Actualitate
Studii de fezabilitate, unele valorificate, altele aşteaptă
■ între 2013 şi 2016, la Primăria Roman au fost comandate 11 studii de fezabilitate pentru investiţii ■ doar o parte au primit finanţare şi au fost executate ■ altele aşteaptă bani sau cererea a fost respinsă ■
Un control mai vechi al Curţii de Conturi constata că la Primăria Roman ar fi fost comandate studii de fezabilitate pe care s-ar fi cheltuit sume importante, unele materializîndu-se, altele nu, zăcînd prin sertare.
Purtătorul de cuvînt al administraţiei locale, Dragoş Toma, ne-a pus la dispoziţie o listă cuprinzînd 11 astfel de studii comandate şi achitate în perioada 2013-2020. Astfel, a fost comandat către firma Group Consult Proiect un studiu de fezabilitate privind zona de picnic din ştrand, proiect în valoare de 19.992 lei, care se numără printre cele materializate.
Altul vizează locuinţele sociale, din strada Primăverii, studiu executat de Edil Proiect, avînd o valoare de 11.900 lei, aflat în stadiu de implementare, din care s-a păstrat, însă, doar parcelarea. Studiul privind extinderea iluminatului public, realizat de Energi Proiect are o valoare de 167.192,62 lei şi este unul deja implementat. Un alt studiu e cel referitor la realizarea sensului giratoriu de pe DN2, E- 85, la intersecţia cu strada Plopilor, realizat de Interproiect, avînd o valoare de 50.840 lei, proiect fianlizat.
Unul din proiectele cu „cîntec“ rămîne Casa Celibidache, al cărui studiu de fezabilitate a costat 25.174 de lei, realizat de Provex SRL, plimbat de la primărie la Consiliul Judeţean şi de acolo înapoi la primărie. Despre proiect, fostul primar Laurenţiu Leoreanu recunoştea că i-a dat bătăi de cap, fiind neeligibil la o tentativă de finanţare prin fonduri norvegiene. La această oră imobilul monument arhitectonic se află într-o stare de degradare avansată.
Autorităţile locale speră însă să primească fonduri de la Compania Naţională de Investiţii. Alte cîteva proiecte, în valoare de cîteva milioane de lei, vizează lucrări de infrastructură rutieră în diverse zone ale municipiului, o parte fiind deja executate, altă parte aşteptînd să le vină rîndul. Proiectul privind realizarea reabilitării primăriei, clădire monument arhitectonic, a costat 69.655 lei, studiul fiind realizat de Provex SRL şi avînd o valoare de 69.655 lei. Acest proiect a fost realizat pe bucăţele şi nu este finalizat.
Un alt studiu este cel legat de reabilitarea Cinematogarfului Unirea, care a costat 107.584 lei, realizat de aceeaşi firmă Provex, depus de ceva timp la ADR pentru finanţare, în speranţa că imobilul aflat în stare avansată de degradare va mai rezista pînă îi va ajunge timpul de execuţie. Nici proiectul privind restaurarea unui alt monument arhitectonic, Grădiniţa 12 din strada Cuza Vodă, în valoare de 53.249,94 lei, executat de Genesis SRL nu a fost mai norocos, el fiind respins la finanţare. Concluzia: studii de fezabilitate de milioane de lei, o parte valorificate, altă parte nu, cu şanse destul de scăzute de finanţare din cauza lipsei de fonduri pentru investiţii.
-
Actualitateo săptămână,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,ANUNȚ CONVOCARE AGA
-
Actualitateo săptămână,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra îşi avertizează „prietenii”
-
Actualitate2 săptămâni,CSM Roman – calificare meritată în play-off-ul Diviziei A de handbal feminin
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri
