Actualitate
Spitalul, nouă autorizație de funcționare
■ după ce, în timpul pandemiei de Coronavirus, SMU Roman a avut modificată structura de paturi, la începutul anului a fost nevoită să revină la altă organizare ■ spitalul are 666 paturi ■ încheierea contractului de prestări servicii cu CJAS pentru 2024 s-a făcut cu avizul Ministerului Sănătății ■ au devenit funcționale și cabinetele de Reumatologie, Chirurgie toracică și Genetică medicală ■
În timpul pandemiei de SARSCOV 2 toate unitățile sanitare din România au fost obligate să-și modifice structura de paturi, în funcție de nevoile de acordare a servicilor medicale, specifice la vremea respectivă. Toate schimbările s-au făcut în perioada aceea doar cu avizul Direcției de Sănătate Publică Neamț. În aceste condiții, spitalele au trebuit să obțină avizarea din partea Ministerului Sănătății a noii structuri de paturi și a autorizației de funcționare.
Managerul Spitalului Municipal de Urgență (SMU) Roman a explicat ce modificări au fost necesare, în această privință, la Roman. „În timpul pandemiei de Coronavirus s-a impus o modificare a structurii celor 666 paturi ale spitalului, care a expirat la 31 decembrie 2023. Am fost nevoiți ca pentru încheierea contractului de prestări servicii cu cei de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate pentru anul 2024 să primim avizul ministerului, pentru noua structură de organizare.
De exemplu, se știe că, pe timpul pandemiei, a fost necesar să se treacă de la compartiment Pneumologie la secție cu 5 paturi de pneumologie și 5 paturi de recuperare pneumologică, prin scăderea numărului de paturi din Secția de Obstetrică-Ginecologie, respectiv Neonatologie de la 80 la 56. Ceea ce trebuie spus e faptul că pentru modificările din pandemie aveam aprobarea DSP la vremea aceea. Acum însă a fost nevoie de aprobarea Ministerului Sănătății pentru o serie întreagă de modificări”, a declarat dr. Maria Andrici.
A precizat și faptul că, în timpul pandemiei, Cabinetul de Genetică Medicală era nefuncțional, din lipsa avizului ministerului. Acum acesta a devenit funcțional. În același timp, la 1 ianuarie 2024, toate ambulatoriile de specialitate care funcționează la parterul spitalului erau nefuncționale din cauza faptului că nu aveau avizul ministerului. În acest sens, în luna august 2024, s-a primit aviz de funcționare de la DSP după care s-au întocmit documentele pentru obținerea autorizației de funcționare pe noua structură. După această procedură a fost informată și CJAS pentru acoperirea prevederilor contractuale.
Acum, cele 666 de paturi sunt repartizate astfel. 1) Secție Medicină Internă-80 paturi (5 Nefrologie, 12 Gastroenterologie); 2) – Secție Recuperare-30 paturi (10 Reumatologie); 3) -Cardiologie-30 paturi; 4) Obsterrică Ginecologie-56 paturi; 5) Neonatologie-37; 6). Chirurgie Generală-65 paturi (Urologie 10, Chirurgie toracică 10; Chirurgie vasculară- 5; 7) – Compartiment ORL-15; 8)- Compartiment Chirurgie –ortopedie pediatrică-15; 8)-Compartiment Oftalmologie-12 paturi;
9)- Ortopedie Traumatologie 30 paturi: 10) ATI-20 p; 11)- Infecțioase-29 paturi (din care 4 HIV/SIDA); 12)- Pneumologie-25 paturi (5 recuperare medicală respiratorie); 13)- Diabet-23 paturi (8 endocrinologie); 14) – Psihiatrie-50 paturi; 15) Oncologie-20 paturi; 16)-Compartiment Dermatovenerologie-15 paturi; 17)- Neurologie-30 paturi (5 recuperare neurologică); 18)- Pediatrie-74 paturi (Compartiment Terapie Acută- 10; Compartiement recuperare pediatrică 4 paturi). 19)- Îngrijiri Paliative-10 paturi; 20-CPU.
Unitatea sanitară are alocate pentru spitalizare de zi 33 paturi și pentru însoțitori 20 paturi. În același, timp conducerea SMUR anunță că începe și activitatea în regim de consultații în ambulatoriu pentru următoarele specialități: Reumatologie – dr. Geanina Florica Popescu, care are următorul program de lucru: Luni – Vineri, 09:00 – 12:30. La Chirurgie toracică, consultațiile sunt acordate de dr. Mihaela Scarlat (program: Luni – Vineri, 12:00 – 14:00).
La Genetică medicală, consultațiile sunt asigurate de dr. Maria Larisa Călianu-Iorga (program: Luni – Vineri, 11:30-15:00). Conducerea anunță că programările pentru consultații trebuie făcute la telefon: 0720/ 056 249. Se precizează și actele necesare pentru consultații, respectiv: bilet de trimitere de la medicul de familie, act de identitate, card sănătate și dovada de asigurat (cupon de pensie/adeverință de salariat). Programările pot fi efectuate și online pe platforma disponibilă pe site-ul spitalului.
-
Actualitate11 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Criza de personal din MAI: 6000 de pensionări în 2024 și un deficit istoric
-
Prima paginăo săptămână,
„Ordonanța trenuleț” lovește cumplit și în Educație
-
Eveniment2 săptămâni,
Sindicalismul în Poliția Română: în cătarea cercetării disciplinare
-
Actualitate2 săptămâni,
Vacanțe și zile libere în 2025: 205 zile cu tot cu sâmbete și duminici n
-
Actualitate2 săptămâni,
Tatiana Bălău aduce acasă Premiul de Excelență, purtând tradițiile românești până la Montreal
-
Actualitate2 săptămâni,
Fața și reversul săptămânii politice
-
Eveniment2 săptămâni,
Urmărit internațional arestat în noaptea de Revelion pentru crimă în Italia