Actualitate
Sub Cetatea Neamţ şi la malul Moldovei e vremea curăţeniei

■ acţiunile de primenire a urbei sînt planificate să aibă loc în intervalul 15 aprilie - 15 mai ■ edilii au decis prelungirea perioadei de desfăşurare a concursului concursului Romanul, curat şi verde ■
Primăria Tîrgu Neamţ se pregăteşte să dea startul Lunii Curăţeniei. Acţiunile de primenire a urbei sînt planificate să aibă loc în intervalul 15 aprilie – 15 mai şi autorităţile locale fac apel la cetăţeni să se alăture acestor demersuri şi să încheie contracte de salubritate cu Rossal pentru a scăpa de deşeurile din gospodărie în mod legal. ,,Primăria oraşului Tîrgu Neamţ face apel la toţi locuitorii oraşului şi agenţii economici ce îşi desfăşoară activităţi pe raza administrativ- teritorială să încheie contracte de salubrizare pentru deşeurile menajere cu operatorul autorizat pentru prestarea activităţii de salubrizare, pentru a se evita apariţia pe domeniul public, pe malurile şi albia rîului Ozana şi în alte locuri publice a deşeurilor de orice natură care dau aspect neplăcut urbei noastre. Se lansează, ca în fiecare an, campania Luna Curăţeniei în perioada 15 aprilie- 15 mai 2018 la care fiecare dintre noi putem participa pentru a avea un oraş şi un mediu mai curat”, se menţionează într-un anunţ semnat de primarul Daniel Harpa. Şi persoanele care beneficiază de ajutor social vor fi, probabil, implicate în acţiunile programate în Luna Curăţeniei. Planul de acţiuni sau lucrări de interes local ce vor fi efectuate, lunar, în cursul anului 2018 de către persoanele beneficiare de ajutor social şi cele obligate la muncă în folosul comunităţii a fost stabilit la începutul anului, prin hotărîre a Consiliului Local. Printre altele, ar fi vorba despre salubrizarea căilor publice, întreţinerea drumurilor pietruite, a şanţurilor, măturarea căilor rutiere şi trotuarelor, colectarea şi încărcarea gunoaielor din albia şi de pe malurile rîului Ozana, decolmatarea şanţurilor, corecţia locală a albiei sub poduri, colectarea gunoiului menajer din jurul containerelor, curăţarea oborului şi pieţei agroalimentare, întreţinerea curăţeniei în zonele turistice, întreţinerea spaţiilor verzi, plantări de puieţi, curăţenia parcurilor, cimitirelor, bazelor sportive, văruirea arborilor de pe marginea căilor rutiere, asigurarea liniştii şi ordinii publice în parcul oraşului, lucrări de întreţinere şi curăţenie în cadrul instituţiilor din subordinea primăriei etc. La Roman, concursul anual de curăţenie de primăvară nu a putut fi pus prea bine în practică din cauza vremii neprielnice din luna martie, astfel că s-a decis prelungirea termenului de finalizare. Scopul acestei acţiuni este salubrizarea şi înfrumuseţarea cît mai multor spaţii din municipiu – zonele verzi, părculeţele de joacă, aleile dintre blocuri, parcările, platformele gospodăreşti, căi de circulaţie rutieră şi pietonală, grădini şi balcoane. „Ţinînd cont de faptul că vremea nu a fost prielnică activităţilor vizate în cadrul concursului, conducerea Primăriei Roman a prelungit perioada de desfăşurare a competiţiei, pentru a da şansa tuturor participanţilor să îşi ducă la bun sfîrşit planul cu care s-au înscris în concurs. Astfel, perioada de desfăşurare a concursului va fi prelungită pînă pe data de 27 aprilie 2018“, a anunţat Primăria Roman. Anul acesta s-au înscris la concurs opt instituţii de învăţămînt, 30 asociaţii de proprietari, două ONG-uri, două persoane juridice şi două persoane fizice. Cîştigătorii vor fi desemnaţi de primar, în urma verificărilor efectuate de comisia implicată în concurs. Aceasta este formată din: Irina Mariana Scorţanu, şef Birou Monitorizare Mediu, Carmen Mihăilă, inspector Poliţia Locală – Compartiment Control Mediu, Doiniţa Alexa, inspector Compartiment îndrumare Asociaţii de Proprietari, Mihaela Clapa, inspector Serviciu Organizare Evenimente, Cultură, Învăţămînt, Mass Media şi IT şi Mihaela Bercuţă, referent specialitate Serviciul Administrare Parcuri, Sere şi Spaţii Verzi. Pentru fiecare categorie de participanţi se vor acorda următoarele premii: locul I – motocositoare; locul II – roabă cu unelte de grădinărit; locul III – set unelte de grădinărit; menţiune – Paulownia la ghiveci.

-
Prima paginăo săptămână,
Tanti auguri, Ionel Arsene, come stai?
-
Prima pagină6 zile,
Adina Bindăroi, experiență unică în Dubai. A participat la decorarea sălii de la Burj Al Arab unde a avut loc Balul Prinților și al Prințeselor
-
Actualitateo săptămână,
Iancu Wexler, președintele Comunității Evreilor din Roman, nouă decenii de viață
-
Actualitateo zi,
Fugarul Arsene s-a predat în Italia
-
Actualitate2 săptămâni,
Coliziune între un autoturism şi un TIR. Victimă o tânără de 25 de ani
-
Actualitate2 săptămâni,
Conferinţă de presă „apă de ploaie” la PSD Neamţ. S-a comunicat tot, dar nu s-a zis nimic
-
Actualitate2 săptămâni,
A rămas cum s-a stabilit: Asaftei preşedinte CJ Neamţ. “Preşedintele a… fugit, trăiască preşedintele”
-
Actualitate2 săptămâni,
Anchete declanșate după ce treisprezece copii s-au intoxicat cu medicamente găsite la gunoi