Contactează-ne

Actualitate

Soarta Telegondolei: Opoziţia tot laşă, societatea civilă propune soluţii

Știre publicată în urmă cu

în data de

Şedinţa de Consiliu Local de luni, 21 noiembrie, în care trebuia discutat din nou proiectul privind viitorul Telegondolei şi a terenurilor de la Baza Hipică, a mai clarificat, dacă era nevoie, două lucruri. Cel puţin două.

Primul că opoziţia, PSD şi PMP, alături de un consilier ALDE, e laşă – a lipsit din nou de la şedinţă – fără explicaţii şi mai important fără să propună soluţii de rezolvare a problemei. Dacă aceasta nu e laşitate administrativă şi chiar nesimţire politică … atunci chiar că nu ştim ce este.

Al doilea lucru, pe care ne bucurăm că l-am văzut în şedinţa de luni, e că au venit pietrenii. Reprezentanţii a ceea ce teoretic se numeşte “societate civilă”. Şi care, din fericire, au dovedit că există şi practic, nu doar în teorie.

Şi nu numai că au venit, dar unii au propus şi soluţii. Cât de bine întemeiate juridic, urmează să aflăm, însă, propunând soluţii alternative, au dovedit că le pasă. Consilierii care au lipsit au dovedit că nu le pasă sau au alte interese. Iar pentru asta ar trebui, dacă îl au, să le crape obrazul de ruşine.

Revenind la capitolul alte soluţii decât cea a Primăriei, o variantă a fost propusă de reprezentanta unui ONG, Asociaţia Drepturilor Omului şi Solidaritate Socială, Grozav Roxana.  Dacă am înţeles noi corect din sumara, normal, prezentarefăcută în faţa consilierilor prezenţi, strategia de salvare a Telegondolei de la vânzare şi a societăţii Perla Invest de la faliment ar presupune doi paşi: în primul rând solicitarea unei reevaluări a bunurilor deţinute de Perla Invest, în principal a terenurilor de la Baza Hipică – demers care, în opinia doamnei respective, ar “îngheţa” planul de reorganizare, inclusiv scoaterea la licitaţie a unor bunuri, şi astfel s-ar câştiga timp.

Pasul doi ar consta în cumpărarea de către Primărie a creanţei cu garanţii – înţelegem noi a băncii, şi au fost date şi nişte cifre – 900.000 de euro ar costa. În acest moment, în opinia doamnei respective, Primăria, în calitate de creditor cu cea mai mare sumă de recuperat, ar putea decide în Adunarea Creditorilor şi ar putea solicita darea în plată – adică în contul datoriei să primească bunurile Perla Invest.

Apoi să concesioneze către Perla Invest bunurile necesare pentru funcţionarea Telegondolei. Iar societatea să iasă ulterior din reorganizare.

Cel puţin noi aşa am înţeles, dar ar fi mult mai bine dacă o astfel de soluţie, propunere, variantă ar fi prezentată şi în scris, detaliat, pentru a putea fi analizată de specialişti în domeniu. Ne oferim, pe această cale, dacă doamna respectivă doreşte, să publicăm un astfel de document pentru a porni o dezbatere obiectivă pe marginea lui.

La o primă vedere, soluţia pare viabilă şi chiar mai ieftină, însă ar putea să apară şi probleme: trecând peste posibilitatea ca reevaluarea bunurilor sau contestaţia evaluării actuale să fie respinsă, ceea ce ar nărui din start planul de salvare, se mai pune problema, cel mai uşor probabil de depăşit, dacă banca va vrea să vândă creanţa şi dacă da în ce condiţii sau dacă primăria, în calitate de acţionar majoritar de data aceasta, poate sau nu cumpăra respectiva creanţă şi iarăşi în ce condiţii.

Apoi, pentru a scoate cei 900.000 de euro din bugetul oraşului e nevoie de o rectificare bugetară. Aici ar trebui să spună juriştii din primărie în cât timp s-ar putea face, să vedem dacă ne încadrăm în termenele limită din planul de reorganizare.

Nu în ultimul rând, e de văzut cum va arăta votul în Adunarea Creditorilor, apropos de darea în plată, pentru că, fără a fi specialişti în domeniu, Fisc-ul, care are şi el de recuperat bani, are un cuvânt decisiv de spus. Nu ştim, chiar nu avem de unde şti, dacă va accepta ca bunurile să treacă la Primărie, care să-şi recupereze creanţa, iar Fiscul să rămână… cu promisiunea că pe viitor îşi va încasa şi el banii.

De obicei, Fisc-ul nu face asta, de obicei vrea şi “poate” prin lege să-şi recupereze el primul datoria, de obicei prin vânzare de bunuri, iar apoi, dacă mai rămân bani, să-şi mai ia şi ceilalţi creditori câte ceva. De altfel, Fisc-ul a mai scos la licitaţie terenurile de la Baza Hipică, în urma cu relativ puţin timp. Şi numai instanţa de judecată a salvat atunci acele terenuri.

Aşadar, odată această variantă făcută publică, ar trebui, şi solicităm pe această cale, un punct de vedere al juriştilor din Primărie şi al unor experţi în procedura falimentului, pentru a înţelege cu toţii cât de viabilă este o astfel de propunere. Dacă e viabilă şi se suţine juridic, solicităm să fie cât de repede formulat un proiect de hotărâre în acest sens şi iniţiate procedurile şi demersurile legale.

Dacă soluţia propusă se va dovedi că nu e viabilă, atunci rămâne unica variantă cea propusă de Primărie. Care ar trebui votată în condiţiile în care credem că a devenit clar pentru toată lumea că majoritatea pietrenilor doresc păstrarea Telegondolei.

Până atunci însă un lucru e clar: în vreme ce unii consilieri au chiulit ca să-şi ascundă – n-au reuşit – incompetenţa şi lipsa de soluţii, cetăţenii au venit şi au propus o soluţie. Şi mai ales au zis foarte clar ceva: Telegondola şi terenurile de la Baza Hipică sunt ale pietrenilor şi trebuie să rămână ale pietrenilor, nu să ajungă pe taraba falimentului din cauza incompetenţei sau intereselor politice ale unora.

S-a auzit domnilor consilieri? La chiulit am văzut că unii dintre voi sunteţi premianţi, dar acum e momentul să puneţi osul la treabă. Ca să nu rămâneţi pe vecie cu eticheta de loaze într-ale administraţiei.

N.R. Cât priveşte proiectul propus de primărie, pentru a participa la licitaţia de vânzare a staţiei de plecare a Telegondolei, în condiţiile în care au fost prezenţi doar 13 consilieri, el a fost retras de pe ordinea de zi.

LATER EDIT. Apariţia articolului a suscitat deja dezbatere. Un cititor a exprimat opinia că e posibil să se dorească să fie cumpărate de către Primărie şi creanţa băncii şi a Fiscului. Dacă aşa stau lucrurile, dacă Fiscul poate, legal, să vândă creanţa, atunci de ce s-ar mai recurge la toate artificiile – contestarea evaluării, cumpărarea creanţei – în situaţia în care cumpărarea staţiei de plecare de către Primărie ar duce la acelaşi rezultat: se plătesc Fiscul şi banca, iar restul banilor se plătesc către Primărie, în contul datoriei.  Că înţelegem că aceştia sunt toţi creditorii: Fisc, bancă şi primărie.

Aceste aspecte urmează a fi clarificate după formularea unei propuneri “închegate” şi după ce vor vorbi şi juriştii.

Însă aspectul cel mai important rămâne: pietrenii se implică, ar trebui să se implice şi toţi aleşii locali.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Valeriu Gorea

    22 noiembrie 2022 at 11:25 PM

    Ințeleg că firma primăriei Perla Invest este datoare la fisc și bancă pentru că are cheltuieli mai mari decat veniturile din exploatarea telegondolei si bazei hipice, deci proastă administrare si/sau nepunerea in valoare a investitiilor.. In dezbatere ar trebui să fie un plan/proiect de rentabilizare a acestor investitii europene…durabile. Cum aducem venituri din telegondola si baza hipica ?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Accident cu patru victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier soldat cu patru victime s-a produs pe 8 noiembrie în localitatea Păstrăveni. Un tânăr care încerca să întoarcă un autoturism a intrat în coliziune cu un altul, iar patru persoane au suferit leziuni.

“La data de 8 noiembrie, în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Păstrăveni.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 25 de ani, din Păstrăveni, ar fi efectuat manevre pentru întoarcerea autoturismului pe care îl conducea, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 58 de ani, din Târgu-Neamț.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto de 58 de ani și a altor 3 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, din Păstrăveni, pasageri în ultimul autoturism.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Reacţie fermă a Ministerului Afacerilor Externe după votul ruşinos al Austriei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Ministerul Afacerilor Externe a avut o reacţie fermă după ce Austria a votat împotriva aderării României la Spaţiul Schengen. Ambasadoarea Republicii Austria la București a fost convocată joi seară la sediul MAE pentru a i se face cunoscut protestul României faţă de votul exprimat de Austria.

“Ministerul Afacerilor Externe respinge ferm ca total inadmisibilă poziția Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea României la spațiul Schengen astăzi, 8 decembrie 2022, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI). Austria s-a singularizat și autoizolat în cadrul Uniunii Europene.

MAE consideră că acest rezultat este complet injust și lipsit de orice motivare obiectivă, mai ales în condițiile în care România a acționat cu deschidere și transparență în relația cu toți partenerii europeni, inclusiv Austria, iar gradul de pregătire a țării noastre în aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen a fost confirmat, în repetate rânduri, de experții UE și ai statelor membre, cel mai recent cu prilejul celor două misiuni de evaluare care au avut loc în lunile octombrie și noiembrie 2022.

Din păcate, Austria a decis să ignore toate aceste elemente prin votul negativ exprimat astăzi, în contradicție flagrantă cu poziția favorabilă exprimată de celelalte state membre și în pofida demersurilor politico-diplomatice intense derulate pe lângă partea austriacă, la toate nivelurile, prin care partea română a prezentat ministerului de interne și celorlalte autorități din Austria argumente convingătoare, realiste și pertinente, atât privind nivelul de pregătire tehnică, cât și elemente concrete privind protejarea frontierei externe a UE.

Poziția Austriei este cu atât mai inadmisibilă cu cât această poziție de neacceptare a României a fost exprimată pentru prima dată pe 18 noiembrie 2022, în condițiile în care cu numai două zile înainte, pe 16 noiembrie 2022, Austria exprima sprijin deplin pentru aderarea României în mod formal și oficial la reuniunea de la București a Forumului Salzburg, prin Declarația Comună a miniștrilor de interne adoptată cu acel prilej, inclusiv de Austria, text care menționează ,,sprijinul, prezentat în acest format, pentru o decizie pozitivă legată de aderarea României, Bulgariei și Croației în decembrie 2022”.

Invocarea de către partea austriacă a problemei creșterii fluxului migraționist, ca justificare a opoziției față de aderarea României la Schengen, este inacceptabilă, incorectă și injustă, având în vedere că toate datele furnizate oficial de Agenția Frontex a UE indică cu claritate faptul că România nu este pe ruta migratorie a Balcanilor de Vest, nu se confruntă cu o presiune migraționistă și nu este o sursă de mișcări secundare migraționiste. Dimpotrivă, România contribuie activ la gestionarea riscului de migraţie ilegală, iar modul exemplar în care a gestionat fluxul de refugiați ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o dovadă în plus în acest sens, apreciată de toți partenerii europeni și euroatlantici.

MAE regretă consecințele nedorite pe care votul negativ  exprimat astăzi de Austria le are asupra unității și coeziunii europene. Cu deosebire în actualul context geostrategic complicat, marcat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și de încercările persistente ale Rusiei de a fractura unitatea europeană, conduita Austriei reprezintă un semnal politic nedorit privind capacitatea UE de a acționa în direcția consolidării construcției europene, mai ales în condițiile în care România a dovedit angajamentul său clar de a contribui activ la consolidarea acțiunii și integrării europene în baza principiilor solidarității și unității.

Din dispoziția ministrului afacerilor externe, ambasadoarea Republicii Austria la București a fost convocată în această seară la sediul MAE pentru a i se comunica poziția României expusă mai sus și protestul MAE față de atitudinea nejustificată și inamicală a Austriei, care va produce consecințe inevitabile asupra relațiilor bilaterale. Ambasadoarei Austriei i s-a transmis că votul negativ al Vienei surprinde cu atât mai mult în contextul existenței unor relații diplomatice îndelungate, cu o tradiție de peste 100 de ani, între țările noastre, precum și al cooperării bilaterale substanțiale în special în domeniul economic – Austria fiind unul dintre partenerii economici cei mai importanți ai României și al doilea investitor străin pe piața românească. În egală măsură, colaborarea româno-austriacă în plan regional și european, precum și coordonarea strânsă în dosare de interes comun în plan internațional ar fi trebuit să cântărească considerabil în decizia de vot a Austriei. De asemenea, i s-a transmis ambasadoarei protestul ferm față de acuzațiile exprimate de autoritățile austriece cu privire la așa-zise presiuni asupra firmelor austriece, afirmații care sunt inadmisibile, nefiind în conformitate cu realitatea.

În continuare, MAE va rămâne deplin angajat, alături de Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții românești implicate, pentru realizarea obiectivului aderării României la spațiul Schengen, ca parte esențială a consolidării securității interne a Uniunii Europene în ansamblul său.

MAE reamintește faptul că în toată această perioadă partea română a acționat ferm, prin demersuri concrete și complexe, reușind cu succes înlăturarea obiecțiilor Regatului Țărilor de Jos și Suediei. În acest context, trebuie subliniat că votul Olandei din Consiliul JAI din 8 decembrie nu a fost dat împotriva României, așa cum a fost clar menționat de partea olandeză în cadrul reuniunii.

MAE își exprimă aprecierea deosebită pentru sprijinul de care România a beneficiat din partea Președinției cehe a Consiliului UE, a Comisiei Europene și a Parlamentului European, a tuturor partenerilor europeni, precum și a partenerilor de cooperare din țara noastră care au sprijinit demersul României”, se precizează în comunicatul emis de MAE.

Citește știrea

Actualitate

Moş Crăciun a revenit acasă, la Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Moş Crăciun a revenit acasă, la Piatra Neamţ, joi, 8 decembrie, fiind primit de câteva sute de pietreni prezenţi în centrul oraşului, alături de oficialităţile locale.

Evenimentul, evident unul simbolic, dar încărcat de emoţie, s-a produs joi în centrul oraşului, fiind marcat inclusiv prin aprinderea instalaţiei ornamentale din bradul înalt de 20 de metri, achiziţionat de Primăria Piatra Neamţ, dar şi a iluminatului ornamental din oraş.

”Acum 600 de ani, oraşul nostru se numea Piatra lui Crăciun. Se zice că pe atunci, Moș Crăciun avea o casă la Piatra Neamţ. Eu zic că de anul acesta, trebuie să-l chemăm pe Moș Crăciun din nou acasă, să ştie că îl aşteaptă din nou aici o casă, în centrul oraşului, în foişorul nostru, o casă în care îi urăm bun venit, poate chiar își dorește să-și facă buletin de Piatra Neamț (… ) Împreună cu voi în seara asta, m-am convins de un lucru. Eu cred că Piatra Neamţ este un oraș minunat, că Piatra Neamț este un colț de rai”, a declarat Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra Neamţ.

Nu au lipsit un joc de artificii, dar şi proiecţiile laser pe Turnul lui Ştefan şi pe clădirile de pe platoul Curţii Domneşti. Centrul oraşului s-a transformat în mod real în oraşul lui Moş Crăciun, dovezi fiind personajele din poveştile specifice sărbătorilor de iarnă, dar mai ales căsuţa lui Moş Crăciun, în foişorul din Parcul Central, acolo unde copiii vor putea să-l întâlnească, să stea de vorbă cu el și să-i vadă pe spiriduși în acțiune, împachetând cadouri. Moș Crăciun îi va aștepta cu câte o surpriză în fiecare zi pe cei mici de la ora 14, până seara târziu la ora 20.

O invitaţie inedită a fost făcută de viceprimarul Marius Irimia, care i-a rugat pe pietreni să vină cu o cutie, frumos împachetată, pe care să o lase sub bradul de Crăciun din centrul oraşului, urmând ca aceasta să fie folosită pentru a împodobi impresionatul pom.

„A fost o cursă contra-cronomentru cu pregătirea acestui Târg de Crăciun. Pomul de Crăciun trebuie să fie ornat de cei dragi din familie, iar noi pietrenii suntem o mare familie şi vin cu o propunere, cu o rugăminte, ca fiecare să aducă o cutie ornată cu un ceolofan rezistent la apă şi să o lăsăm la baza bradului. Vreau ca acest pom să fie împodobit de toţi pietrenii. Va fi primul brad din ţară împodobit de cetăţenii urbei. Cutia trebuie să fie uşoară, goală, rezistentă la apă iar colegii vor urca cutiile în pom. Sper ca până în seara de Crăciun să avem bradul împodobit cu sute de cutii”, a declarat viceprimarul Marius Irimia.

Citește știrea
Advertisement








Trending