Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Sobrietate si minutie interpretativã într-un concert de calitate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Vineri seara, iubitorii muzicii simfonice din Piatra Neamt au avut ocazia sã fie din nou alãturi de muzica de bunã facturã, gratie concertului oferit de orchestra simfonicã a Filarmonicii de Stat „Mihail Jora“ din Bacãu, dirijatã de maestrul Ovidiu Bãlan, care continuã astfel cu rigurozitate programul stagiunii initiate de Centrul pentru Culturã si Arte „Carmen Saeculare“ si sustinutã financiar de cãtre Consiliul Judetean si Primãria Piatra Neamt. În programul concertului din aceastã lunã au figurat Concertul pentru vioarã si orchestrã de Aram Haciaturian si Simfonia a V-a, în Re major, op.107, „Reforma“ de Felix Mendelssohn-Bartholdy, solist fiind violonistul Daniel Podlovschi. Alãturi de Sostakovici, Prokofiev, Muradeli, Miaskovski sau Vissarion Sebalin, Haciaturian a reprezentat frontispiciul muzicii sovietice din 1930 încoace, chiar dacã recenziile ideologice caracterizau – sub influenta inflexiunilor politice de sistem – muzica lor ca fiind „inexpresivã, sãracã, nearmonioasã, neclarã… confuzã si discordantã, construitã pe disonante continue si combinatii de sunete care zgîrîie auzul“. Mai mult, la 10 februarie 1948, Comitetul Central al PCUS a emis o rezolutie incriminatorie prin care toti acestia erau acuzati de „formalism, de tendinte antidemocratice care sînt strãine poporului sovietic si gusturilor sale artistice, amintind foarte mult de spiritul muzicii moderniste burgheze contemporane din Europa si America“. Acuzatia de decandentism a fost ornatã cu un program în cinci puncte menit „sã amelioreze starea culturii muzicale sovietice“. Si chiar dacã aceastã gresealã ideologicã a fost „reparatã“ printr-o scrisoare comunã si, evident, de circumstantã, a grupului de compozitori, adresatã tovarãsului Stalin, lucrãrile nãscute anterior, sub influenta decadentismului european, au continuat sã existe. Este si cazul Concertului pentru vioarã si orchestrã scris de Haciaturian în 1940 pentru marele violonist David Oistrah, în care se regãsesc trãsãturile fundamentale ale componisticii atît de originale ale înzestratului armean. Cele trei pãrti (Allegro con fermezza, Andante sostenuto si Allegro vivace) pun în valoare o sonoritate oarecum stranie si o ritmicã extrem de elaboratã si, din aceastã pricinã, dificilã. Particularitãtile scriiturii sînt evidente în suita de pasaje cromatice descendente ale orchestrei, în contrapunctul uneori laborios, în abundenta dublelor corzi, în intervalica pretentioasã, în folosirea surdinei la instrumentul solist sau în structura originalã a cadentei, al cãrei incipit este subliniat de clarinet. Fostul solist al Filarmonicii iesene, Daniel Podlovschi, a oferit o interpretare pe cît de corectã pe atît de pedantã, evitînd spectaculozitatea ieftinã si gratuitã, concentrînd, în schimb, mesajul sonor într-o evolutie sobrã dar riguroasã. Conlucrarea cu aparatul orchestral a fost impecabilã, în ciuda dificultãtilor tehnice de care aminteam. În acelasi timp, ansamblul orchestral a dovedit de aceastã datã multã scrupulozitate în coordonare. Lucru observat, de altfel, si în interpretarea precisã a Simfoniei a V-a, în Re major, op.107 „Reforma“ de Felix Mendelssohn-Bartholdy. „Era foarte bine crescut, putin cam snob si oarecum pedant cînd a mai înaintat în vîrstã“ – spunea Harold C. Schonberg despre Felix Mendelssohn-Bartholdy. „A dus o viatã tihnitã de familie, a avut o sotie devotatã, s-a ocupat de copii si s-a deosebit de ceilalti burghezi înstãriti ai vremii lui numai prin faptul cã întîmplãtor a fost genial“. Spre deosebire de celebrele simfonii „Italiana“ si „Scotiana“ – în umbra cãrora pe nedrept este deseori asezatã – „Reforma“ este o creatie pe cît de sobrã pe atît de individualizatã. Motivele unor vechi coraluri protestante si cele ale unor vechi cîntece germane slujesc intentiile unui programatism ideatic care subliniazã tendinta cãtre autonomia spiritului national. Sub bagheta precisã a maestrului Ovidiu Bãlan, orchestra simfonicã a filarmonicii bãcãuane a demonstrat acuratete, precizie si coerentã în exprimare si, mai ales, un rafinat simt al decupãrii planurilor dinamice. În totul, un concert care face cinste atît muzicii propuse cît si celor care s-au strãduit a-i oferi o interpretare de tinutã.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending