Contactează-ne

Actualitate

Spălare de bani şi contrabandă. Zeci de lingouri de aur, bijuterii şi sume colosale au fost confiscate

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ percheziţiile procurorilor de la DIICOT s-au concretizat prin confiscarea a 46 de lingouri de aur şi argint, a 104.530 de euro, 273.274 de lei, 18.284 de dolari americani şi 109.167 de lire sterline ■

Pe data de 19 octombrie 2022, anchetatorii specializaţi în cazuri de criminalitate organizată au efectuat 41 de percheziţii domiciliare în localităţi din Neamţ, Bistriţa Năsăud, Dolj, Ilfov, Giurgiu şi în Bucureşti, într-o cauză având ca obiect activitatea membrilor unui grup infracţional organizat.

În timpul descinderilor au fost descoperite 46 de lingouri de aur şi argint, 104.530 de euro, 273.274 de lei, 18.284 de dolari americani, 300 de lire turceşti, 109.167 de lire sterline, 1.865 de lire scoţiene, 10.000 de forinţi, 820 de franci elveţieni, 1.850 de dolari australieni şi 300 de dolari canadieni.

De asemenea, au fost indisponibilizate 20 de cutii cu ceasuri, 800 de cutii cu parfum, 246 de monede, 2.800 de ţigarete, portofele, brăţări şi curele contrafăcute, diverse sisteme informatice şi medii de stocare, 87.900 de coroane norvegiene şi alte sume de bani în diferite valute.

„Procurorii au formulat acuzaţii cu privire la 29 de persoane şi au dispus măsura reţinerii faţă de şase persoane şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de alte nouă. Astăzi (21 octombrie – n.red.), urmează să fie sesizat judecătorul (…) cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive“, se arată într-un comunicat DIICOT.

Membrii grupării acţionau, din 2021, în Marea Britanie, unde făceau contrabandă cu ţigări. Se ocupau şi cu spălarea banilor proveniţi din fapte comise de alte grupuri. Mari sume în numerar erau aduse în România cu ajutorul angajaţilor unor firme de transport persoane sau bagaje. La diverse destinaţii, erau preluate de cărăuşi sau, acoliţi ai membrilor grupării.

„Sumele de bani obţinute au fost parţial introduse în circuitul civil prin diferite metode de spălare a banilor (…). Firmele de transport au perceput un comision din valoarea banilor transportaţi, iar pentru a evita controlul autorităţilor statelor tranzitate, banii erau ascunşi în locaţii special amenajate în acest sens din vehicule“.

Acestea erau precizările dintr-un comunicat emis de DIICOT pe 19 octombrie 2022, fiind dat şi un exemplu. Într-un autocar, au fost ascunse într-o componentă auto mai multe pungi ce conţineau 475 bijuterii din aur, în greutate totală de 1.591 de grame, în valoare de circa 400.000 de lei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending