Actualitate
Sportivii de la Sakki, medaliaţi la naţionale

■ sportivii clubului pietrean au cucerit 4 medalii la Campionatul Naţional 2018 WUKF ■ competiţia s-a desfăşurat în week-end-ul trecut, la Braşov ■
Delegaţia clubului Sakki International Karate-Do din Piatra Neamţ a avut o comportare meritorie la Campionatul Naţional 2018 WUKF desfăşurat în week-end-ul trecut la Braşov. Competiţia care a avut loc sîmbătă şi duminică, 12 şi 13 mai a reunit practicanţi de arte marţiale cu vîrsta minimă de 13 ani, în total peste 450 de sportivi de la 50 de cluburi luînd startul întrecerilor în oraşul de sub Tîmpa. Clubul Sakki International a participat cu un lot de şase sportivi, dintre care cinci au urcat pe podium obţinînd un număr de patru medalii. Astfel, echipa de băieţi formată din Alex Asaftei, Mario Laza şi David Irinei a obţinut locul II la kumite pe echipe rotativ, la categoria 13-14 ani, în timp ce Mihai Alexandru a luat aurul la kumite individual ippon seniori (18-36 ani). Daniel Aanicăi s-a clasat pe locul II la kata individual şi a cucerit încă o medalie de argint la kumite individual sanbon (categoria peste 36 de ani). Aceste performanţe au făcut ca Sakki International Piatra Neamţ să se situeze pe locul 20 în clasamentul general al cluburilor din cele 50 de grupări participante. „Sînt mulţumit de prestaţia sportivilor şi îmi pare rău că Alvin Ghindăoanu a ratat podiumul de această dată. Am muncit foarte mult şi rezultatele au fost pe măsură. Am depăşit o etapă destul de grea unde cred ca am făcut faţă destul de bine şi mă refer la Campionatul Balcanic. Ne pregătim pentru competiţiile viitoare care nu sînt puţine: Campionatul Mondial din Scoţia, Campionatul European care se va ţine în Malta, Cupa României, Cupa Campionilor Europeni şi multe altele. Vreau să mulţumesc firmei Dinamic 92 şi Banesto pentru că ne-au sprijinit pentru a face aceste deplasări“, a declarat Dan Aanicăi, preşedintele clubului Sakki International. Reamintim că la precedentele Campionate Balcanice desfăşurate luna trecută la Tîrgovişte (20-22 aprilie), clubul Sakki a avut rezultate notabile prin Alexandru Asaftei (locul II la Kumite Individual), respectiv David Irinei (locul III la Kumite Individual). „A fost prima Balcaniadă la care am participat şi e foarte bine că ne-am întîlnit într-o conferinţă împreună, karate-ul tradiţional şi karate-ul general. Karate-ul pe care îl facem noi nu este atît de diferit. Shotokan-ul, că e sportiv sau tradiţional, bazele sînt aceleaşi şi atunci o să facem antrenamente comune, o să mai participăm şi la întreceri comune cum a fost anul trecut, la Mondialele de la Montecatini, din Italia şi acum la Balcaniadă“, declara Dan Aanicăi la o conferinţă de presă comună organizată după Balcaniadă alături de reprezentanţii clubului CS Ceahlăul – Kaminari.

-
Prima pagină4 zile,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima paginăo săptămână,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Actualitate2 săptămâni,
Podul de la Girov sau “podul cumătrului”? “Prietenii” de la DRDP Iaşi ştiu de ce întrebăm?
-
Prima pagină2 săptămâni,
Zone mirifice din Neamț, calificate în finala competiției Destinația Anului 2025. Votul tău contează!
-
Actualitate2 săptămâni,
„Trebuie să ne facem cunoscuți!”. Neamțul este prezent la cel mai mare târg de turism din lume
-
Prima paginăo săptămână,
Investiție a Guvernului Japoniei și Ministerului Educației. Tehnologii de ultimă generație la Colegiul de Informatică
-
Prima pagină2 săptămâni,
Despre podul reabilitat și prăbușit în „era” Arsene. Cică-i ritm alert pe noul șantier FOTO
-
Actualitate4 zile,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu