chiar pierderi de vieți omenești.”

 

 

Iași, 22.09.2020

 

Citește știrea

Trending