Sterilizarea prefectilor

Dacã pedagogul de scoalã nouã, Marius Chicos Rostogan ar fi fost contemporan cu Alianta PNL-PD, am fi asistat, fãrã doar si poate, peste douã sãptãmîni, la un exercitiu de retoricã vizînd institutia prefectului. „Ce iaste prefectul?“ ar fi fost întrebarea acestuia de debut, capabilã sã capteze interesul pentru dezbaterea subiectului de mare actualitate, si tot el ar fi rãspuns: „Prefectul iaste aceea spetie de înalt functionar public, fãrã de partid, adicã cu echidistantie fatã de politichie si fãrã obligatiuni pentru clientela care a pripãsit în functiune, avînd asiguratiunea legalã de fixatie în post pînã la venerabila vîrstã de iesire la o pensiune bine meritatã si remuneratã“. Definitia, în esentã, nu ar fi departe de adevãr, dacã tinem cont cã premierul Tãriceanu a decis sã aplice în sfîrsit Legea prefectului, chiar de place ori nu place unora din Aliantã. În mai putin de douã sãptãmîni, prefectii existenti ai Aliantei PNL-PD vor fi pusi în fata unei optiuni hamletiene: „a fi sau a nu mai fi prefecti“. Potrivit legislatiei impuse de integrarea în UE, de la 1 ianuarie 2006 prefectul va fi înnobilat cu titlu de „înalt functionar public“. Aceastã specie va trebui sã fie o rasã superioarã de functionar, înzestrat cu calitãti deosebite si o experientã pe mãsurã, si care, în mod expres, trebuie sã fie echidistant din punct de vedere politic, precum presedintele republicii, dar ceva mai convingãtor. Deci premierul a decis cã, sãptãmîna viitoare, cine vrea sã mai rãmînã prefect trebuie sã demisioneze din partid. Dilema, care naste nedumerire, este dacã prefectii rãmîn fãrã partid sau partidul rãmîne fãrã prefecti. Pînã acum, Alianta PNL-PD a operat schimbarea conducerilor institutiilor publice descentralizate, argumentînd cã nu poate guverna local decît cu oamenii ei pe aceste functii. Strategia de guvernare a Aliantei este plinã de subtilitãti pe care nu le pot deslusi decît membrii devotati ai PNL si PD. Prefectul este produsul de excelentã al acestui criteriu de selectie, care se situeazã deasupra tuturor, orchestrînd armata directorilor descentralizati de prin teritoriu, armatã pe care Alianta sperã s-o foloseascã eficient în sporul politic electoral. Este clar cã Alianta este supusã unui stres permanent; dupã ce a traversat o serie de încercãri, ca alegerile anticipate, demisii, revocãri din Parlament, inundatii, gripa aviarã, urmeazã decapitarea batalioanelor de sefi teritoriali, care riscã sã rãmînã armate bezmetice. Dacã ne punem întrebarea ce valoare va mai avea prefectul dacã nu va mai fi membru PNL sau PD, rãspunsul nu este prea încurajator. Pentru functia de prefect sînt foarte multi oameni cu calitãti intelectuale deosebite, dar nu si cu experienta necesarã unui „înalt functionar public“ pentru cã putini s-au putut forma în mediul politic, în care partidele cîstigãtoare ale alegerilor si-au plasat clientela, nu neapãrat din rîndul „intelighentiei“. Etapa depolitizãrii functiei de prefect începînd cu 2006, pe deoparte, riscã sã compromitã noul statut al acestuia de „înalt functionar public“ si, pe de altã parte, va slãbi foarte mult puterea Aliantei în teritoriu. Prefectii existenti vor trebui fie sã pãrãseascã prefecturile, fie sã-si dea, cît mai zgomotos, demisiile din partide, pentru a rãmîne în functie. Presedintele Bãsescu, preocupat de urgenta depolitizãrii institutiei prefectului si îngrijorat de lipsa de cadre necesare, declara cã Alianta, neavînd de unde lua altii, „rãmîn tot ãstia, dar neutralizati politic imediat“, ceea ce ne duce cu gîndul, prin analogie, la sterilizarea ca metodã rapidã contraceptivã. Actualilor prefecti li s-a dat timp de gîndire douã sãptãmîni si momentul deciziei se apropie vertiginos. Pînã acum, în majoritatea cazurilor, prefectii existenti nu ne-au prea impresionat cu calitãtile lor exceptionale, cerute de functie si de pozitia functiei în ierarhii, dar au compensat din plin cu calitatea de membru de partid.

„Prefectul, oricît de înalt functionar public va fi, rãmîne un functionar provincial“ A renunta la calitatea de membru de partid în atari situatii echivaleazã cu o castrare, unde eunucul îsi pierde bãrbãtia, dar îsi mentine rangul, contîndu-se pe vocea lui din ce în ce mai subtire în seraiul politic. Calitatea de membru de partid îi oferea prefectului un ascendent suplimentar asupra sefilor serviciilor descentralizate, la rîndul lor, tot membri de partid, astfel ascultarea lor pe criteriul politic fiind mai eficientã decît ascultarea pe criteriul competentei. A mai vorbi despre implicarea politicã a prefectilor dupã 1 ianuarie 2006 echivaleazã cu a vorbi despre sexul îngerilor, singura lor sansã de supravietuire pe o functie extrem de bine remuneratã si cu avantaje incontestabile fiind doar competenta si nicidecum pozitia politicã. Este posibil ca unii sã creadã cã desprinderea prefectului de partid este un act formal si cã în continuare acesta, pe cãi ceva mai discrete, va mentine legãtura si va servi la momente cheie interesele formatiunii de unde a plecat. Din aceastã perspectivã, prefectul nu se poate compara cu presedintele tãrii, care rezistã la orice acuzã privind compromiterea echidistantei politice impusã de Constitutie. Prefectul, oricît de „înalt functionar public“ va fi, rãmîne un functionar provincial, pe care opinia publicã îl va diseca pînã în rãrunchi, supunîndu-l zilnic unei radiografii în care incompetenta si rãmãsitele ombilicale ale simpatiilor sale politice vor face obiectul revistei presei cotidiene. Nici partidul care l-a lansat nu va mai putea face „Front comun“ pentru a-i asigura sprijinul necesar la vremuri grele, prefectul trebuind sã-si construiascã cu migalã si pricepere turnul de fildes al independentei sale politice. Legea Prefectului asigurã acestuia viatã lungã în functie, cu avantaje incitante, dar este bine sã se înteleagã cã nu oricine poate rezista de acum încolo cerintelor functiei, pentru care prea putini au chemare si pantaloni pe ei. Majoritãtii prefectilor, pe care îi consider incompetenti, le-as recomanda sã nu pãrãseascã partidul. Este unica lor sansã de a rãmîne cineva.