Contactează-ne

Actualitate

Spitalul, luat cu asalt de Paști. Nașteri, decese, traumatisme…

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Maternitatea Roman au fost aduși pe lume cnci copii, patru fetițe și un băiețel ■ au încheiat socotelile cu viața șase romașcani ■

Adresabilitatea la Spitalul Municipal de Urgență Roman a fost extrem de ridicată în zilele de Paști. Conform precizărilor purtătorului de cuvânt al unității sanitare, Andreea Trifan, în perioada 15-17 aprilie la Maternitatea din Roman au fost aduși pe lume 5 copii, 3 prin operație cezariană.

„Este vorba de 4 băieți și o fetiță, cu greutate  la naștere între 2600 – 3050 grame. Chiar în noaptea de Înviere, prin operație cezariană, a fost adus pe lume un băiețel cu o greutate de 3050 grame. Toții copiii sunt sănătoși și în câteva zile se pot integra în familie.

Și Secția de Pediatrie a fost destul de aglomerată în această perioadă. Astfel, în Sâmbăta Mare au fost investigați nu mai puțin de 53 de copii, în prima zi de Paști 64 și luni, 18 aprilie, alți 65 de copii, care au ajuns în secție cu infecții acute ale căilor respiratorii și pneumonii”, a declarat Andreea Trifan.

La Centrul de Primiri Urgențe de la unitatea sanitară din Roman, pe data de 15 aprilie 2023, au ajuns 87 de pacienți, din care 22 au necsesitat internare. Și în Duminica Paștilor adresabilitatea a fost ridicată, 97 pacienți ajungând în urgențe, 27 dintre aceștia fiind internați.

Luni, 17 aprilie, au fost consultați la CPU nu mai puțin de 107 pacienți, dintre care 27 au rămas internați. Cele mai frecvente patologii au fost traumatisme, cauzate în special de agresiuni și pneumonii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Roman, de vineri, 14 aprilie și până marți, 18 aprilie, Serviciul de Stare Civilă a fost solicitat pentru eliberarea a șase certificate de deces.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending