Contactează-ne

Actualitate

Spaţii verzi de „înfiat“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ începînd din 4 iunie se va declanşa acţiunea Mediul ne priveşte

Conducerea Primăriei Roman, împreună cu Biroul de Mediu din instituţie, a gîndit un proiect ce-i va implica şi pe cetăţenii urbei.

„Am pregătit în acest sens printr-o campanie intitulată generic Mediul ne priveşte, care va căpăta contur printr-o serie de acţiuni care vor demara la începutul lunii iunie, pentru ca, ulterior, să devină o activitate permanentă.

Sperăm ca acest proiect să aibă impact, mai ales din 4 iunie, cînd va avea loc prima întîlnire a grupului de iniţiativă“, a precizat primarul Leonard Achiriloaei.

De proiect va răspunde şefa Biroului de Mediu, Irina Ganea, care a explicat şi modul în care se va desfăşura acţiunea, ce urmează a se finaliza în luna decembrie.

„Această activitate a fost gîndită înainte de marcarea Zilei Mondiale a Mediului, din 5 iunie. Ne-am propus relansarea acţiunilor locale faţă de mediu, justificat de faptul că biroul nostru, coordonează de peste 10 ani o echipă de voluntari, dar şi pentru faptul că în spaţiul on-line, tot mai mulţi romaşcani arată că le pasă de mediu.

Ne-am gîndit că putem închega o echipă, care să se implice în obţinerea de rezultate imediate şi concrete. Din aceste echipe vor putea face parte toţi romaşcanii în etate de peste 16 ani, vîrstă de la care cei mai mulţi pot avea un bagaj de cunoştinţe ecologice corespunzătoare, dar şi posibilitatea de a aplica astfel de cunoştinţe, pentru echipa din care va face parte“, e explicat Irina Ganea.

Aceasta a mai spus că proiectul vizează mai multe tipuri de acţiuni:

„E vorba de cetăţeni care prin mobilitate parcurg o distanţă mai mare de la domiciliu, la locul de muncă sau de cetăţeni, care avînd un animal de companie sînt obligaţi, atunci cînd îl scot la plimbare, să parcurgă în oraş distanţe mai lungi.

Din aceste echipe pot face parte şi sportivi. Aceştia pot semnala şi zonele din oraş în care au fost abandonate deşeuri casnice sau altele, vandalizări ale spaţiilor vezi. Este importat ca deţinătorii unor astfel de informaţii să le dirijeze spre noi, care vom putea rezolva situaţia concretă.

Din această echipă pot face parte şi cetăţenii care, datorită abilităţilor sau unui hoby, pot «înfia» un spaţiu public, cum ar fi un spaţiu verde din sediul societăţii la care lucrează, din părcule, spaţiu verde din apropierea locuinţei de domiciliu, etc“.

Aceste acţiuni sînt gîndite lunar începînd cu 4 iunie şi se vor finaliza în luna decembrie, prin organizarea unei gale în care vor fi premiaţi cei mai pasionaţi activişti de mediu.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Frig şi ninsori la munte

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ a fost emisă o informare de lapoviţă la munte şi intensificări ale vîntului ■ în judeţ au fost temperaturi sub media perioadei ■

Săptămîna aceasta a fost vreme deosebit de rece pentru acest moment al anului, iar meteorologii au emis o informare de vreme rea, ce a intrat în vigoare de ieri, 22 septembrie 2021, de la ora 10:00 şi expiră azi, 23 septembrie, la aceeaşi oră.

Specialiştii spun că la altitudini de peste 1.700 m vor fi ninsori şi lapoviţă, vremea va fi deosebit de rece şi vor fi şi intensificări ale vîntului. În intervalul menţionat la munte, în general la altitudini mai mari de 1.700 m, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali (10…15 l/mp), unde pe arii restrînse se va depune strat de zăpadă.

Vremea se va menţine deosebit de rece în toată ţara, iar în timpul nopţii în depresiunile intramontane şi în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0…3 grade, favorizînd izolat producerea brumei. Temporar, vîntul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice şi în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 60 km/h“, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Specialiştii mai spun că, joi şi vineri, 23 şi 24 septembrie, vremea se va menţine deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. Vîntul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare. Aşa stînd lucrurile, trebuie spus că în noaptea de 21/22 septembrie, în judeţ au fost valori termice de -3,6 grade la staţia meteo de pe Ceahlău – Toaca, 6,6 grade au fost la Piatra Neamţ şi Tîrgu Neamţ, iar la Roman mercurul din termometre s-a oprit la 7,5 grade.

Ieri, 22 septembrie, la ora 11:00, pe munte erau temperaturi negative, de -3 grade, la Piatra Neamţ şi Tîrgu Neamţ se înregistrau 10 grade, iar la Roman erau 12 grade. Din cauza vîntului, pe munte se resimţeau -5 grade, în reşedinţa de judeţ erau 7 grade şi 10 grade se resimţeau în restul teritoriului. Deosebit de rece va fi şi astăzi, 23 septembrie, cînd pe fondul unui cer variabil cu soare nu vor fi mai mult de 12 grade la amiază. Minima nocturnă va fi de vreo 6 grade, conform previziunilor.

De vineri, 24 septembrie, începe să se încălzească uşor şi pentru că soarele va fi la datorie, avem promisiunea unei maxime de 17 grade. Urmează o noapte sensibil mai blîndă decît precedenta, iar mercurul din termometre se opreşte la 8 grade. Dacă previziunile de acum ale meteorologilor se adeveresc, va fi ceva mai bine din punct de vedere termic în week-end-ul care urmează.

Astfel, sîmbătă, 25 septembrie, se anunţă cer variabil cu soare, iar în cel mai cald moment ne vom bucura de temperaturi ce saltă pînă la 21 de grade. Noaptea va fi încă răcoroasă, cu 7 grade. Şi mai bine va fi duminică, 26 septembrie, cînd va fi soare şi cam 23 de grade la prînz. După lăsarea întunericului se ajunge la o minimă nesperată, de 12 grade.

Citește știrea

Actualitate

Cronica pisălogului: Straşnic frig

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (1934-2000), scriitor, pictor, caricaturist, deltaplanist  şi vorbitor de esperanto romaşcan, dădea viaţă , în urmă cu două decenii şi ceva, nemuritoarelor tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi iată o nouă „cronicuţă”, de mare actualitate, în care „Pisălogul” pare a fi anticipat, în urmă cu două decenii, ceea ce li se va întîmpla românilor în această iarnă, după liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaz metan. Adică revenirea frigului de sorginte ceauşistă, din „Epoca dee Aur”. La care se va adăuga din plin şomajul, generator de sărăcie lucie, la majoritatea românilor. Adevăr grăita-i, nea Costică!

„Ianuarie, martie, aprilie”. De ce o fi fost sărită luna ţiganului? De bună ce-i! Mai ales ieri ne-au lins iepurii – dacă cunoaşteţi expresia. E un ger de streche mîţa. Mulţi filosofi, savanţi, scriitori au elaborat tot soiul de teorii, de idei, de maxime, despre o samă de rele de care nu ducem nici noi lipsă, ca de pildă de foame, sărăcie, mîndrie, viciu, invidie, viclenie şi tot aşa mai departe.

Dar puţini au scris despre frig, chiar dacă unii dintre ei l-au cunoscut îndeaproape, ca noi. Nu vorbesc de frigul din inimile înguste, ci de cel din vastele apartamente de la bloc. Pe plan  local s-a vorbit adesea  că multor străzi le plîngi de milă şi că mai de plîns sînt maşinile care merg pe acolo şi trec din groapă în groapă. S-a mai vorbit – tot aşa – că unele firme aplică un adaos comercial de te sperii. De asemenea s-a mai scris mult despre valul de violenţă şi tîlhării, dar nimic despre valul de frig care a venit din Cîmpia Rusă, s-a cuibărit în apartamentele noastre şi nu se mai dă dus, pentru că,  din partea caloriferului rece, nu primeşte nici un ultimatum şi ne îngheaţă mai departe măduva-n ciolane. Nea Cutare n-a plecat la slujbă că i-a rămas mîna lipită pe clanţa uşii.

După ce a desfăcut-o, a aflat între timp că a fost trimis în şomaj şi abia atunci l-au trecut toate căldurile. Da, tată ! E o problemă în faţa căreia nu poţi rămîne rece. Şi bietul om asta-i mai lipsea: copiulul său, îmbrăcat subţire, tremură din gros lîngă caloriferul de la care parcă cerşeşte puţină căldură. La fel suferim toţi, vorba ceea: „de,  boier! Fii şi boier, dar tot dîrdîi cînd e ger!”. Se spune că la cea mai scăzută temperatură, de-i zice zero absolut, mişcarea browniană se linişteşte, atomii stau liniştiţi în banca lor.

Cred că nu mai avem mult pînă acolo. Cel puţin la mine e un frig de-ţi stă mintea. Ni s-au dat asigurări că o să fie bine şi la vară cald, dar după ce-ţi degeră urechea degeaba mai pui căciula. Noroc că afară e mai cald! Cînd în apartament se tremură, îmi trimit copiii la joacă. Poate de aceea cineva mi-a spus că am copii sănătoşi şi zdraveni, se cunoaşte că-s crescuţi în aer curat. Ştiu de la şedinţele de partid că prin discuţie se face lumină. Căldură cum s-ar putea face? Straşnic frig!

Citește știrea

Actualitate

Urmărit internaţional pentru că şi-a bătut concubina

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 35 de ani, din Girov, s-a ales cu belele penale în străinătate, după ce şi-a smintit în bătaie concubina. S-a întîmplat în Italia, iar, după agresiune, bărbatul a plecat acasă. Autorităţile judiciare străine nu s-au dat bătute şi au încercat să-l identifice pe agresor.

Cînd au aflat identitatea au făcut toate demersurile necesare, au emis pe numele lui un mandat european de arestare şi l-au dat în urmărirere internaţională. Aşa stînd lucrurile, pe 21 septembrie 2021 oamenii legii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Girov l-au depistat pe bărbatul de 35 de ani, în Girov. Pe numele acestuia era emis de autorităţile judiciare din Italia un mandat european de arestare.

„Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2015, aflîndu-se în Italia, pe fondul unor neînţelegeri familiale, a exercitat acte de violenţă asupra concubinei sale, producîndu-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 25 de zile îngrijiri medicale“, conform unui comunicat al Poliţiei Neamţ. Acesta a fost prezentat de poliţişti procurorului din cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

Individul urmează să fie prezentat în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare.

Citește știrea

Trending