Contactează-ne

Actualitate

Soţia medicului-erou, supărată pe ministru

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Alina Denciu, şi ea medic la Spitalul Judeţean, consideră că o declaraţie a ministrului Tătaru nu trebuia făcută publică ■ au fost date informaţii despre starea de sănătate a soţului, fără ca ea să fie informată în prealabil ■

Printre persoanele care în aceste zile trec prin momente foarte grele din cauza incendiului de la Secţia ATI a Spitalului de Urgenţă Piatra Neamţ, unul soldat cu zece morţi şi patru cadre sanitare rănite, se află şi soţia medicului Cătălin Denciu (foto), cel care a încercat să salveze din flăcări pacienţii, dar a suferit arsuri profunde.

Informaţii despre starea de sănătate a acestuia vin pe canale oficiale, dar Alina Denciu, şi ea doctor la Spitalul Judeţean, consideră că o declaraţie a ministrului Sănătăţii, Nelu Tătatru, despre soţul aflat la un spital din Belgia nu a fost oportună, în care ea nu fusese înştinţată.

Aşa se face că medicul ginecolog, care a fot citat de Observatornews.ro, i-a interzis oficialului să mai ofere presei detalii despre evoluţia stării de sănătate a soţului, fără ca ea să fie informată.

„Aseară i-am spus că poate să dea informaţii despre starea lui Cătălin, de acum înainte am să-i interzic acest lucru“, a declarat Alina Denciu, după ce a aflat că ministrul Nelu Tătaru afirmase, pentru Digi24, că un test pentru coronavirus efectuat lui Cătălin Denciu a ieşit pozitiv.

Cele susţinute de oficial a luat-o prin surprindere pe Alina Denciu, care vorbise în acea zi cu mininistrul, însă nu i s-a spus nimic despre acest lucru, aşa că a încercat să afle mai multe de la spitalul unde a fost adus rănitul înainte de decolarea spre Belgia.

„Am o colegă la Floreasca care mi-a trimis un mesaj, au spus că testul a fost contaminat“, a mai afirmat soţia medicului. Pe marginea acestui subiect a avut o intervenţie şi premierul Ludovic Orban: „Din câte ştim noi, la Spitalul Militar din Belgia, testul a iesit negativ.

Probabil la Floreasca nu a fost test de tip RT-PCR, pentru că nu au avut timpul necesar de procesare, posibil să fi fost un test antigen. Domnul doctor Denciu a contractat virusul şi s-a vindecat, iar ca atare are anticorpi, probabilitatea de a fi pozitiv era foarte mică. Din informaţiile pe care le avem de la spital, testul de RT PCR este negativ“.

Cătălin Ioan Denciu era de gardă la ATI în ziua fatidică, a încercat să stingă flăcările izbucnite, în urma unui scurtcircuit la un injectomat (aparat de dozare a medicamentelor pentru bolnavi) şi să scoată din salon pacienţii, dar a fost cuprins de flăcări.

A suferit arsuri grave, pe 40% din suprafaţa corpului după cum se şta iniţial, dar se pare că este vorba de 70% şi a fost transferat la Spitalul Floreasca, iar de aici la Bruxelles, la Spitalul Militar Regina Maria Astrid. Despre Cătălin Denciu, un fost pacient, magistratul Geo Moroşanu, a postat pe Facebook câteva rânduri despre cum i-a fost dat să-l cunoască şi ce fel de om era.

„Doctorul Denciu. Mi-a fost anestezist la o operaţie. După, deşi fusesem avertizat, m-am dus la el cu o carte a mea. A luat-o zâmbind, dar mi-a spus: «Sper că nu aţi pus ceva în ea». Eu am dat din umeri. El a răsfoit cartea, a scos din ea bancnotele şi mi le-a dat înapoi. Eroii sunt oameni simpli şi normali». Cătălin Denciu are 48 de ani, iar în timpul studenţiei, la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi a fost coleg cu Nelu Tătaru, actualul ministrul al Sănătăţii, cei doi rămânând prieteni după terminarea studiilor universitare.

Luni, 16 noiembrie 2020, Consiliul Local Piatra Neamţ, la propunerea primarului Adrian Carabelea, i-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului străjuit de culmea Pietricica.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending