Actualitate
Soarta Telegondolei – “dialogul surzilor” în CL. Proiectul n-a trecut, Perla se îndreaptă spre faliment
Dialog al surzilor în şedinţa de Consiliu Local Piatra Neamţ, de luni, 12 decembrie, când pe ordinea de zi a revenit “celebrul” proiect privind achiziţionarea de către municipalitate a staţiei de plecare a Telegondolei.
Rezultatul final a fost conform pronosticului dat înainte de şedinţă: proiectul a picat, cu 13 voturi pentru (ar fi trebuit 16) şi şase abţineri în condiţiile în care au fost prezenţi 19 consilieri. Ca urmare, la licitaţia de pe 21 decembrie primăria nu va participa şi, cum nu se întrezăreşte vreo altă soluţie sau cum e puţin probabil să apară vreo altă rezolvare miraculoasă – aici intrând şi prezenţa la licitaţie a vreunei firme private interesate, se va constata că Perla Invest nu îşi poate plăti datoriile şi nu poate onora planul de reorganizare şi se va ajunge la faliment.
Telegondola nu va mai putea funcţiona – nu va mai exista vreun operator autorizat pentru a o ţine în funcţiune – iar terenurile de la Baza Hipică – la fel şi restul bunurilor, inclusiv Telegondola – vor ajunge la vânzare în condiţii… “falimentare”.
În rest, dialogul din şedinţa de luni, pe marginea acestui subiect a fost unul lung, cu intervenţii de ambele părţi – Putere şi Opoziţie -, dar cu puţine elemente noi.
Practic tabăra din jurul primarului Andrei Carabelea a reluat discursul în care explica faptul că aceasta e singura soluţie pentru a evita falimentul şi a întrebat opoziţia de ce nu votează proiectul, fără a primi un răspuns foarte clar şi documentat, iar cei din Opoziţie au spus că nu votează proiectul şi au cerut o altă soluţie, în contextul în care reprezentanţii municipalităţii spuneau că aceasta este singura soluţie în contextul actual. Adică un veritabil “dialog al surzilor” în care fiecare parte spunea numai ce vroia să spună şi auzea numai ce vroia să audă.
Totuşi au fost spuse vreo două informaţii de noutate.
Aritmetica bat-o vina
Cum ar fi de exemplu răspunsul unui consilier PMP la întrebarea de ce nu e mai bine să se dea bani din buzunarul pietrenilor pentru a cumpăra o clădire decât să se dea bani, tot din buzunarul pietrenilor, pentru a “împrumuta” – majora capitalul – Perla Invest, soluţia pe care o vor cei de la PMP.
Răspunsul PMP a fost că prin majorare de capital s-ar da mai puţini bani. Ceea ce este fals sau, la cea mai indulgentă analiză, un adevăr spus pe un sfert.
Şi, dacă mai are importanţă, facem analiza, iar pentru a simplifica înţelegerea simplificăm puţin şi termenii şi valorile. Perla Invest mai are de dat, să zicem, 8 lei – de fapt peste vreo 8 milioane de lei, dar să simplificăm – la trei creditori: Fisc, Bancă, Primărie. Primăria are din cei opt lei de luat doi lei.
Acum, cei de la PMP spun că, dacă vrea să cumpere clădirea, Primăria trebuie să dea 8 lei, dacă vrea să împrumute Perla doar pentru a plăti datoriile de la fisc şi bancă trebuie să dea doar şase lei.
Nu intrăm în chiţibuşuri juridico-tehnice dacă se poate încheia reorganizarea dacă nu sunt plătiţi TOŢI creditorii, inclusiv primăria, că probabil se va zice de dare în plată etc. Doar facem simplu calculul: primăria împrumută Perla cu şase lei şi în schimb nu primeşte nimic, nici măcar banii din datorie, deci MINUS şase lei – asta e varianta PMP.
Cealaltă variantă: Primăria plăteşte opt lei, primeşte înapoi doi – datoria – şi de “restul” de şase lei primeşte o clădire. Care variantă e mai bună din punct de vedere financiar? Răspunsul e la îndemâna oricui.
Iar terenurile de la Baza Hipică
Un punct de discuţie l-a constituit o întrebare a unui consilier local ce viza de ce s-a modificat planul de reorganizare, undeva prin 2022. Întrebarea nu pare a fi prea serioasă, dar răspunsul primit are “greutatea” lui: aşa s-a aflat public că vechiul plan prevedea să fie vândute terenurile de la Baza Hipică pentru a se plăti datoriile – adică tocmai ceea ce au încercat, şi încearcă în continuare să obţină “băieţii deştepţi” – iar noul plan a prevăzut să fie vândută staţia de plecare a Telegondolei în locul acelor terenuri – deci deranj maxim pentru “băieţii deştepţi”.
Pare-se că noul plan le-a stricat tare jocurile şi de aici nu mai e decât un pas până la supoziţia rezonabilă că au ales, picându-le şmecheria cu vechiul plan de reorganizare, să impingă firma spre faliment ca acele terenuri, acum relativ la adăpost, să fie din nou scoase pe tarabă.
Şi atunci avem şi explicaţia pentru “stăruinţa” unora de a se ajunge la faliment.
-
Actualitateo săptămână,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politicao săptămână,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,S-au stabilit semifinalele Cupei de Iarnă la fotbal în sală
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
