Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Subventii la jumãtate în transportul local

Știre publicată în urmă cu

în data de

Municipalitatea pietreanã a redus aproape cu jumãtate – fatã de anul trecut – subventiile pentru transportul în comun, pentru anul viitor fiind preconizatã o eliminare a acestora. Anuntul a fost fãcut de cãtre primarul Gheorghe Stefan în plenul sedintei legislativului local, ca urmare a interpelãrii adresate de cãtre unii consilieri locali, pe aceastã temã. „În buget, subventia pentru transport este de 5 miliarde de lei. Cred cã ar fi trebuit alocati mai multi bani“, a fost una dintre remarcile ex-viceprimarului de Piatra Neamt, consilierul local Adriean Chirilã. O precizare pe aceastã temã a fost fãcutã de cãtre Silvia Olaru, directorul Directiei Economice din cadrul Primãriei Piatra Neamt: „Credem cã în intentiile executivului pietrean existã dorinta unei asocieri cu Transurban, fiind luatã în considerare recenta donatie primitã de aceastã societate – cele 15 autobuze primite de la Primãria Milano. Prin contract ar urma sã fie stabilite redevente pe care Transurban ar trebui sã le plãteascã Primãriei, administratia localã avînd posibilitatea sã facã o compensare cu datoriile cãtre societatea de interes local“. Primarul Gheorghe Stefan a fost cu mult mai transant, subliniind cã reducerea valorii subventiilor pentru transport a fost începutã de anul trecut si cã, odatã cu integrarea în Uniunea Europeanã, vor fi eliminate: „Anul trecut, Primãria a alocat doar cîte 685 milioane de lei/ lunã. Practic, subventiile au avut o valoare totalã de 9 miliarde de lei. A fost o reducere substantialã, avînd în vedere cã, în legislatura trecutã, acestea erau de 27 miliarde de lei/ an, bani dati, în opinia mea, degeaba. Cu toate acestea, societatea a reusit sã îsi plãteascã datoriile si sã ajungã pe linia de plutire. Odatã cu primirea noilor autobuze, credem cã va deveni profitabilã. Tendinta noastrã este sã nu mai dãm aceste subventii, Uniunea Europeanã o cere, iar, dupã integrare, acestea vor trebui sã disparã“. Reamintim cã autoritãtile locale din orasul Milano au donat, ca rezultat al colaborãrii dintre Guvernele României si Italiei, 55 de autobuze marca Iveco, 15 revenind societãtii pietrene, iar 40 – Regiei Autonome de Transport Bucuresti. Acestea au intrat în tarã în cea de a treia zi a acestui an. Cele 15 autobuze italiene vor intra în circulatie la începutul lunii februarie. Cu noile achizitii, parcul Transurban va avea 40 de mijloace de transport. Însã, 5 dintre acestea, vechi de circa 25 de ani, vor fi scoase din uz. Din cele 15 noi autobuze, 12 vor fi trimise pe trasee, iar 3 vor fi pãstrate ca rezerve.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending