Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

STENOGRAMELE ACUZARII

Știre publicată în urmă cu

în data de

Asa cum informam într-o editie trecuta a Monitorului de Neamt, procurorii anticoruptie ieseni au finalizat un dosar penal si au dispus trimiterea în judecata a trei persoane, printre ele fiind si Gheorghe Mararu, un controversat afacerist pietrean. Concret, Ovidiu Cristian Popa, fost politist cu rang înalt din cadrul Corpului de Control al IGPR, a fost inculpat pentru de trafic de influenta în forma continuata, instigare la fals în înscrisuri sub semnatura privata si fals material în înscrisuri oficiale. În acelasi dosar sînt deferiti justitiei Gheorghe Catalin Mararu, de 28 de ani, din Piatra Neamt, si nasul sau, Vasile Rodideal, de 52 de ani, din Iasi, acestia fiind acuzati de uz de fals si cumpararea influentei. Faptele retinute în sarcina fostului ofiter au avut loc în perioada 1-11 august 2005, cînd, conform anchetatorilor, a acceptat bani de la Rodideal (care este arestat pentru ca a pus la cale un atentat cu bomba) pentru a interveni la Directia Politiei Rutiere din cadrul IGPR. Miza era ca politistii de la Rutier sa aprobe reducerea de la 90 la 30 de zile a suspendarii dreptului de a conduce, aplicata lui Rodideal, care este cetatean moldovean, dar locuieste în Iasi. Dupa ce totul a fost rezolvat, Popa a primit de la iesean suma de 17 milioane de lei (echivalentul a 500 de euro). Dupa cum sustin procurorii, intermediarul acestei afaceri a fost finul de la Piatra Neamt al lui Rodideal, Gheorghe Mararu. Ancheta efectuata în cauza a stabilit ca Popa a procurat pentru Rodideal documente care atesta în mod fictiv faptul ca acesta ar fi absolvit cursuri de siguranta rutiera la scoala de soferi amatori „Triumf Service Auto“ SRL Bucuresti, în perioada 1-9 august 2005. Numai ca, în perioada mentionata, nici macar nu se afla în tara. Popa nu s-a oprit aici, iar în septembrie anul trecut si-a exercitat influenta asupra unor lucratori de la IPJ Iasi, pentru a crea o situatie mai favorabila lui Rodideal, care era deja cercetat penal pentru conducere fara permis. Conform comunica-tului remis de DNA Iasi, în contul aceleiasi sume de bani, ofiterul a facut acelasi lucru si pentru Gheorghita Mararu. În ianuarie 2006 el si-a exercitat influenta asupra lucratorilor de la Directia Politiei Rutiere a IGPR, pentru a obtine reducerea de la 90 la 30 de zile a suspendarii dreptului de a conduce, aplicata lui Mararu. Aceasta fusese aplicata pe 15 decembrie 2005. Dupa efectuarea serviciului, Popa a pretins de la Mararu o suma suplimentara, între 200 si 300 de euro. Ulterior, politistul din IGPR i-a predat o dovada de ridicare a permisului cu drept de circulatie pentru 15 zile. Aceasta era falsificata prin modificarea seriei, pentru a ascunde faptul ca provenea din carnetul de dovezi detinut de Popa în calitate de ofiter al Directiei Politiei Rutiere a IGPR si prin completarea înscrisului cu regim special în numele subofiterului de la IPJ Buzau, cel care a constatat contraventia. „Activitatea infractionala continuata a învinuitului Popa Ovidiu Cristian este întarita si de interventii repetate efectuate asupra organelor de politie rutiera sau judiciara în perioada 2005-2006, în favoarea învinuitului Mararu Gheorghe Catalin sau a unor cunoscuti ai sai, pentru a primi foloase constînd în împrumuturi de sume de bani cu restituire incerta sau în plata de catre Mararu a unor servicii în folosul lui Popa“, se arata în comunicatul remis de DNA. De mentionat este faptul ca o parte a materialului probator a fost declinat catre DIICOT, existînd indicii de savîrsire a unor fapte de criminalitate organizata. În perioada 2003-2005, Popa a fost ofiter specialist I în cadrul Directiei Politiei Rutiere din IGPR, cu grad de inspector si apoi în cadrul Directiei de Inspectie Interna a IGPR. Ulterior, el a demisionat ca urmare a declansarii cercetarii penale împotriva sa. Probe pentru acuzarea celor trei au fost obtinute prin interceptarea convorbirilor telefonice de catre anchetatori, o parte a stenogramelor prezentîndu-le asa cum au fost publicate zilele trecute în cotidianul „Ziarul de Iasi“.

Un dosar de 800 de file

Dosar nr. 21/45/2006. 800 de file. Un teanc de aproape jumatate de metru înaltime. Din acestea, peste 300 de file sînt cu înregistrari telefonice. Aceasta este, în date tehnice, povestea uneia dintre cele mai rusinoase situatii cu care s-a confruntat Politia Romana. Mai precis, dosarul „Omul mafiei la vîrful Politiei“ (asa a fost denumit dosarul de catre jurnalistii de la ziarul de Iasi – nota redactiei Monitorul). Interceptarile telefonice depuse la dosar demonstreaza relatiile incredibile, mai mult decît cordiale, care erau între bosii lumii interlope iesene si un om de baza din structurile Politiei Romane, ofiter în cadrul Corpului de Control al IGPR. Dosarul are la baza nu o afacere de miliarde, ci un „biet“ permis de conducere suspendat. Dar permisul nu era al oricui. Era al unuia dintre membrii de vaza ai lumii intrelope iesene: basarabeanul Vasile Rodideal. Din acest motiv, si recuperarea permisului a costat, în cele din urma, un dosar penal si tragerea pe linie moarta a ofiterului Ovidiu Popa. Citind înregistrarile, îti poti imagina cum, în acelasi mod, sefi mari din Politie ar putea aranja afaceri cu mult mai grele. Oare asa functioneaza Politia Romana?

Suspendarea permisului 31.07.2005 h 9.04:46 „Mi-a luat permisul. Nu-i nici o problema, vorbesc cu Ovidiu (politistul-n.r.)“

Rodideal Vasile – Mararu Gheorghe Catalin (finul lui Rodideal) RV: Buna dimineata! MG: Buna dimineata! RV: Te-am trezit? MG: Nu. RV: Doua întrebari. Una, îmi faci rost de numarul de telefon al lui Gelu de la Galati? MG: Sa-l sun pe Cracanat? RV: De la Cracanat. Da’ vezi cum faci. Eu îl aveam, dar am pierdut telefonul si numerele. Trebuie sa vorbesc cu el. Nu-i spune ca îmi trebuie mie. A doua varianta, Ovidiu (ofiterul din Corpul de Control al Politiei – n.r.) are pe cineva la Galati, la Rutiera? MG: Da. Pe toata tara. RV: Mi-a luat permisul. MG: Unde? RV: La Galati. MG: Cînd? RV: Asta noapte. MG: De ce? RV: 131km/h. MG: De ce l-ai dat? RV: Mîrîia ca totul e bine. Îi împingeam 5 milioane boului, dar el nu, sa vada actele… M-a luat cu vrajeala. L-a luat si…. MG: Ti-a dat dovada. RV: Mi-a taiat dovada. Asta e problema. Acum am vorbit cu astia de la Iasi si mi-au spus ca nu depinde de ei, la ei vine cu atît cît stabilesc ei, o luna sau trei. Sa gasesc o relatie ca sa dea o luna, nu trei. MG: Asta nu-i problema. RV: Sa-mi dea o luna, nu mai mult. Daca îmi f… trei luni, înnebunesc. MG: Nu, nu. Daca tu nu dadeai permisul… Ca mie mi l-a luat cu 148 km/h si nu aveam baterie la telefon sa-l sun pe Ovidiu. RV: Si asta din Iasi mi-a zis sa-l fi sunat, sa i-l dau la telefon si o lamuream pe loc. Dar, îl deranjez la ora trei jumatate, patru? MG: Si? RV: Cine sa stie ca au în localitate, la ora 4, radar. MG: Mie mi-a facut proces verbal. Nu am dat permisul, decît buletinul si actele de la masina. Nu am vrut sa semnez procesul verbal si mi l-a trimis acasa prin posta. I l-am dat lui Ovidiu, s-a dus Ovi-diu, mi l-a anulat si gata. RV: A anulat procesul verbal? MG: Da. RV: Dar nu era procesul verbal? MG: Daca nu dai permisul, nu-ti taie dovada. Tu nu te-ai învatat minte! Daca stii ca ai gresit, nu dai permisul. RV: Niciodata nu m-am gîndit ca… Era unul singur, dupa aia a venit si celalalt. Nu m-am gîndit ca nu ma înteleg cu el. MG: Aha. RV: El a iesit afara si eu din start i-am scos 5 milioane si nu am mai vrut sa mai discut. Am scos 5 milioane si i-am zis, hai. El mi-a cerut actele sa le vada. Tine. Am gresit, asta este. El a zis ca o lamurim noi, dar… Eu am vazut ca-i singur si vorbea frumos (i-a dat actele, n.r.). Si a început sa scrie. I-am zis ca îi dau 10, dar nu a vrut si a scris. Dupa ce a scris si a taiat dovada, m-am luat de el, dar e înre-gistrat pe camera, nu-i poti face nimic. Nu voia nicidecum. A venit un sef de-al lui cunoscut, era de treaba, dar nu mai puteam face nimic. Unica solutie e sa vorbesc sa-mi dea o luna, pentru ca seful de la Galati este în concediu, sau sa vina la Iasi, sa fac scoala si sa merg la ei în audienta pentru restituire. MG: 30 de zile nu-i problema. RV: Asta vreau. Daca îmi da 30 de zile, e între 15.08-15.09.2005 si nu-i nici o problema. Daca îmi da trei luni, stii cum ma arde!? MG: Daca tu predai dovada, merge si asta. RV: Unde sa o predau? MG: Lor, la Galati. Nu ai nevoie, pentru ca sotia conduce. RV: Trebuie sa le-o dau înapoi? MG: Da. RV: Am supt-o, am supt-o, ce sa fac? MG: Te mai învat eu, mai mergi 15 zile si stai 15 zile. RV: Si asta de la Iasi mi-a zis ca nu-i nici o problema. Cum fac sa nu-mi dea 3 luni? GM: Nu-i nici o problema, vorbesc cu Ovidiu. RV: Vorbesti tu? MG: Da. Dar se rezolva, 30 de zile stai cuminte. RV: Asta vreau. Sa dea Galatiul 30 de zile, eu la Iasi îl ridic imediat si vad cum fac. Eu la Iasi merg, ma doare în …. MG: Si asa vine Ovidiu azi pe aici, vorbesc cu el sa vina la Galati. RV: Ma sunati. MG: Cine? RV: Adrian Palade l-a luat. RV: Tu vorbesti cu Ovidiu, daca nu se poate prin telefon, urca-te cu el în masina, duceti-va la Galati si, ce e nevoie, toate cheltuielile le platesc eu. MG: Da. Stai linistit. Sa se trezeasca asta, pentru ca are telefonul închis. RV: Du-te tu sau trimite cu el pîna la Galati si ce e nevoie sa dea acolo, îmi spune, dar sa nu fie mai mult de 30 de zile. MG: Da nasu’. RV: Si ma suni. MG: Pa.

Se pun pilele în miscare 17.06.2005. h: 14:26:38. „Hai sa-ti trimit on-line sa-ti vina banii în 5 minute“ Stenograma cuprinde discutia dintre Mararu Gheorghe (finul lui Rodideal) si ofiterul Ovidiu Cristian Popa. POC: Da, Gheorghita! MG: Ovidiu, iarta-ma, am uitat de tine. POC: Nici o problema, mi-am dat seama. Nu, n-am buletinul la mine! MG: Da un nume, n-ai vreo persoana, vreo gagica, vreo prietena, vreo ceva? POC: Nu, nu, nu, nu. Lasa, nu-i nici o problema! MG: Bai, dar am uitat. POC: Stii cîntecul ala, se întoarce roata vietii? MG: Bai, dar de ce faci asa? POC: E a doua oara cînd ataci! MG: Cînd a doua oara? POC: Prima data cînd m-ai lasat amanet prin Piatra Neamt, dupa ce te ajutasem cu o chestie la Bucuresti, si acuma-i a doua oara. MG: Nu, nu te-am lasat amanet. Voiam sa-ti dau masina, nu ai acceptat. POC: Auzi, Gheorghita, dar cînd or fi mascatii la usa si o sa zica Alina, vezi ca vor sa intre, si tu o sa zici lasa ca-l sun pe Ovidiu, si eu o sa zic bai, nu pot, ce-o sa faci atunci? MG: Nasol! POC: Nasol, nu! MG: Hai, du-te la on-line acuma, pe bune! POC: Stai linistit, distractie placuta, weekend placut, îti dai seama, eu daca m-as baza numai în prietenia ta, as muri de foame! Asa, mai am cîtiva prieteni si ma descurc! MG: Asa faci acuma! POC: Nu fac asa, dar eu îti spun, de ce sa nu ma racoresc? MG: Corect, corect, ai dreptate! POC: Ia-l pe Voroneanu si beti o cafea amîndoi! MG: Voroneanu a plecat la Bucuresti. POC: Dar ce face la Bucuresti, vorbeste cu Iustin? MG: Îl asteapta pe Iustin! POC: Iustin a plecat acuma din Constanta. MG: (rîde) POC: Acum a plecat din Constanta. MG: (rîde) POC: Bine, Gheorghita, distractie placuta! MG: Cînd ne auzim? POC: A, mai, vorbim, sa dea Dumnezeu, sa ne auzim, sa fim sanatosi. MG: Da. Hai îti trimit acuma, pe bune, hai, fara caterinca, nu mai… POC: Stai linistit, cred ca a si închis la Banc Post! MG: Nu, ma, dar nu la Banc Post, hai sa-ti trimit on-line sa-ti vina banii în 5 minute. POC: Tu nu ai auzit ca eu nu am buletin si n-am prieteni pe lumea asta? Daca eu, care te consideram prietenul meu, m-ai dezamagit de doua ori, ce pretentii sa am de la baieti, de la cei care-i vad o data pe an? Da. MG: Ce fata, Ovidiu? POC: Suna-l pe Romica, zi-i: ba Romica, m-am transformat în tine, uite ce i-am facut lui Ovidiu. MG: Nu, nu, nu, nu, vezi, stai cuminte, ca nu m-am transformat în Romica! POC: Gheorghita, lasa ca mai vorbim, da? MG: Hai, pe bune, hai sa-ti trimit! POC: Hai, stai linistit! Gheorghe, ce rost are, transpiri, te enervezi? Tu ai afaceri de milioane, eu te necajesc acuma… MG: Colegule, eram…, eu eram plecat, ma crezi? POC: Stiu. MG: Si am uitat sa sun s-o trimit. POC: Bine, stii ce se întîmpla? Hai ca eu trebuie sa intru aici, la serviciu, ca eu sînt angajat aicea, si dupa aia aud si baietii ca vorbesc de bani, de asta, si vor si ei, si vor sa te cunoasca, si dupa aia eu te pierd, si-ti dai seama, pierzîndu-te pe tine, pierd milioane multe! MG: Vai de mine, cîte milioane pierzi… de lei. POC: Ai grija de tine, pa!

Se face rost de bani 17.06.05. h 14.59.42. „M-a sunat Ovidiu, sa-i pui pe card 10 milioane“ Stenograma discutiei dintre finul lui Rodideal, Gheorghe Mararu, si fratele sau, Bogdan Mararu.

MG: Ce faci? B: Vin la Petrodava! MG: Bogdan, du-te si…. îs plecat din oras, m-a sunat Ovidiu, are nevoie de 10 milioane, are card, sa-i pui pe card 10 milioane! B: Unde sa ma duc la banca? MG: La Banc Post! B: La Banc Post? MG: Da. B: Pai, îmi trebuie numele, pe ce pun? MG: Nu, îti trebuie seria de la card, pui pe seria de la card! B: Si trimite mesaj cu seria de la card! MG: Dar îti dau numarul lui, si cînd esti acolo, completezi exact, îl ceri si ti-l da el exact! B: Da mesaj cu numarul lui, ca nu am pe ce nota. MG: Hai, bine. Pa.

Intervine politistul 6.07.05 H: 17.48.04 „Faceau figuri cu Ovidiu?“

Discutiile dintre cei doi frati, Bogdan si Gheorghita Mararu

MB: Da. MG: Ati rezolvat, ma? MB: Acuma suna, sa rezolve. MG: Cine suna? MB: Ovidiu! MG: Pe cine? MB: Pe dracu! Pe comandantul de aici! Eu stiu pe cine dracu suna? MG: Dar ce a zis? MB: L-am sunat, a vorbit cu ei, l-am dat la telefon, faceau astia figuri, baga-mi-as ….! MG: Faceau figuri cu Ovidiu? MB: Da, bai! MG: Bai, du-te de aici! MB: Sa mor eu daca nu! Dar ce, nu ti-as zice? MG: Ce-au spus? MB: Figuristi! MG: Ce spunea? MB: Ca nu se poate, ca cîr, ca mîr. MG: Bai, da-o-n… MB: M-a sunat Ovidiu din nou, mi l-a dat iara la telefon. MG: (rîde) Îi împacheteaza asta, îi da afara pe toti, îmi bag …

6.07.05 h: 17.57 „Ne-a dat hîrtia înapoi“

MG: Da, ma! MB: A rezolvat, bai, omul! MG: Bai, mînca-ti-as gura ta! MB: Smecher! MG: Ce, bai? MB: E smecher, bai! MB: Ba, dar nu ti-am spus ca nu-i fraier? Eu ce ti-am spus? MB: Eu am zis ca stai sa vezi, ca ne împacheteaza fraierii! MG: Ce-a zis omul? MB: Ne-a dat hîrtia înapoi! MG: Ce-a zis? MG: Ne-a dat hîrtia înapoi! MG: Si avertisment? MB: Da! MG: Ma gîndeam ca a pus amenda, ca-mi bag … daca n-o platea ala care a dat amenda! MB: Cu sefu’! A vorbit cu el! Nu stiu care! (Nicolescu, Nicolaescu, spune Codrin, n.n.). Hai! MG: A vorbit cu sefu!? MB: Da (rîzînd). MG: Hai, bai, ca nu-i fraier! Terminati-o! MB: Nu-i bai! Nu-i! E smecher! Smecher, smecher! MG: Bine, pa!

Se ascund urmel interventiei 8.08.2005 h 10.44 „Sa-mi dai niste acte pe un fax, nici nu stiu cum….“ Stenograma discutiei dintre Vasile Rodideal si Ovidiu Popa RV: Buna dimineata! POC: Buna dimineata! RV: Ce faci, domnul Ovidiu? POC: Bine. Ia zi si mie, ca nu mai retin, ce viteza era acolo? RV: 131. POC: 131, nu? RV: Da. POC: Sa vedem cum facem. Cu actele alea te descurci la scoala sau ti le fac eu aici? RV: Fa-le tu acolo si îti dau ce trebuie, platim peste tot, ca sa mearga aceeasi mîna, sa nu mai mergem prin doua parti. POC: Sa-mi dai niste acte pe un fax, nici nu stiu cum…. RV: Sa-mi dai un numar de fax ca sa-ti trimit. Ce sa-ti trimit! Trimit copie dupa buletin… POC: Copie dupa buletin, dupa procesul verbal, dupa dovada si dupa chitanta de plata a amenzii. RV: Da. Îmi dai un numar de fax si îti trimit astazi tot. Într-o ora, si îti trimit azi tot. POC: 002133…. RV: Îti trimit la acest numar de fax. În atentia…. POC: Înainte sa-l trimiti, îmi dai telefon, ca sa le astept eu. RV: Am înteles. Te sun cînd sînt la telefon. Vrei sa-ti trimit ceva bani? POC: Doamne fereste! Trimite astea, nu mai vorbi prostii. RV: Sînt încolo, încoace, Ovidiu. POC: Unde esti acum? RV: La Iasi. POC: Cînd astazi ai timp, da-mi copiile alea. RV: Da. POC: Achit eu cursul asta si vorbim dupa. RV: Bine! Daca ceva, îmi zici si trimit pe cineva la Bucuresti sa îti aduca…. POC: Doamne fereste! Vorbim, vedem. Pa, pa. RV: Pa!

8.08.05, h:12.26 „Te rog frumos, sa se cunoasca, ca sa putem lucra cu ele“

RV: Da, Ovidiu. POC: Te-ai calmat? RV: Da. POC: Cu cine te bateai? RV: Baga-mi-as … Ai auzit la telefon? POC: Da. Cu cine te bateai? RV: Niste mîrlani. POC: Au venit la poarta la tine? RV: Da. Erau pe aici, se luau de oameni, si i-am luat la bataie. POC: Cerseau, ce faceau? RV: Da. POC: Bai, Vasile, vezi ca a iesit procesul asta verbal bine, au iesit si celelalte, dar au fost trimise în miniatura si nu-i normal. Mai trimite azi o data dovada si astea cum ai trimis procesul verbal. Mi-ai trimis o foaie, dovada, permisul si o chitanta. RV: Da. POC: Tu permisul îl ai la tine? RV: Care permis? Ti-am trimis buletinul. POC: Scuza-ma, e mic ca un permis. Nu poti sa-l trimiti sa iasa normal, la dimensiunile lui normale. RV: Hai ca încerc acusi. POC: Te rog frumos, sa se cunoasca, ca sa putem lucra cu ele. RV: Hai! POC: Pa!

Plata

11.08.2005 „500 da-i“

RV: Ce faci, mai? MG: Bine, nasu’. RV: Pe unde esti? MG: La service cu masina. RV: Esti în Bucuresti? MG: Nu, sînt în Piatra! RV: M-a sunat asta si a zis ca a rezolvat, ca totul e bine, sa vedem. MG: Daca a zis ca totul e bine, ce sa vezi, doar nu-i manglitor? RV: Tu îl stii mai bine! MG: Stai linistit. RV: A zis sa-i trimit pe card. MG: Da. RV: Ma duc acum la Banc Post sa-i pun. Cît sa-i trimit? MG: 500 da-i. RV: Bine. De asta te-am întrebat pe tine. MG: Daca a zis ca a rezolvat, a rezolvat, nu-i manglitor. Rezolva daca aveai dovada si nu-i dadeai permisul de tot. Trebuia sa te urci în masina, nu semnai nimic si plecai. Asta e, am gresit, trimite-l prin posta acasa. RV: Da, da, asta este. Ma duc acu sa-i trimit, ca sa nu fie discutii. MG: Bine, nasu’! RV: Bine.

Ovidiu Popa statea în piscina cu politisti ieseni importanti

20.09.2005 h:18.42. „Da, da, da. Si Vasile Fetcu, si Ion Aprofirei stam aici. Cu înca un baiat de la Pasapoarte de la Bucuresti, cu un smecher, cu un colonel“ Discutii „amicale“ între Ovidiu Popa si Vasile Rodideal POC: Ce faci? RV: Faceam o sauna, de asta nu am auzit telefonul. POC: Ia vezi. Tu esti prin zona unui televizor? RV: De ce? POC: La ora 19 o sa dea ceva cu politia de la Iasi, cu niste vile. RV: Ce vile? POC: Cu vile. Cred ca la Observator o sa dea. La Observator la Antena1. Eu stiu de asta de ieri. POC: Vezi de la cine da, ca sa-mi spui si mie sa fac o sesizare, ca sa vin acolo putin sa-i „deranjez“. RV: Da, da, da! POC: Vezi ce nume se arata pe acolo. RV: Da, bine. POC: Uite, cica stateam cu cineva de la Iasi, cu fostul sef de la Pasapoarte, cu A….. A iesit de un an de zile. RV: Cu Ion? POC: Cu Ion, da. RV: Aprofirei. POC: E cu mine. RV: Transmite-i complimente. POC: Si cu Fetcu. Îmi povestea ca acolo a fost lucrare mare la tine. Adica a vrut sa fie. RV: Da. A vrut sa fie. POC: Mi-au mai povestit cum s-a întîmplat si de la cine s-a întîmplat. RV: Asta stiu si eu. POC: Noi unde sîntem aici stam la cineva acasa în Bucuresti, la un prieten de-al meu, la o piscina, si nu are TV la îndemîna. RV: Hai ca ma uit sa vad exact. POC: Spune-mi si mie ce nume se vehiculeaza, ca sa ne informam noi. Vrem sa facem o vizita acolo. RV: Si Vasile Fetcu e cu voi? POC: Da, da, da. Si Vasile, si Aprofirei, stam aici. Cu înca un baiat de la Pasapoarte de la Bucuresti, cu un smecher, cu un colonel. RV: Ion e un baiat de treaba. Vasile m-a ars acum vreo 2 ani în urma, dar m-a ars pentru ca a vrut Afloroaie. POC: Cu cîinele? RV: Da. POC: Stiu, stiu. RV: Nu am eu nimic cu el. Ti-am mai zis eu. POC: Vorbim. RV: Da, da. POC: Pa, pa.

20.09.2005 h:18.50 „Din pozitia în care ma aflu acum, pot sa merg acolo si sa-i încep sa-i toc“

RV: Tu esti? POC: Da. RV: Ovidiu? POC: Da, da, eu sînt, Vasile. RV: Nu eram sigur ca esti tu. POC: Ia zi, Vasile. RV: Zi-mi si mie, e amestecat asa cum ti-am zis si Misu, nu? POC: Stai ca ies afara, ca e galagie aici. RV: E amestecat si Misu, nu? POC: Da, da. El s-a tinut mult. RV: Stiu ca s-a tinut mult. El nu stie ca are facute acte la oameni din alta tara, cu alte nume, pe aici prin Romania, vrea sa le sesizez pe toate? POC: Are pe numele altcuiva? RV: Pai, da. A facut la oameni, de exemplu, pe tine în loc de Ovidiu te-a facut Gheorghe si nu stiu mai cum. Persoane din alta parte si facute cetateni romani. POC: Auzi, tu erai acolo, cînd l-am sunat pe Petrica? RV: Nu eram înauntru. POC: Eu cînd l-am sunat, a zis ca semneaza o prelungire. RV: Aha. POC: Îi zic, vezi sa iasa bine, sa nu iasa dupa aia cu cîntec. Dar lasa ca de aici unde am ajuns am mai tras niste chestii si ti-i iau la omorît. De ce sînt bucuros daca e numele unuia dintre ei, am motiv sa ajung acolo. Indiferent al cui e, eu ajung acolo. Eu mîine (21.09.2005) ma duc la serviciu si discut cu ai mei. Domnule, ai vazut ce s-a dat la TV? Hai acolo. Din pozitia în care ma aflu acum, pot sa merg acolo si sa încep sa-i toc. RV: Da. Totodata, o sa cautam un locusor înainte de asta, sa ne întîlnim 10 minute. POC: Da, da, da. Numai sa vezi ce nume se vehiculeaza, pentru ca am înteles ca a dat averea de la Iasi, averea oamenilor de la Iasi. RV: Da, da. Eu îti spun exact. Ti-i arat si cu poze daca vrei. POC: Stiu. Mi-ai mai zis, ca mai este Vasile la masa si cu Aprofirei. Îmi mai povestesc cîte ceva. RV: E bine. Lui Ion, daca îi mai dai vreo doua pahare de vin, spune tot. POC: Da? RV: Da. El stie tot. Lui îi place bauturica. POC: Am vazut, am vazut. E si cu masina. Eu i-am zis ca sînt cu taxiul. Bine Vasile, vorbim. RV: Vezi ce si cum. POC: Bine. RV: Daca poti, faci de acolo, sa se termine odata. POC: Bine, hai ca vorbim. Pa. RV: Pa.

Împrumut de la interlopi

11.08.05 h 10.30 „Sa te duci pîna la Banc Post“

RV: Da, Ovidiu! POC: Ce faci? RV: Spalam masina putin. POC: Poti sa ma împrumuti cu niste bani? RV: Cîti? POC: Tu stii. RV: Da. POC: Întelegi ce zic eu? RV: Da. POC: Am vorbit cu finul, nu avea cum sa noteze si sa-ti ia numarul de card. RV: Numarul de card? POC: Sa te duci pîna la Banc Post, ca altfel nu vad cum. Eu dupa aia, daca plec, nu vad cum sa iau legatura cu omul. RV: Zi-mi. POC: Ca am vorbit cu el si totul e bine 100%. RV: Da-mi numarul de card. POC: Ai cu ce nota. RV: Notez direct pe telefon.. POC: 676…… Cu valabilitate 4/07. RV: Am înteles. POC: Popa Ovidiu Cristian. RV: Popa Ovidiu Cristian, da. POC: Daca mai e cineva, îmi dai telefon. Luni ajunge aia acolo. RV: Da. POC: S-a vorbit cu partea cealalta sa se urgenteze, sa-l trimita. RV: Am înteles. Si s-a facut 3 zile? POC: 100%. RV: Bine. POC: Si vorbim dupa aia. RV: Bine. POC: Pa.

Politistul Popa se considera nevinovat

„Parintii mei îmi încarcau cardul cu 60 milioane lei“, justifica el intrarile din cont

În fata interceptarilor telefonice, a declaratiilor si a dovezilor existente la dosar, Ovidiu Popa sustine ca este nevinovat. Drept argument principal aduce faptul ca parintii lui au o situatie financiara buna si ca nu avea nevoie de bani din afaceri cu permise. „Parintii mei au un hotel, au brutarii, sînt dintr-o familie bine situata si nu aveam nevoie de bani de la Rodideal sau de la Mararu. Parintii mei îmi încarcau cardul cu 60 de milioane cînd aveam nevoie, iar eu aveam salariu de 30 de milioane, asa ca aveam bani“, ne-a declarat aseara politistul. El recunoaste ca îi stia pe Rodideal sau finii lui, dar nu stia „cu ce se ocupa“. „Eu veneam rar în Iasi, ieseam cu ei la un suc, vedeam ca îi saluta doctori, ingineri, politisti, dar nu stiam cu ce se ocupa. Vedeam ca sînt oameni de bine, ca nu beau, nu fac scandal si schimbam cîteva cuvinte cu ei fara sa le stiu cazierul“, a mai adaugat Popa. În ceea ce priveste interceptarile telefonice existente la dosar, inspectorul de politie spune ca nu îl incrimineaza. „Sînt discutii între Rodideal si Gheorghita Mararu sau Gheorghita si fratele sau, în care spun ca o sa vorbesca cu mine. Ei pot spune multe, dar asta nu înseamna ca eu le-am redus sanctiunile. În tara se reduc anual mii de sanctiuni, daca eu vroiam sa îi ajut, nu le retineau carnetul de conducere. Eu nu pot sterge o sanctiune din calculator, asta ar însemna ca ar trebui sa sterg din 42 de judete, ori asa ceva este imposibil. În nici una din discutiile mele cu Rodideal si Mararu nu le cer bani, iar banii care mi i-au dat au fost sub forma de împrumut, ca între amici“, a încheiat Ovidiu Cristian Popa.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending