Actualitate
Sunetul unei sirene i-a cam panicat pe pietreni
Defecţiunea unei sirene de alarmare din cartierul Precista al oraşului Piatra Neamţ i-a băgat în sperieţi pe locuitorii din zonă. Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de ieri, 23 aprilie 2020.
Sirena a funcţionat continuu timp de 20 de minute, în jurul prînzului, iar sunetul sinistru s-a auzit în mare parte din oraşul străjuit de culmile Cozla şi Pietricica.
Avînd în vedere situaţia în care ţara noastră se află de mai bine de o lună, sunetul sinistru şi prelung i-a cam panicat pe cei care l-au auzit, asta cu atît mai mult cu cît toate exerciţiile de alarmare, obişnuite într-o vreme, au fost suspendare pe perioada stării de urgenţă.
Totul e bine cînd se termină cu bine şi în cele din urmă s-a stabilit că a fost vorba de un accident. Concret, totul a avut loc din cauza unei defecţiuni tehnice. Alarma s-a declanşat aiurea şi nu a vrut să se oprească cu nici un chip, fiind nevoie ca pentru încetarea ei să fie scoase siguranţele pentru oprirea alimentării cu energie electrică.
„Nu a fost nici o situaţie de urgenţă ci, pur şi simplu, o defecţiune tehnică”, a declarat Irina Popa, purtător de cuvînt al ISU Neamţ.
-
Actualitate6 zile,Motivul şocant al crimei din centrul oraşului
-
Actualitateo săptămână,UPDATE: Crima din centrul oraşului. Poliţist ucis de fiu
-
Actualitateo săptămână,ULTIMA ORĂ: Bărbat înjunghiat în centrul oraşului
-
Actualitate2 săptămâni,Nouă înșelătorie în numele ANAF. Escrocii invocă impozite plătite în plus
-
Actualitate2 săptămâni,Sportivii de la Recorder Athletes Piatra Neamț au strălucit la Campionatul Național de Karate IKU
-
Actualitate2 săptămâni,Mesaj de condoleanțe
-
Actualitate2 săptămâni,Doi artiști din noua generație lansează un proiect muzical atipic la Piatra-Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,Caut premier şi nu găsesc. Toţi to(lo)macii să apeleze la mine…
