Actualitate
Şoferi conduşi de alcool. Unul “a întâlnit” un gard
Şoferul unei autoutilitare, care a urcat la volan deşi consumase alcool, a fost protagonistul unui accident soldat, din fericire, doar cu pagube materiale.
„La data de 10 martie a.c., ora 18:18, polițiștii din cadrul Compartimentul Rutier Bicaz, fiind în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, pe DN12C, în localitatea Tașca, jud. Neamț, au identificat un ansamblu de vehicule, format din autoutilitară și semiremorcă, ce prezenta avarii, specific unui eveniment rutier.
În urma investigațiilor și a verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că, la aceeași dată în timp ce un bărbat de 55 de ani, din județul Prahova, conducea ansamblul de vehicule, pe sensul de mers Tașca-Bicaz, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu gardul din piatră a unui imobil.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești ci doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0.65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.
Cu aproximativ o oră înainte, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, fusese depistat de polițiștii Biroului Rutier Piatra-Neamț conducând un autoturism, pe DJ155I, din localitatea Tupilați.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
FOTO: generica
-
Actualitate2 săptămâni,Cum poți accesa finanțări pentru dezvoltarea afacerii în 2026? Vino la conferința de la Piatra Neamț pe 12 mai
-
Actualitate2 săptămâni,Noul prefect şi-a completat echipa
-
Actualitate2 săptămâni,Cazuri de hantavirus în România. Neamțul, printre județele monitorizate de INSP
-
Actualitate2 săptămâni,Fostul finanţator al Ceahlăului: ”Cel mai important lucru este ca echipa să nu se defiinţeze”
-
Actualitateo săptămână,Nemţencele Chiruță și Murariu vor arbitra prima manșă a finalei EHF European Cup
-
Actualitate6 zile,Un transport suspect de lemne, final cu 500.000 de euro sub sechestru. Prejudiciu uriaș în anchetă
-
Actualitate6 zile,Situaţia finanţării Ceahlăului – promisiuni noi
-
Actualitateo săptămână,Alianţa PSD-PNL în teritoriu rezistă
