Contactează-ne

Actualitate

Şomaj pentru absolvenţii acestui an. Ce acte trebuie pentru a încasa banii de la stat

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ absolvenţii diverselor forme de învăţămînt pot beneficia de sprijin financiar de la stat ■ el se acordă pentru o perioadă de 6 luni ■

Tinerii absolvenţi ai diverselor forme de învăţămînt trebuie să ştie că la finalizarea studiilor pot beneficia de sprijin financiar de la stat. Asta în cazul în care nu-şi găsesc un loc de muncă potrivit aptitudinilor lor şi nici nu urmeaz o altă formă de învăţămînt. În termen de cel mult 60 de zile de la absolvirea formei de învăţămînt, tinerii trebuie să se adreseze agenţei pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia domiciliază pentru a beneficia de indemnizaţie de şomaj.

„Prin absolvent al unei instituţii de învăţămînt se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţămînt gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii”, conform normelor în vigoare.

Indemnizaţia de şomaj de care ar beneficia absolvenţii este de 262 de lei pe lună şi reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare. În cazul elevilor care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigenţă, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţămînt.

Potrivit structurii anului şcolar 2021 – 2022, clasele terminale, respectiv a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă încheie cursurile la data de 27 mai 2022, cu două săptămîni înaintea celorlalţi elevi de liceu. Pentru ca tinerii absolvenţi să se poată înscrie în scriptele oficiale ca fiind şomeri, pentru a încasa indemnizaţia de la stat, au nevoie de mai multe acte, între care cele de identitate, actele de studii şi de calificare sau adeverinţă din care să rezulte data absolvirii, precum şi o declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate, tipizat disponibil pe website-ul: www.anofm.ro.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Accident cu două victime pe artera ocolitoare a Romanului

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier provocat de o neacordare de prioritate s-a soldat cu două victime, marţi, 27 septembrie, pe artera ocolitoare a municipiului Roman.

“Astăzi, 27 septembrie, în jurul orei 11:00, polițiștii Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe artera ocolitoare vest,  în municipiul Roman.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 38 de ani, din  județul Galați, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi efectuat manevra de schimbare a direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 64 de ani, din  București.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto de 64 de ani și a unui pasager de 54 de ani, din același autoturism.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Biciclist băut, a accidentat o femeie pe trecerea pentru pietoni

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un biciclist care a consumat alcool înainte de a porni la drum a accidentat o femeie care traversa o stradă din Târgu Neamţ, pe o trecere pentru pietoni.

Nedoritul eveniment s-a produs luni, 26 septembrie, în oraşul de la poalele Cetăţii Neamţului.

“La data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 53 de ani, din Târgu-Neamț, se deplasa pe bicicletă, pe strada Ștefan cel Mare, în Târgu-Neamț, ar fi surprins și accidentat o femeie, de 62 ani, din aceeași localitate, care era angajată în traversarea străzii prin loc cu marcaj pietonal.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii de 62 de ani.

Ambele persoane implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul biciclistului.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Nemţeanul dispărut în Ungaria a fost victima unui accident mortal

Știre publicată în urmă cu

în data de

Deznodământ tragic, din păcate, în cazul nemţeanului dispărut în Ungaria la mijlocul acestei luni. Conform autorităţilor din ţara vecină, acesta a fost victima unui accident mortal produs pe 16 septembrie pe teritoriul Ungariei.

“La data de 26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost informați de către autoritățile din Ungaria, că persoana în cauză a fost victima unui eveniment rutier, petrecut la data de 16 septembrie a.c., pe teritoriul Ungariei, în urma căruia a rezultat decesul acesteia”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Remintim că Ioan Aanei împreună cu fiul său au plecat cu un autocar spre Anglia, pe 14 septembrie. Ajuns în Ungaria, bărbatului de 56 de ani i s-a făcut rău şi a fost internat într-un spital din ţara vecină, pe 15 septembrie. A fost externat în aceeaşi zi şi de atunci familia nu a mai putut lua legătura cu el, motiv pentru au sesizat poliţiştii în legătură cu dispariţia sa.

Citește știrea
Advertisement









Trending