Arhivă 2005-2017
Soborul Sfîntului Ioan Botezãtorul
Crestinii prãznuiesc an de an, pe 7 ianuarie, Soborul cinstitului si slãvitului prooroc Ioan, Înaintemergãtorul si Botezãtorul Domnului, sãrbãtoare rînduitã de Bisericã începînd din ziua urmãtoare Botezului Lui Iisus Hristos, pentru a cinsti pe cel care a pus mîna pe crestetul Stãpînului Sãu, în apa Iordanului. Traditia Sfintei Scripturi ne transmite cã Sfîntul Ioan, în toatã strãdania lui, a fost prooroc si înaintemergãtor fatã de Mîntuitorul Iisus, în toatã viata sa. Mai întîi, este pecetluit cu aceastã chemare încã de la venirea sa pe lume, printr-o nastere vestitã de îngeri. Apoi, de foarte tînãr Ioan a iubit viata asprã si de înfrînare din pustia Iordanului, unde trãieste, predicã, mãrturiseste si boteazã în Iordan, pe cei care cred în El, predica lui fiind schimbarea vietii, întoarcerea la Dumnezeu si împãcarea cu El pentru a aduce viata nouã în împãrãtia lui Mesia. El este cel dintîi care face ceea ce predicã, prin înfrînarea si viata grea pe care o ducea. Îmbrãcat în hainã asprã de cãmilã, nemîncînd pîine si nebînd vin, hrãnindu-se doar cu lãcuste si miere sãlbaticã, ca un adevãrat înger în trup, cum îl aratã unele icoane. Botezul lui Ioan era cu apã, spre pocãintã, iar botezul lui Mesia era cu Duhul Sfînt si cu foc, spre mîntuire. Prin botezul sãu, Sfîntul Ioan cerea dragoste de oameni, milostenie, dreptate, omenie, osîndind pe fãtarnicii care-l ispoiteau, cãrora le spunea „pui de viperã“. Ioan Botezãtorul si-a atras o mare faimã de prooroc, încît multi se întrebau: „Nu cumva acesta este Mesia?“. Ioan le rãspundea: „Nu sînt eu Hristos. Eu sînt glasul celui ce strigã în pustie. Sînt solul trimis sã gãtesc calea înaintea Lui“. Vorbind despre Ioan, Mîntuitorul spune: „Ce ati iesit sã vedeti în pustie? Un prooroc? Da, vã spun, dar mai mult decît un prooroc. Adevãr rat vã spun, cã între cei nãscuti din femeie, nu este unul mai mare decît Ioan Botezãtorul“. Momentul de culme din viata Sfîntului Ioan a fost cel cînd, botezînd, descoperã între oamenii veniti la la el, pe Mîntuitorul, dupã semnul care i s-a încredintat, un porumbel pogorîndu-se peste El. Acesta este momentul din viata Sfîntului pe care Biserica în prãznuieste astãzi, ceasul cînd Ioan întelegea la Botezul Sãu în apa Iordanului, Iisus Hristos era Cel ce ridicã pãcatele lumii. Astfel, poporul adunat la bisericã alcãtuieste în fiecare an, pe 7 ianuarie, soborul pentru cistirea si lauda proorocului Sfîntului Ioan, aceastã zi încheind si ciclul Sãrbãtorilor de Iarnã.
-
Politica2 săptămâni,Suntem în era războaielor „nejustificate şi neprovocate”
-
Mica publicitate2 săptămâni,Anunţ de condoleanţe Complexul Muzeal Național Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,Neamțul spune „nu în această formulă”: mesaj ferm din PSD
-
Actualitate2 săptămâni,Alertă pe Facebook: cine este bărbatul care sperie copiii din Piatra-Neamț?
-
Actualitate2 săptămâni,Un TIR încărcat cu pavele s-a răsturnat pe E 85
-
Actualitate2 săptămâni,„Reforma” de la Spitalul Judeţean. Ce se pregăteşte şi când
-
Politicao săptămână,Lungul drum al PSD-ului, de la mărire, la decădere
-
Actualitate2 săptămâni,Spitalul Judeţean – „Înainte şi după”: Punctul de acces
