Actualitate
Situațiile de risc sunt tema campaniei prevenirii criminalității. Discuții despre viața sexuală, siguranța virtuală și fraude

Și în Neamț, la fel ca la nivel național, polițiștii organizează diverse acțiuni pentru prevenirea infracționalității
Situațiile de risc sunt tema campaniei prevenirii criminalității, care are loc între 26–30 mai, Poliția Română organizând diverse manifestări. La Neamț, oamenii legii vor desfășura o serie de acțiuni prin care își propun să fim mai aproape de oameni.
Se va vorbi despre siguranță și prevenirea situațiilor de risc. „Ce ne propunem: informăm, ascultăm, găsim soluții, construim o comunitate mai sigură”. Acestea sun precizările din comunicat al Poliției Neamț.
Acțiunile care au ca subiect siguranța copiilor, care au început ieri, vor continua și astăzi, 27 mai 2025. Au loc întâlniri interactive în școli și centre educaționale din Bicaz și Piatra Neamț. Discuțiile se axează pe încredere și prevenire.
Miercuri, violența domestică și infracțiuni la viața sexuală sunt temele unei mese rotunde la Primăria Roman. Alături de polițiști sunt specialiști și membri ai comunității. O sesiune de informare din cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității îi vizează pe elevii Școlii Postliceale Sanitare Roman.
Pe 28 mai, siguranța în mediul digital va fi „predată” liceenilor de la Colegiul Național de Informatică. Tot joi au loc întâlniri cu membrii comunității, prin intermediul asociațiilor de proprietari. Pietrenilor li se va vorbi despre siguranța online, fraude și cum ne protejăm în spațiul digital.
Cum situațiile de risc sunt tema campaniei prevenirii criminalității, un capitol este dedicat prevenirii consumului de droguri. Iar vineri sunt programate întruniri cu tineri, adulți și viitori șoferi.
Discuții sunt și despre alte situații cu grad de pericol sau despre cum putem rămâne în control. „Siguranța începe cu fiecare dintre noi! Împreună putem face pași mici spre o comunitate mai sigură!”, au mai transmis polițiștii nemțeni.
Articole din aceeași categorie: https://monitorulneamt.ro/pasionatii-de-motoare-judecatori-soferi-si-elevi-chemati-la-taifas-de-politisti-pasiune-responsabilitate-drumuri-mai-sigure/

-
Actualitate2 săptămâni,
Un proiect de lege pentru a susţine performanţa zace în sertarele Parlamentului. Ce spune deputatul de Neamţ care l-a iniţiat
-
Actualitate2 săptămâni,
CSM Ceahlăul are o misiune aproape imposibilă. Cu cine se va duela în Liga 2
-
Actualitate2 săptămâni,
Un deputat de Neamţ afirmă că a fost ameninţat în timpul campaniei electorale
-
Actualitate2 săptămâni,
Asocierea dintre CSM Ceahlăul şi primărie. Primarul de Piatra: “Eu mi-o doresc şi dânşii şi-o doresc”
-
Decese2 săptămâni,
În memoria lui Adrian Doaga – Mesaj de condoleanțe COMES S.A.
-
Actualitate2 săptămâni,
Schimbare de şefie la USR Neamţ. Ce a declarat noul preşedinte
-
Actualitateo săptămână,
Vești excelente: vin banii pentru cei care locuiesc la curte – panouri solare și reabilitare gratuită!
-
Actualitate2 săptămâni,
O firmă din Neamţ în competiţie pentru tronsonul 2 din Autostrada Unirii