Stăpânii României normale

Odată cu introducerea buletinelor de vot în urne, responsabilitatea electoratului nu se încheie, dacă acesta chiar doreşte ca România să ia calea normalităţii. Sloganul de campanie al lui Klaus Iohannis a fost „Pentru o Românie normală“.

Cu acest slogan, a câştigat alegerile din 24 noiembrie 2019. Conform Preşedintelui, o Românie normală nu este decât Românie resetată. Normalitatea este rezultatul opţiunilor electoratului, care rămân la fel de neştiute, ca şi căile Domnului.

Chiar dacă a câştigat alegerile de două ori consecutiv, Klaus Iohannis nu a reuşit să înţeleagă că electoratul nu se resetează peste noapte. Klaus Iohannis a mai câştigat alegerile şi în 2014 şi în cei cinci ani de mandat nu a reuşit mai nimic notabil, decât că România s-a divizat, punându-se între paranteze actul Marii Uniri de la 1918.

Degeaba vrea Preşedintele acum să umple agendele de ştiri, cu câte ar vrea el să rezolve de când are „Guvernul Meu“. Pentru asta îl copie pe Liviu Dragnea, preluând toate funcţiile, cea de premier şi cea de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, pus să guverneze minoritar România. Ludovic Orban este doar butaforia transparentă, care permite să se vadă cine îi trage sforile.

Prea se repetă scenariile. În perioada 2004 – 2014, Traian Băsescu trăgea sforile, după care se mişca Emil Boc. În perioada 2017 – 2019, Liviu Dragnea trăgea pe rând sforile lui Grindeanu, Tudose şi Dăncilă. Acum, din octombrie 2019, Klaus Iohannis trage de sforile lui Ludovic Orban. Fiind partizanul declarat al proiectului „Pentru o Românie normală“, Klaus Iohannis nu înţelege că Românie normală nu poate fi construită de pe cele două maluri ale urii, care desparte ţara.

Trebuie aruncate punţi, de o parte şi de cealaltă, de către un strateg ales democratic. Constituţia României a statuat ca un astfel de strateg să fie Preşedintele unificator. Klaus Iohannis nu a înţeles nici acum, că politicienii noştri, răspândiţi prin partide, se pot contra în ideologii sau proiecte, dar nu le este permis să se manifeste ca stăpâni ai ţării, atunci când preiau puterea.

A fost des criticat Partidul Social Democrat că are un comportament de stăpân al ţării, cât timp a guvernat. Partidul Social Democrat şi-a justificat comportamentul de stăpân, declarând că „facem aşa, pentru că putem“. Acum suntem martori că şi Partidul Naşional Liberal condus de Ludovic Orban a preluat de la Partidul Social Democrat acest comportament de stăpân, odată cu guvernarea.

O Românie normală nu poate fi construită sau consolidată, în cazul în care spiritul critic este dominat, de dimineaţă până în noapte, de înjurături, blesteme şi declaraţii de război. Pe zi ce trece, Partidul Naţional Liberal îşi forţează norocul, cu atât mai mult, cu cât sondajele ne arată că acest partid rămâne cu picioarele afară de sub plapuma succesului electoral al lui Klaus Iohannis. Cooperarea dintre partide, este menirea Preşedintelui României. Rezolvarea războaielor dintre partide este menirea exclusivă a electoratului. O Românie normală, nu are nevoie de stăpân.

Regele e gol!

Ludovic Orban debutează în rolul regelui din basmul „Hainele cele noi ale regelui“, scris de Hans Cristian Andersen. În basm, un rege fudul nevoie mare de imaginea sa publică, comandă unor şarlatani să-i ţeasă un rând de noi veşminte, cu care să-şi impresioneze supuşii, într-o paradă publică.

Şarlatanii l-au asigurat pe rege că-i vor ţese veşminte nemaiîntâlnite, dar că acei supuşi, care sunt proşti sau nevrednici, nu le vor putea vedea. Şarlatanii au mimat că ţes şi că îl îmbracă, dând drumul regelui să defileze în faţa supuşilor cu coroana pe cap şi în curul gol. Nu înainte ca şarlatanii să se fi făcut nevăzuţi cu banii încasaţi pe o aşa lucrare. Un naiv din mulţime a riscat să fie luat de prost, strigând „Regele e gol!“. Se împlinesc şapte luni de când Ludovic Orban şi-a schimbat statutul de „şomer de lux“, cu cel de „premier“.

Ne abureşte că mandatul de premier l-a obţinut pentru că are în tolbă, nu un proiect, ci o sumedenie de proiecte cu care doreşte să declanşeze „Redresarea economică a României“. Ce vizează aceste proiecte, nici acum nu se vede. Românii s-au plictisit aşteptând prin carantine şi-l acuză pe Orban că proiectele alea nu se văd.

Ca răspuns, Orban tună şi fulgeră împotriva Opoziţiei, recte a Partidului Social Democrat şi acoliţii, că îi blochează proiectele în Parlament. Aşa zice şi Klaus Iohannis, ţinându-i isonul. La o analiză mai atentă, se vede de la o poştă că Partidul Social Democrat nu a blocat nimic în Parlament, pentru că Ludovic Orban nu a depus nici un proiect. Carevasăzică, nu le are, dar o să le facă.

După trei luni de izolare, în care românii nu au avut acces la o crâşmă sau la vreo terasă, unde să socializeze şi să bea o bere, un whisky sau să fumeze un trabuc, Premierul Orban ne arată în direct că terasa din biroul său e „full open“, unde se munceşte din greu la viitoarele proiecte. Strâns cu uşa, Ludovic Orban a răsucit explicaţia, anunţându-ne cu surle şi trâmbiţe că în următorii doi ani va lansa proiectele. Ba mai mult, în maximum cinci ani, de pe urma acestor proiecte „România va depăşi Uniunea Europeană la valoarea medie a Produsului Intern Brut, pe cap de locuitor“.

Deşi defilează prin faţa noastră gol puşcă, Orban ne avertizează astfel, că dacă nu vom vota la alegeri Partidul Naţional Liberal, pentru următorii patru ani, în următorii cinci ani nu vom depăşi Uniunea Europeană. Este din ce în ce mai evident, că Ludovic Orban nu are suflul necesar, pentru a fi o locomotivă la garnitura Partidului Naţional Liberal, care se deplasează cu frâna trasă spre alegerile care urmează.

Din spate vine pufăind din greu Rareş Bogdan, decis să ia locomotiva Ludovic Orban la remorcă sau să o lase pe o linie moartă. Cu proiectele secrete, aflate prin sertarele minţii sale, Ludovic Orban este decis să peticească economia României, pusă la zid prin ordonanţele militare, pe care el pretinde public că i le-a blocat Partidul Social Democrat şi pe acestea.

Deşi manifestările publice sunt interzise, din cauză de COVID-19, Ludovic Orban încalcă restricţia, dându-se în spectacol, umblând gol în faţa naţiunii, care nu este nici proastă şi nici nevrednică.