Contactează-ne

Actualitate

Soluţii pentru comercianţii din Piaţa Centrală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ primăria va amplasa corturi pe terenurile de lângă piaţă

Decizia de a închide, începând din 9 noiembrie, Piaţa Centrală din Piatra Neamţ, una extrem de de controversată, a pus reprezentanţii municipalităţii în situaţia de a căuta soluţii pentru ca micii întreprinzători să îşi poată continua activitatea. Soluţiile găsite au fost comunicate prin intermediul unui comunicat de presă în care se precizează:

“Având în vedere măsurile pentru prevenţia infectării cu virusul Covid-19 impuse prin Hotărârea nr. 52 din 05.11.2020 a CNSU, referitoare la suspendarea activităţii pieţelor agroalimentare în spaţii închise, la nivelul municipiului Piatra-Neamţ, se vor lua următoarele măsuri care să facă posibilă activitatea comercianţilor din Piaţa Centrală şi în perioada următoare: pe terenul din faţa Pieţei Centrale se amplasează 10 corturi unde îşi vor desfăşura activitatea 20 de comercianţi de produse lactate. Tot aici, producătorii de produse de panificaţie, dar şi cei care comercializează miere de albine şi ouă îşi vor desfăşura activitatea în pavilioane individuale. În zona din spatele pieţei se vor monta, până la sfârşitul săptămânii viitoare, 4 corturi mari, de dimensiunile 5 x 12 m, unde îşi vor desfăşura activitatea producătorii de legume şi fructe. Ei vor putea comercializa şi până atunci la tarabele care vor fi amplasate aici. Comercianţii de carne îşi vor desfăşura activitatea în spaţiile rămase libere  din zona de comercializare peşte, acolo existând acces separat pentru fiecare spaţiu comercial în parte. Toaletele din piaţă vor fi în continuare accesibile, realizându-se trasee separate dus-întors, iar comercianţii îşi vor putea depozita marfa în incinta pieţei pentru a fi protejate de îngheţ”.

„Trăim vremuri complicate, în care sănătatea şi viaţa oamenilor sunt priorităţi zero. În acelaşi timp, trebuie să ne adaptăm rapid la toate măsurile impuse de condiţiile epidemiologice dificile. Astfel, în contextul închiderii pieţelor, am identificat cele  mai bune soluţii pentru ca producătorii să îşi poată vinde marfa, iar pietrenii să se poată aproviziona cu produse de calitate. Îmi doresc ca banii pietrenilor să rămână în economia locală şi voi lua toate măsurile pentru ca acest lucru să fie în continuare posibil. Pe lângă măsurile care să asigure prezenţa producătorilor în Piaţa Centrală, explicate mai sus, în perioada următoare vom crea o platformă online de tipul celor de „food delivery”, prin care angajaţii societăţii Urban, administratorul pieţei, să livreze produse comandate online de pietreni. Am convigerea că vom trece cu bine cu toţii peste această perioadă, dar trebuie să fim uniţi, responsabili, să înţelegem şi să respectăm toate regulile de protecţie stabilite de specialişti” a declarat primarul Andrei Carabelea.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Informare de vreme rea

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ atenţionarea este valabilă pînă pe 14 mai, la ora 21:00 ■ sînt anunţate manifestări de instabilitate atmosferică ■

Se strică vremea şi Administraţia de Meteorologie a emis o informare valabilă pentru toată ţara, în perioada 12 mai, ora 16:00 pînă vineri, 14 mai, ora 21:00. Se anunţă manifestări de instabilitate atmosferică, furtuni cu intensificări de vînt, tunete şi fulgere, probabil şi ceva grindină.

„Vor fi perioade în care instabilitatea va fi accentuată, la început în sud-vestul şi vestul ţării, apoi şi în celelalte regiuni. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vîntului şi, izolat, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi, pe arii restrînse, 25-30 l/mp“, conform ANM.

Ieri, 12 mai, la ora 11:00 termometrele indicau 19 grade în tot judeţul, mai puţin la staţia meteo de pe Ceahlău – Toaca unde erau 10 grade. Temperatura resimţită era mai mare, 23 de grade în teritoriu şi 11 grade pe munte. Pe Ceahlău, stratul de zăpadă mai măsoară doar 20 de centimetri. Cea mai rece zi din această săptămînă va fi astăzi, 13 mai, iar previziunile arată că că la amiază nu vor fi mai mult de 17 grade.

Ne putem aştepta la furtuni cu descărcări electrice şi intensificări de vînt, posibil şi ceva grindină, fenomene ce sînt aşteptate îndeosebi în a doua parte a zilei. Minima nocturnă rămîne cantonată la pragul de 9 grade. În ultima zi lucrătoare a acestei săptămîni sînt aşteptate din nou precipitaţii. În schimb, se face mai cald, iar maxima saltă la valoarea de 20 de grade. Şi noaptea va fi mai blîndă, iar minima ajunge la 10 grade.

Regimul termic se apreciază şi pe parcursul zilei de sîmbătă, 15 mai, la jumătatea lui Florar se anunţă timp bun, soare, şi o maximă în creştere pînă la 21 de grade. Din păcate nu scăpăm de precipitaţii şi din nou sînt anunţate furtuni cu intensificări de vînt. Nu sînt schimbări în regimul termic nocturn şi vor fi vreo 9 grade. Duminică, 16 mai, din nou se schimbă vremea.

În prima parte a zilei va fi soare, însă la amiază maxima ajunge cu greu la 19 grade şi sînt aşteptate ploi mai după amiază. Noaptea va fi însă ceva mai caldă, iar meteorologii anunţă o maximă de 10 grade. De menţionat este faptul că dacă previziunile de acum se adeveresc, săptămîna viitoare va fi mai rece, cu maxime diurne între 16 şi cel mult 18 grade, însă sînt aşteptate precipitaţii cam în fiecare zi. Minimele nocturne pleacă de la 9 grade şi se opresc pe la 11 grade.

Citește știrea

Actualitate

Cronica pisălogului. În pas cu moda

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (1934-2000) ), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto dădea viaţă, în urmă cu două decenii şi ceva, unor tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi iată o altă cronică intitulată „În pas cu moda“, care aduce în discuţie, cu fină ironie, o altă tară a societăţii post-decembriste, legată de zicătoarea: „Ce porţi lele chelbe-n cap? Păi, dacă-i modă ce să fac?“. O radiografie subtilă nu doar a modei propriu-zise, ci şi a unor năravuri, precum hoţia, care a luat proporţii, ca şi fenomen, în ultimi 30 de ani şi care au dus buhul României prin lume despre „calităţile“ unor indivizi, care au prosperat economic prin nemuncă, în timp ce populaţia cinstită a ajuns în sărăcie lucie, punînd petec peste petec şi peste acestea, alt petec.

„Moda este o formă a urîţeniei atît de insuportabilă încît trebuie schimbată din şase în şase luni“. În ceea ce urmează nu voi face un istoric al modei vestimentare, ci vor arăta că victime ale acestei maladii cad nu numai femeile, ci şi bărbaţii. Am cunoscut cîndva, undeva, un bărbat potrivit de statură. Dar „lung de mînă“, care purta cămăşi înflorate. Cînd au apărut acele cămăşi gri, închis, pestriţe, a purtat „sare şi piper“, că aşa se chemau.

Mai tîrziu am aflat că a purtat cîţiva ani numai dungi. Lasă că aşa îi trebuie, că nu s-a mai săturat! După aceea l-am văzut cu pantaloni de catifea raiată. Pe vremea blugilor frecaţi cu o cărămidă, ca să capete un aer de originalitate, l-am văzut cu blugi. Tot cu blugi l-am văzut şi după aceea cînd frecatul cu… cărămida nu mai era la modă.

Săptămîna trecută, undeva pe centru, dau nas în nas cu el. A trecut şi iarna materialelor înflorate. Aşa e în modă ca şi în dragoste… „On revient toujours“, numai că de astă dată înfloraţi îi erau pantalonii de pînză, un fel de compromis între lungi şi scurţi, care, cică, s-ar purta prin Bermude.

Dacă afacerile în care s-a lansat au să prospere, de bună seamă, în curînd se va îmbrăca cu haine de ultimul răcnet, cărora le va aplica petice false, ca să fie în pas cu cei ce vor purta petice justificate, la haine cumpărate pe vremea comunismului. Da, nu?!

Nota Redacţiei: Rubrică susţinută de Cabinetul parlamentar al senatorului PNL, Eugen Nazarie Ţapu

Citește știrea

Actualitate

Muncă la negru, sancţiuni de 142.500 lei de la ITM

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inspectorii au descoperit cazuri de muncă fără forme legale, dar şi alte nereguli ■ în aprilie, au avut loc 12 accidente de muncă ■

Sinteza activităţii prestare de ITM pe parcursul lunii aprilie arată că au fost depistate, din nou, cazuri de muncă la negru, precum şi alte abateri, iar în perioada analizată au avut loc 12 accidente.

„Au fost efectuate 233 de controale, ocazie cu care s-au constatat 246 de deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă (RM) şi al securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM) şi s-au dispus 252 de măsuri pentru remedierea deficienţelor, aplicîndu-se 161 de sancţiuni din care 19 amenzi în cuantum de 142.500 lei“, conform ITM Neamţ.

În ce priveşte activitatea în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, inspectorii au efectuat 103 controale şi evaluări la angajatori şi au constatat un număr de 106 abateri de la prevederile legale şi au dispus 112 măsuri pentru remediere. Şapte de angajatori au fost sancţionaţi cu 106 sancţiuni contravenţionale, din care 98 avertismente şi 8 amenzi în cuantum de 30.500 lei.

În ce priveşte evenimentele de muncă, în luna aprilie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamă au fost comunicate 14 evenimente de muncă. Cele mai multe au avut drept cauză utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, căderea de la acelaşi nivel şi accidentele de circulaţie.

În ce priveşte activitatea în domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii au efectuat un număr de 130 controale privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată. La final s-au aplicat 140 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi s-au aplicat în total 55 de sancţiuni contravenţionale, din care 11 amenzi în cuantum de 112.000 lei şi 44 avertismente contravenţionale pentru încălcări ale prevederilor Legii nr.53/2003- Codul muncii, republicată, modificată şi completată şi ale H.G. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor. La 4 angajatori, inspectorii de muncă au identificat 5 persoane care prestau muncă nedeclarată, din care 4 persoane prestau muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă şi o persoană nu avea contractul individual de muncă transmis în registrul general de evidenţă a salariaţilor. „Au fost dispuse 4 măsuri şi au fost aplicate 4 amenzi în cuantum de 100.000 lei (3 amenzi de 20.000 lei şi o amendă de 40.000 lei).

Domeniile de activitate în care se presta muncă nedeclarată sînt construcţii, comerţ, bar şi creşterea animalelor“, conform ITM Neamţ. În perioada analizată angajatorii au încheiat şi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă 4 contracte colective de muncă şi 3 acte adiţionale la contractele colective de muncă.

Citește știrea

Trending