Contactează-ne

Prima pagină

Starea monumentelor istorice din Neamț, la fel ca în toată țara. Cam jalnică

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în județ au fost reabilitate foarte puține dintre monumentele istorice ■ cauza principală o reprezintă, cumulate, indiferența autorităților, inconștiența, inerția și lipsa de fonduri ■

În județul Neamț, și nu numai,  procesul de reabilitare a monumentelor istorice este unul destul de lent, Autoritatea competentă, Direcția Județeană de Cultură Neamț (DJCN), luptîndu-se cu morile de vânt. În condițiile unei legislații relativ permisive, directorul instituției nu reușește să scoată autoritățile responsabile din inerție și indiferență, pentru a le determina să acționeze.

Roxana Josanu, directorul  DJC Neamț a făcut pentru Monitorul o radiografie a stadiului de reabilitare la o parte din principalele monumente istorice din Roman și județ. „Întâmplător, chiar ieri (02.11.2022 – n.r.) am fost la Roman, așa cum obișnuiesc să merg în toate localitățile din județ. M-a interesat modul în care pot debloca situația de la Casa  Celibidache unde au existat discuții legate de faptul că firma Robu Construct nu reușea să găsească un expert pentru proiectul de restaurare a picturilor.

Între timp situația s-a rezolvat și până la sfârșitul  anului firma va începe lucrările,  pentru că sunt presați și de faptul că anul acesta le expiră termenul de finanțare.. În aceste condiții și Ministerul Culturii, sperăm, să se miște mai repede. Și la Cercul Militar – Casa Brănișteanu s-au primit aprobările și vor începe lucrările. Același lucru se întâmplă și cu lucrările de la Spitalul Precista Mare, care se află în organizare de șantier.

Din păcate, lucrurile nu stau așa și la multe alte monumente istorice atât din Roman și din restul județului. Mare parte dintre acestea se află fie în proprietatea autorităților publice locale sau a unor persoane private, care manifestă dezinteres total. În această situație se află la Roman, de exempu, clădirea fostului Vinalcool ( casa primarului  Brăescu, de pe str.Tineretului, unde a funcționat Liceul german de fete – n.r.) , care tocmai a primit «o felicitare» prin intermediul instanței de judecată.

Procedurile noastre sunt însă graduale, astfel încât în cazul Școlii Armenești (fosta Casă a Pionierilor – n.r.) ne aflăm în stadiul în care i-am aplicat o primă amendă, de 8.000 lei. Astfel de situații mai avem și în cazul multor altor clădiri din județ, exemplul cel mai elocvent fiind cel al Conacului Bogan, monument de secol XIX, intrat în posesia unui personaj  abia a ieșit din detenție.

La Hanul Caragea (Grumăzești sec XIX) autoritățile locale nu au reușit să ajungă la o înțelegere cu proprietarii. E vorba de situații delicate, care presupun fonduri imense. Acestea sunt doar câteva exemple din lista lungă a monumentelor istorice din județ”, a declarat Roxana Josanu. Mai susține că „nici legea nu ne ajută prea mult“. Imobilele pot fi expropriate sau supraimpozitate cu 500%, dar autoritățile locale, cu excepția primarului de la Gâdinți, Vasile Băbuță, nu au arătat nici cea mai mică intenție de a se folosi de asemenea pârghii.

În lista de monumente istorice publicată pe site-ul Ministerului Culturii, în Neamț figurează 537, din care multe sunt situri arheologice, morminte funerare, monumente ale eroilor, etc. La Piatra Neamț sunt 70 monumente istorice, la Roman, 71, La Târgu Neamț 16, la Vânători 52, la Văleni 14, la Dulcești 14, la Ceahlău 15, la Săbăoani 20, la Agapia 21, la Bahna 14, la Ceahlău 15, la Ștefan cel Mare 12, etc. Cum monumentele au fost reabilitate în procent infim, se presupune ca în acest ritm de melc, procesul de consolidare va dura câteva sute de ani.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending