Actualitate
Spitalul nou, din ce în ce mai… iluzoriu. Licitaţia rămâne anulată
Licitaţia pentru proiectarea şi construirea noului spital judeţean rămâne anulată, cel puţin deocamdată, după ce contestaţia depusă a fost respinsă.
Decizia a fost luată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Constestaţiilor, în urmă cu aproximativ o săptămână.
Contestaţia fost depusă de o firmă din cadrul asocierii care câştigase, însă, ulterior, prin decizie a preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Daniel Harpa, procedura a fost anulată.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în termenul legal, iar nu puţine voci spun că va urma o luptă în instanţă, care rămâne de văzut cât va dura.
Oricum, în acest moment, nemţenii nu au prea multe motive să fie optimişti că spitalul nou va fi construit în viitorul apropiat. Poate cea mai rapidă cale ar fi fost ca să fie admisă contestaţia, procedura finalizată, declarat câştigătorul şi… trecut la treabă.
Însă, în acest context, devine din ce în ce mai probabil ca lupta să se mute în instanţă, iar experienţa ne arată că în România căile instanţelor sunt încâlcite, dar mai ales îndelungate.
O licitaţie şi multe semne de întrebare. Sau de mirare
Imediat după anularea licitaţiei, au apărut numeroase voci care au ridicat numeroase semne de întrebare.
În principal pentru că decizia a fost luată după ce se “detaşase” un câştigător, iar unii s-au întrebat dacă nu cumva licitaţia a fost anulată pentru că nu a câştigat cine trebuie.
Evident, reprezentanţii CJ au respins vehement astfel de supoziţii.
Apoi, mulţi nu au fost convinşi de motivul invocat, cum că nu ar fi existat un aviz al Direcţiei de Sănătate Publică, referitor la numărul de paturi.
Şi s-au născut cel puţin două întrebări: cum de nu s-a spus nimic de respectivul aviz până la a se şti cine câştigă şi de ce ar fi fost nevoie de un astfel de aviz când licitaţia era şi pentru proiectare, adică abia după ce proiectul era realizat se va fi ştiut mai multe şi despre numărul de paturi, iar DSP avea pe ce să-şi dea avizul.
Singura certitudine – adio bani din PNRR
În acest context, cu multe semne de întrebare şi puţine răspunsuri, un singur lucru e cert: banii din PNRR – din care se spunea iniţial că va fi făcut spitalul – nu mai sunt şanse să fie accesaţi.
Deja s-a spus că vor fi finanţate doar investiţiile din sănătate ajunse la stadiul de şantier, iar cel de la Piatra nici măcar proiect nu a ajuns.
Cei de la CJ susţin însă că spitalul nou tot se va face, dar cu bani împrumutaţi.
Cine o să ne împrumute, la ce costuri şi când, sunt alte întrebări, tot fără răspuns la acest moment…
-
Actualitate2 săptămâni,Acoperiş în flăcări. Proprietara a suferit un atac de panică
-
Politica2 săptămâni,Impredictibilitatea circulaţiei rutiere, sursă de stres pentru nemțeni
-
Actualitateo săptămână,Vicepremierul contestat de slugoi – ce a făcut pentru Neamţ
-
Actualitate3 zile,Veste bună pentru finanţarea Ceahlăului. Visul galben-negru poate continua
-
Actualitateo săptămână,SGR va fi extins: borcanele, sticlele de oțet și ambalajele de cafea ar putea fi returnate din 2027
-
Mica publicitateo săptămână,ANUNȚ CONVOCARE AGA
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere dureroasă cu Şelimbăr
-
Actualitate5 zile,Nemţeanul campion mondial la Ju Jitsu: “Închei cariera competițională cu medalia de aur la gât. Aşa cum am visat”
