Stagiunea muzicalã pietreanã a Filarmonicii de Stat „Mihail Jora“ din Bacãu a debutat cu dreptul

Vineri seara, în sala Teatrului Tineretului din Piatra Neamt au rãsunat primele acorduri ale concertului inaugural al stagiunii muzicale initiatã de Centrul pentru Culturã si Arte „Carmen Saeculare“ Neamt si sustinutã financiar de Consiliul Judetean Neamt, Consiliul local si Primãria Piatra Neamt. Sub bagheta dirijorului bulgar Stanislav Ushev, cu concursul pianistei Ilinca Dumitrescu si a fagotistului Vasile Macovei, Filarmonica de Stat „Mihail Jora“ din Bacãu a oferit publicului pietrean un program întemeiat pe rafinamentul venetian preclasic al lui Antonio Vivaldi, prin Concertul în mi minor pentru fagot si orchestrã, cît si pe sonoritãtile particularizate a doi dintre cei mai importanti reprezentanti ai scolilor muzicale nationale romantice: Edvard Grieg – Concertul în la minor pentru pian si orchestrã, op.16 si Antonin Dvorak – Simfonia a VIII-a, op. 88. Vãdit multumit si totodatã emotionat de atmosfera creatã de cãtre primul concert, dirijorul Ovidiu Bãlan, directorul Filarmonicii de Stat „Mihail Jora“ din Bacãu, a tinut sã sublinieze: „Aceastã stagiune pietreanã a început bine, cu sala arhiplinã, am fost primiti foarte frumos si sã sperãm cã nu ne vom opri aici. Nãdãjduim cã fiecare concert va fi un eveniment în aceastã stagiune. Noi, în orice caz, vom încerca sã venim bine pregãtiti, sã aducem colaboratorii pe care i-am anuntat si cu programe, de asemenea, interesante“. Continuator al unei traditii solide, întemeiate de muzicieni precum Adrian Willaert, Cipriano da Rore, Gioseffo Zarlino, Andrea si Giovanni Gabrieli, Claudio Monteverdi sau Giovanni Legrenzi, Preotul rosu, cum era îndeobste cunoscut Vivaldi, a conturat liniile directoare ale genului concertant într-o epocã în care lupta dintre monodie si polifonie era încã acerbã. Dintre cele cinci sute cincizeci si patru de lucrãri vivaldiene cunoscute, patru sute cincizeci si sase sînt concerte pentru solist sau ansamblu instrumental, douãzeci si trei sînt sinfonii si saptezeci si cinci sonate. Pentru fagot, a scris nu mai putin de treizeci si opt de concerte, majoritatea fiind interpretate în primã auditie de cãtre cei doi maestri ai acestui instrument din acele vremuri: Alessandro si Antonio Besozzi. Solistul concertului în mi minor de Antonio Vivaldi, Vasile Macovei este, neîndoios, un instrumentist de clasã. Din pãcate, relatia sa cu ansamblul instrumental de coarde al filarmonicii bãcãuane s-a dovedit a fi, în acest concert, precarã. Nesustinut de fermitatea gesticii dirijorale si acompaniat de un compartiment orchestral care a vãdit numeroase slãbiciuni în însusirea si, mai ales, aprofundarea partiturii, solistul a avut de rezolvat suficiente probleme de corelare. Scris destul de ciudat si, cum ar zice românul, destul de „parsiv“, concertul presupune o atentã relatie intercompartimentalã. Obstinatele duo-uri cu violoncelul prim de-a lungul celor trei pãrti – de altfel extrem de originale si interesante – impunea o urmãrire atentã a travaliului solistic de cãtre bas si nu numai numãrarea timpilor mãsurii si a accentelor sesizate, deseori, cu întîrziere. A surprins neplãcut din aceastã pricinã, eforturile corelãrii ritmice si, nu de putine ori, intervalice, în desfãsurarea tematicã. Compus în vara anului 1868 în Danemarca, cîntat în primã auditie în anul 1870, Concertul pentru pian în la minor, op. 16 a fost propus în 1879 în sala Gewandhaus din Leipzig de însusi Grieg. În România a fost cîntat la 23 februarie 1897, iar cea mai bunã interpretare se pare cã i-a apartinut lui Dinu Lipatti. Considerat a fi „unul din cele mai bune concerte moderne de pian“ (James Kwast), concertul op.16 rãmîne si astãzi o demonstratie de accesibilitate creatã pe baza unei perfecte tinute artistice. Influenta exercitatã de Concertul în la minor de Robert Schumann, ca si cele sugerate de Chopin si Liszt, sesizate de multi exegeti, nu este deloc întîmplãtoare, Grieg exersînd o anumitã analogie a mijloacelor de expresie cu maestrii romantici, fãrã a cãdea însã în epigonism. Nemultumit de orchestratia care ori era prea palidã, ori estompa discursul solistic, Grieg a revenit de mai multe ori asupra acompaniamentului pe care l-a propus în forma finalã cu o lunã înainte de moarte. Ilinca Dumitrescu reprezintã una dintre probitãtile interpretative în materie romanticã. Dar, în ciuda elocventelor pasaje impregnate de un lasciv romantism melodic, Concertul în la minor de Grieg este o expresie a elocintei virile. Acestei stãri de fapt nu i-a putut rãspunde, în primul rînd, instrumentul, vãduvit, din pãcate, de sonoritatea care s-ar fi cuvenit a fi pregnantã, mai cu seamã în incisivitatea pãrtii întîi. Dar, experienta, probitatea si cultura muzicalã a protagonistei a rezolvat fericit incapacitatea sonorã a instrumentului si, descoperindu-i rapid limitele expresive, a condensat cu incredibilã acuratete dinamica partiturii, oferindu-i în schimb acea notã de lirism feminin, expresivã si persuasivã. Antonin Dvorak, reprezentant de frunte al scolii nationale muzicale cehe a publicat numai cinci simfonii din cele nouã pe care le-a zãmislit si din aceastã cauzã numerotarea cunoscutã nu este cronologicã. Astfel, simfoniile I, II, III si IV au fost compuse, cu aproximatie, între anii 1880 si 1890. Simfonia a V-a, celebra „Din lumea nouã“ (Z Noveho sveta) este rezultatul stagiului la Conservatorul national din New York, început în 1892. Simfonia a IV-a (consideratã pe drept cuvînt a VIII-a), a fost compusã în 1889 si reconstituie pe alocuri atmosfera Dansurilor slave din cele douã cicluri de cîte opt lucrãri datînd din 1878 si, respectiv, 1886. Evident, în cadrul unei desfãsurãri simfonice, atentia este îndreptatã cãtre seful de orchestrã. Stanislav Ushev s-a dovedit a fi un dirijor precis, exact si eficient – uneori – fãrã a avea cea mai micã ambitie de a-si sublinia pregnanta. Adept al stilului liniar si concis, Stanislav Ushev a condus cu o gesticã parcimonioasã, discretã dar elegantã, care e valabilã doar în cazul unor instrumentisti constiinciosi. Iar membrii orchestrei Filarmonicii „Mihail Jora“ din Bacãu sînt. S-a vãzut si, mai ales, s-a auzit asta de-a lungul întregului program propus, dar, mai cu seamã, în ampla desfãsurare sonorã a simfoniei lui Dvorak. Cert este cã acest prim concert din cadrul stagiunii muzicale pietrene a fost un succes care trebuie si meritã a fi continuat.