Contactează-ne

Actualitate

Starea învățământului nemțean la deschiderea noului an școlar (I)

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la invitația prefectului județului Neamț, Adrian Bourceanu, la sediul Palatului Administrativ a fost susținută o conferință de presă referitoare la stadiul pregătirii școlilor pentru începerea noului an școlar: 2024-2025 ■ rând pe rând reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, ai Direcției de Sănătate Publică, ai ISU, Inspectoratului de Poliție Neamț și  Jandarmeriei au prezentat informări pe acest subiect n  prefectul județului și invitații săi au răspuns ulterior întrebărilor jurnaliștilor la tema anunțată privind pregătirea deschiderii anului școlar

Prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, a susținut joi, 5 septembrie 2024, o conferință de presă la sediul Palatului Administrativ, sala „Mihail Sadoveanu”. Au făcut informări pe subiect: Inspector școlar general adjunct profesor Dana Păiuș de la Inspectoratul Școlar Neamț și Elena Sterpu, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică. La eveniment au participat și șefii inspectoratelor județene de poliție, jandarmerie și pentru situații de urgență, respectiv Împuternicit șef al Inspectoratului de Poliție, Comisar-șef de poliție Gabriel  Coman;  inspectorul șef II Radu Olariu pentru I.J.J. Neamț și inspectorul șef al ISU Neamț, generalul Ciprian Mitrea.

Evident că tema principală a conferinței de presă a fost pregătirea școlilor pentru începutul anului școlar 2024-2025. ” S-au făcut eforturi susținute pentru a asigura condiții optime în toate unitățile școlare din județ, însă există câteva provocări notabile. Astfel în județul Neamț funcționează  326 de unități, din care 12 alte categorii de unități. 10 școli (din care 8 funcționale) din 7 UAT-uri nu au autorizație sanitară de funcționare(ASF), principalul motiv fiind lipsa apei potabile, situație care există în  2 grădinițe și  8 școli, după cum urmează:

  1. Comuna Icușești:
  • SCOALA PRIMARĂ MESTEACĂN
    • lipsă sursă apă în interiorul unității;
    • pentru igiena mâinilor există un rezervor de perete, apa fiind adusă de la fântâna publică;
  • ȘCOALA PRIMARĂ ROCNA
    • lipsă sursă apă în interiorul unității;
    • pentru igiena mâinilor există un rezervor de perete, apa fiind adusă tot de la fântâna publică;
  • ȘCOALA PRIMARĂ SPIRIDONEȘTI – nefuncțională
    • lipsă sursă apă în interiorul unității;
    • pentru igiena mâinilor există un rezervor de perete, apa fiind adusă de la fântâna publică
  1. Comuna Oniceni:
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ SOLCA
    • Apa este nepotabilă
    • Unitatea are grup sanitar în interior
  • SCOALA GIMNAZIALĂ GORUN
    • apa nepotabilă
  1. Comuna Bozieni:
  • SCOALA PRIMARĂ BĂNEASA – nefuncțională, din lipsă de copii
    • în curs de reabilitare;
    • lipsă sursă apă în interiorul unității;
    • pentru igiena mâinilor există un rezervor de perete, apa fiind adusă de la fântâna publică
  1. Comuna Mărgineni:
  • GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ITRINEȘTI
    • nu au solicitat ASF deoarece nu au acte doveditoare privind deținerea legală a spațiului unității;
  1. Comuna Pipirig:
  • SCOALA GIMNAZIALĂ PLUTON
    • a fost reabilitată, dar nu are proces verbal de recepție a lucrărilor
  1. Comuna Tarcău:
  • GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STRAJA
    • apa nepotabilă;
    • a fost reabilitată, dar nu are proces- verbal de recepție a lucrărilor
  1. Comuna Dulcești:
  • SCOALA GIMNAZIALĂ DULCEȘTI
    • apa nepotabilă
    • La aceste unități școlare se adaugă și situația preșcolarilor de la Grădinița Sagna, aflată în reabilitare, care a impus relocarea copiilor în sediul dispensarului CARITAS pentru perioada de consolidare a clădirii Grădiniței, cu grave probleme la structura de rezistență.

În 2024 – au fost eliberate 11 notificări de asistență de specialitate sănătate publică – când se modernizează, eficientizează energetic, reabilitează, se extinde sau se schimbă destinația și 14 notificări privind  certificarea conformității, după ce se obține proces- verbal de recepție a lucrărilor și apoi se depune dosarul pentru  ASF.

DSPJ Neamț, prin compartimentul de specialitate a solicitat unităților școlare neautorizate inițierea demersurilor necesare în vederea obținerii ASF.

Pentru pregătirea începutului anului școlar, DSPJ Neamț a transmis, în luna august, primăriilor din județ informări privind obligațiile ce le revin referitor la asigurarea accesului la apă potabilă , în toate unitățile de învățământ din teritoriul arondat  și monitorizarea parametrilor de potabilitate a acesteia. În conformitate cu prevederile Ordinului MS nr. 1456/2020, pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor „unitățile administrativ-teritoriale au obligația de a asigura și amenaja clădirile, spațiile, terenul, precum și circuitele funcționale aferente unităților publice pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor conform normelor” precum și faptul că „racordarea la rețeaua de apă potabilă şi canalizare în unitățile pentru ocrotirea, educația, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor este obligatorie.”

Toate unitățile de învățământ sunt dotate cu toalete și chiuvete cu apă și săpun.

38 de școli nu sunt conectate la serviciul de canalizare, dar au fose.

4 școli nu sunt conectate la sistemul centralizat de apă potabilă/foraje proprii avizate sanitar.

Începând cu 9 septembrie vor începe o serie de controale în școlile din județ, în cadrul acțiunii tematice de control dispuse de MS.

De asemenea, DSPJ Neamț a comunicat  creșelor și grădinițelor din județ prevederile OMS/ME nr. 2508/4493/2023, pentru aprobarea Metodologiei privind asigurarea asistenței medicale a antepreșcolarilor, preșcolarilor, elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar și studenților din instituțiile de învățământ superior pentru menținerea stării de sănătate a colectivităților și pentru promovarea unui stil de viață sănătos, respectiv:

  • La înscrierea în creșă/ grădiniță, se va solicita adeverința medicală  de înscriere în colectivitate, conform modelului din Anexa 16.1, împreună cu avizul epidemiologic și dovada de vaccinare a copilului – conform modelului din Anexa 16.2 – eliberată de medicul de familie.

  • La revenirea din vacante, NU se va solicita antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor aviz epidemiologie.

De asemenea, conform OMS nr. 1456/2020 art. 5 (5) revenirea în creșe și grădinițe după o perioada de absență mai mare de 3 zile consecutive, din motive medicale, se va face numai pe baza avizului epidemiologie, eliberat de medicul de familie sau, după caz, de către medicul curant, cu informarea personalului medico-sanitar din colectivitate și predarea adeverinței/avizului la cabinetul medical.

Lipsă de medici școlari

Rețea de medicină școlară, urban – 10 norme + 2 norme vacante (Roman și Bicaz) medici, 10,5 norme medici stomatologi și 69 asistenți medicali,  din care 2 in cabinete stomatologice:

  • Piatra Neamț – 31 cabinete medicină școlară în care își desfășoară activitatea 6 medici generaliști și 28 de asistenți medicali și 7 cabinete stomatologice școlare în care își desfășoară activitatea 7 medici stomatologi.

  • Roman – 22 cabinete medicină școlară în care își desfășoară activitatea 2 medici școlari și 25 de asistenți medicali și un cabinet stomatologic în care își desfășoară activitatea un medic stomatolog și un asistent.

  • Tg. Neamț – 7 cabinete medicină școlară în care își desfășoară activitatea 2 medici școlari și 11 de asistenți medicali și un cabinet stomatologic în care se desfășoară activitatea 2 medici stomatologi și un asistent.

  • Bicaz – 3 cabinete medicale școlare în care își desfășoară activitatea 3 asistenți medicali.

  • Roznov – 1 cabinet medical școlar în care își desfășoară activitatea 1 asistent medical.

În creșe își desfășoară activitatea 18 de asistenți medicali:

  • Piatra Neamț- 11 asistenți medicali

  • Bicaz – 1 asistent medical

  • Roman – 4 asistenți medicali

  • Tg Neamț- 2 asistenți medicali

Rețea de medicină școlară, rural – 0,5 norme + o normă vacantă (Vânători Neamț) medic și 10 asistenți medicali:

  • Sabaoani- 1 asistent medical

  • Bicaz Chei – 1 asistent medical

  • Cordun – 1 asistent medical

  • Vânători Neamț + Seminar M-rea Neamț  – 1 asistent  și  0,5 normă medic

  • Răucești – 1 asistent medical

  • Horia -1 asistent medical

A crescut numărul de boli contagioase

 Având în vedere contextul epidemiologic actual – creșterea numărului de cazuri de rujeolă, tuse convulsivă și covid-19, DSPJ Neamț face următoarele recomandări:

  1. Respectarea măsurilor de igienă:

Spălarea frecventă și corectă a mâinilor cu apă și săpun este esențială. În școli trebuie să fie asigurat accesul elevilor la resursele necesare igienei și să promoveze acest comportament în rândul elevilor.

Elevii și personalul trebuie să fie instruiți să folosească batista sau cotul îndoit pentru a acoperi gura și nasul când tușesc sau strănută și să arunce imediat batistele folosite în coșuri de gunoi acoperite.

  1. Ventilarea și curățenia spațiilor școlare:

Este important ca sălile de clasă să fie aerisite frecvent, mai ales în pauze, pentru a reduce riscul de transmitere a infecțiilor respiratorii.

Se recomandă ca școlile să mențină o rutină riguroasă de curățenie și dezinfectare a suprafețelor și obiectelor care sunt frecvent atinse, cum ar fi clanțele, pupitrele și echipamentele comune.

  1. Monitorizarea sănătății elevilor:

Părinții și profesorii trebuie să fie vigilenți la simptome precum febră, tuse, dureri în gât, erupții cutanate sau dificultăți respiratorii. Elevii care prezintă astfel de simptome nu trebuie să fie trimiși la școală, iar părinții sunt sfătuiți să contacteze imediat medicul de familie.

În cazul unei confirmări a unei boli infecțioase, este crucial ca părinții să informeze școala și DSPJ pentru a putea lua măsuri rapide de prevenție.

  1. Informarea și comunicarea:

Este esențial ca școlile să mențină o comunicare deschisă și constantă cu părinții și personalul privind orice schimbare în starea de sănătate a elevilor și să informeze DSPJ imediat despre cazurile suspecte de boli infecțioase.

DSPJ va continua să colaboreze cu școlile pentru a educa elevii și personalul despre prevenirea bolilor și importanța respectării măsurilor de igienă.

În județul Neamț, în perioada 01.01. – 29.08.2024, s-au înregistrat 81 cazuri de tuse convulsivă cu o incidență de 18,0 la 100.000 de locuitori, județul nostru fiind pe locul 3 la nivel național, după județele Călărași, Brașov. Rata infectărilor are un trend crescător, dublându-se în luna august față de luna iulie.

În perioada 01.01.2024 – 25.08.2024, în județul Neamț au fost raportate 636 cazuri de rujeolă, incidența fiind de 134.27 la 100.000 de locuitori. Rata infectărilor are un trend crescător

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending