Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Site porno accesat din scoalã

Știre publicată în urmă cu

în data de

• directoarei Carmen Bajura, de la Scoala Ruginoasa, i-a fost imputatã suma de 2,8 milioane de lei, reprezentînd contravaloarea accesãrii unor site-urilor porno de pe calculatorul din cabinetul sãu • consiliul de administratie al scolii a gãsit „fãptasii“, însã acestia nu recunosc •

Scoala Ruginoasa este în centrul unui scandal, dupã ce, de pe calculatorul din biroul directoarei, au fost accesate site-uri porno, iar suma reprezentînd factura pentru aceastã „distractie“ a fost imputatã conducãtorului unitãtii cu toate cã vinovatii se pare cã sînt altii. Primarul Gicã Ciobanu a emis o dispozitie de poprire a salariului directoarei Carmen Bajura, cãreia i-a fost retinutã suma de 2,8 milioane de lei, reprezentînd contravaloarea impulsurilor consumate, în scopul amintit, de pe telefonul scolii. „Este vorba despre o facturã restantã a telefonului pe luna octombrie, în valoare de 5,6 milioane de lei. În factura telefonicã au apãrut niste convorbiri internationale, din Austria si Estonia. Consultînd un informatician, am gãsit rãspunsul la întrebare, respectiv faptul cã era vorba de accesarea unor site-uri porno. Am discutat în Consiliul de Administratie (CA) al scolii despre aceste daune si despre gravitatea gestului. Am fãcut si o adresã la Inspectoratul Scolar, care-mi sugereazã ca suma stabilitã ca prejudiciu sã fie retinutã din drepturile salariale care se cuvin celor gãsiti vinovati. Eu nu am putut face aceste imputatii, pentru cã nu am avut o dovadã certã a timpului de utilizare a site-ului, de cãtre fiecare din cei doi salariati acuzati. S-a încheiat un proces-verbal, în sedinta CA din 14 noiembrie în care s-a consemnat faptul cã profesorul de educatie fizicã, Ciprian Gãinaru, suplinitor, si Marius Tãnase, secretar cu jumãtate de normã si încadrat pe altã jumãtate de normã ca profesor suplinitor de educatie tehnologicã, au recunoscut, partial, cã ar fi intrat pe site-uri. Eu n-am putut face imputatia, pentru cã, în cazul în care as fi fost datã în judecatã, nu as fi avut un temei legal. Asa cã am renuntat. Este dificil de dovedit care anume din persoane au intrat pe site“, a declarat Carmen Bajura. Directoarea sustine cã tot scandalul a reizbucnit în urma cercetãrii unei reclamatii, pe care sotia primarului, Sabina Ciobanu, fiica primarului, Roxana Ciobanu, si secretarul Marius Tãnase i-au fãcut-o la Inspectoratul Scolar, pe probleme de salarizare. Carmen Bajura a mai spus cã salariile lunii aprilie, pentru cadrele didactice, au fost achitate fãrã semnãtura sa, ca director de scoalã. „În momentul în care mi s-a fãcut poprirea de 2,8 milioane de lei, fãrã bazã legalã, eu am refuzat sã semnez statele de platã si nici nu mi-am ridicat salariul. Atunci cînd am cerut sã mi se prezinte actul în baza cãruia mi s-au retinut din drepturile salariale, am fost plimbatã de la primar la contabila sefã, fãrã a mi se prezenta referatul ce justifica poprirea. Nu cred cã existã un asemenea referat. Mi s-a cerut de la Romtelecom lista cu toate numerele de la care s-a vorbit în octombrie. Am depus un memoriu la primar, prin care contest decizia de imputare, la care nu mi s-a rãspuns. Pentru cã eram presatã de o serie de rate, mi-am ridicat diferenta de salariu“, a declarat Carmen Bajura.

Prezumtivii utilizatori ai site-urilor se declarã nevinovati Contactate de cãtre redactorii „Monitorului de Roman“, cele douã cadre didactice, acuzate cã ar fi folosit calculatorul în perioada respectivã, au negat cã ar fi vinovate. Ciprian Gãinaru a declarat cã a intrat, accidental, pe acest site, accesat de secretarul scolii, Marius Tãnase. „Eu nu stiam ce contine site-ul respectiv. Eu am dat un simplu click si am pãtruns în acest site, activat înaintea mea. Eu am recunoscut si în Consiliul profesoral si în cel de administratie ceea ce s-a întîmplat. Am si fost de acord sã mi se retinã din salar o cotã parte din imputatie. Dar existã zile în care s-a stat pe site si cîte 20 de minute. Ori, acest lucru s-a petrecut în timpul în care eu aveam ore la Dulcesti. Asa cum s-a stabilit în Consiliul Profesoral, a reiesit, la ancheta internã, cã Marius Tãnase a mai chemat si o altã colegã, pe Cãtãlina Bujor, sã-i arate fotografiile porno. Sînt gata sã suport repercusiunile gestului meu, imprudent, dar acum faptul este consumat. S-a supãrat si sotia mea, care a venit la scoalã. Am discutat, s-a lãmurit între timp. N-a fost nici o problemã, din punctul acesta de vedere“, a declarat Ciprian Gãinaru. Acesta si-a exprimat, însã, nedumerirea cã, si dupã ce a fost scandalul amintit si telefonul a fost parolat, au mai apãrut astfel de accesãri, la ore foarte tîrzii, cînd în scoalã nu mai era, teoretic, nimeni. Marius Tãnase a declarat la rîndul sãu cã acuzatiile împotriva sa sînt nefondate. „Aceste afirmatii sînt minciuni. Faptul cã eu as fi «instruit» si o colegã, pe Cãtãlina Bujor, este un neadevãr. Fiecare din cei implicati în scandal stie sã foloseascã un calculator si au avut acces la acesta. Eu nu eram în scoalã la orele la care apar convorbirile. Acest lucru se poate dovedi consultînd factura. Am explicat acest lucru si în fata CA, cînd am spus cã nu am intrat pe site. Eu nu am avut acces în cabinetul directorului. Problema, dupã pãrerea mea, este alta. Se cautã sã fiu scos tap ispãsitor, pentru cã nu am fost dorit în aceastã scoalã. Eu am intrat prin concurs, anul acesta, dar nu am fost vrut de conducerea scolii. De la început mi s-a spus, de cãtre directoare, cã nu am ce cãuta în aceastã scoalã, cã sînt lucrurile aranjate si cã fac drumuri degeaba la Inspectorat. De atunci, mi se pun tot bete-n roate si sînt calomniat“, a precizat Marius Tãnase. De mentionat cã atît Ciprian Gãinaru, cît si Marius Tãnase, au completare de normã la Scoala Dulcesti. Carmen Bajura a mai tinut sã precizeze cã, pînã la acest incident, toate cadrele didactice aveau acces la calculator si Internet si cã acolo se lucrau proiecte didactice, planificãri, referate.

Conflicte mocnite Primarul Gicã Ciobanu a declarat cã a cerut explicatii conducerii scolii, pentru cele întîmplate. „Am refuzat la platã factura telefonicã. Lucrul este deosebit de grav, cu atît mai mult cu cît aceste site-uri au fost accesate de pe calculatorul din biroul doamnei director, Carmen Bajura. Evident cã i-am cerut explicatii, lucrul fiind deosebit de grav. Directoarea ne-a explicat cã la calculatorul din biroul sãu au mai avut acces douã persoane, respectiv profesorul Ciprian Gãinaru si secretarul Marius Tãnase. Pînã la lãmurirea situatiei, s-a trecut la sistarea accesului la Internet al scolii si imputarea convorbirilor respective de pe factura telefonicã. Pentru a avea o dovadã concretã, în cazul în care se va face contestatie, am cerut Romtelecom factura detaliatã, desi s-a gãsit dovada pe calculatorul în discutie. Dupã definitivarea anchetei, urmeazã a fi anuntatã conducerea Inspectoratului Scolar“, a declarat Gicã Ciobanu. Primarul nu a recunoscut acuzatiile potrivit cãrora scandalul ar fi fost declansat în contextul în care între directorul Carmen Bajura si conducerea primãriei existã un conflict mai vechi, legat de subfinantarea scolii si neîntelegerile dintre aceasta si sotia si fiica primarului, care, potrivit declaratiilor acesteia, îsi doresc un statut special. Carmen Bajura sustine cã banii scolii, contrar legii, sînt cheltuiti fãrã a fi consultatã, ca director, în numele unitãtii fiind trecute materiale care nu au ajuns vreodatã în scoalã. Contabila sefã a primãriei locale, Maria Popescu, a declarat cã banii pentru asemenea convorbiri trebuiau recuperati, dar nu a putut spune, cu certitudine, cã ar fi întocmit referatul în baza cãruia primarul a instituit poprirea. „Nu sîntem obligati sã plãtim facturi telefonice, pentru convorbiri care nu sînt utile învãtãmîntului. Eu cred cã o fi existînd referatul meu. Eu am fãcut retinerea pe baza dispozitiei primarului. Odatã ce a întocmit aceastã dispozitie, bãnuiesc cã are bazã legalã. Dacã ne va da în judecatã directoarea, vom vedea ce stabileste instanta. Banii trebuiau imputati cuiva“, a declarat contabila Maria Popescu. Inspectorul general al ISJ, Dorina Drexler, solicitatã sã-si spunã pãrerea despre incidentul de la Scoala Ruginoasa, a „aruncat pisica“ în curtea conducerii scolii. „Domnul primar de la Ruginoasa nu este la prima sa tentativã de a-i face retineri directoarei pe statul de platã. Ori, nu se pot face asemenea popriri decît în baza unor hotãrîri judecãtoresti. Ca sã recupereze suma, dacã cei doi si-au recunoscut vina, conducerea scolii poate face un angajament de platã, pînã la acoperirea prejudiciului“, a precizat Dorina Drexler. Cît despre prejudiciul moral adus scolii, printr-un asemenea scandal, mai marele peste învãtãmîntul nemtean a declarat: „Este problema directorului, care avea posibilitatea de a pune în functiune Comisia de Disciplinã, ce existã în unitate. Dacã sînt probleme de moralitate, trebuia sã li se dea celor doi cîte o sanctiune. Mã gîndesc cã poate era nevoie si de o recomandare psihologicã, în cazul în care cele douã cadre didactice au obsesii. Noi sanctionãm doar directorii. Dacã directoarea accesa site-urile porno, fãceam Consiliu de Administratie, cercetam fapta si o pedepseam pe directoare, în functie de gravitatea faptei“. FOTO: Scoala de la Ruginoasa se aflã în mijlocul unui scandal cu tentã sexualã

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

DNA acuzã: finantãri penale la FC Ceahlãul

Știre publicată în urmă cu

în data de

• fostul primar Gheorghe Stefan a fost inculpat din nou, acum fiind vorba despre modul cum a fost finantat FC Ceahlãul • prin traficarea influentei ar fi obtinut de la o firmã aproape 10 miliarde de lei vechi • un alt dosar îi are în vizor pe un fost director ANL si pe fostul director de marketing al clubului, Iulian Boghian •

Fostul primar de Piatra Neamt pare sã nu mai iasã din vizorul procurorilor anticoruptie, fiind inculpat din nou zilele trecute pentru trafic de influentã. De aceastã datã pentru modul în care a fost finantat clubul de fotbal Ceahlãul. „La începutul anului 2010, inculpatul Stefan Gheorghe a pretins de la directorul unei societãti comerciale cu activitate în constructii ca aceasta sã sponsorizeze echipa de fotbal FC Ceahlãul Piatra Neamt cu un procentaj de 3% din sumele pe care societatea urma sã le încaseze în baza unui contract încheiat cu SC Hidroelectrica SA – Sucursala Hidrocentrale Bistrita privind un obiectiv de investitii avînd ca obiect lucrãri hidroenergetice pe rîul Siret“, conform unui comunicat al Directiei Nationale Anticoruptie. În schimbul banilor, Pinalti a promis cã va interveni pe lîngã functionarii din conducerea SC Hidroelectrica SA, societate cu capital majoritar de stat si care aloca fondurile necesare investitiei, pentru a se continua finantarea obiectivului amintit. „În temeiul solicitarii lui Stefan Gheorghe, în perioada 2010 – 2011, între SC FC Ceahlãul SA Piatra Neamt în calitate de prestator si societatea cu activitate în constructii, în calitate de beneficiar, au fost încheiate sapte contracte de reclamã si publicitate în temeiul cãrora au fost emise nouã facturi fiscale si a fost achitatã prin ordine de platã suma totalã de 998.000 lei, în conditiile în care nu exista nici un document privind executarea obligatiilor asumate de prestator“, conform DNA. Procurorii antocoruptie au început sã caute prin actele de la FC Ceahlãul, si dupã cauza recentã în care a fost trimis în judecatã Pinalti, în aceeasi zi, pe 22 decembrie 2017, un alt dosar a ajuns pe rolul Tribunalului Neamt. Acesta îi are în vizor pe Marian Iftimie – Nicorici, director general al Agentiei Nationale pentru Locuinte, acuzat de trafic de influentã si Iulian Boghian, director în cadrul SC FC Ceahlãul SA Piatra Neamt, tot pentru trafic de influentã. „În cursul anului 2010, inculpatul Iftimie-Nicorici Marian, în calitate de director al Agentiei Nationale pentru Locuinte si inculpatul Boghean Iulian, director în cadrul SC FC Ceahlãil SA Piatra Neamt, i-au pretins administratorului unei societãti comerciale sã remitã cãtre SC FC Ceahlãul SA Piatra Neamt un procentaj de 5% din valoarea sumelor pe care societatea urma sã le încaseze de la Agentia Nationalã pentru Locuinte, în baza contractelor privind construirea unor imobile/locuinte aflate în derulare. Inculpatul Iftimie-Nicorici Marian a promis, în schimb, cã va interveni pe lîngã functionarii din subordine pentru ca plãtile catre respectiva societate comercialã sã nu fie întîrziate“, spun anchetatorii. Ca urmare a acestei solicitãri, la data 6 septembrie 2010, între Ceahlãul (în care Boghean Iulian îndeplinea functia de director de marketing) în calitate de prestator si o firmã administratã de aceeasi persoanã cãreia i se ceruse sponsorizarea, în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contractul avînd ca obiect servicii de reclamã si publicitate în valoare de 112.900 euro. În temeiul acestui contract, în perioada 1 octombrie 2010 – 27 decembrie 2010, beneficiarul a plãtit suma totalã de 61.709,96 (617 milioane de lei vechi) lei în temeiul a douã facturi fiscale ce atestau servicii care în realitate nu au fost prestate.

Mari datorii

În afarã de problemele penale care l-ar putea duce iar la închisoare, Gheorghe Stefan a fost obligat de diferite instante sã plãteascã mari sume de bani reprezentînd prejudicii. De exemplu, în dosarul Posta Românã el trebuie sã achite 422.138 lei si 35.306 euro, iar în dosarul Microsoft s-a dispus confiscarea a 3,99 milioane de euro. În cazul solutionat definitiv, „Bani pentru partid“, unde a fost condamnat la 3 ani de detentie, judecãtorii au dispus confiscarea sumei de 1,65 milioane de euro, iar pentru recuperarea altei pãrti de 2,35 milioane de euro, a fost pãstrat sechestrul asigurator pe bunurile detinute de Pinalti. În cauza spãlãrii de bani prin firma Strong Montaj, fostul primar de Piatra Neamt a pierdut o altã avere: „Dispune confiscarea de la inculpatul Stefan Gheorghe, în folosul statului, a sumei 3.031.365 lei, reprezentînd sumele dobîndite prin sãvîrsirea infractiunii de efectuare de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia“, conform Tribunalului Neamt. Cauza este acum la Curtea de Apel Bacãu, acolo unde a fost contestatã hotãrîrea Tribunalului Neamt. În total, toate aceste sume adunate înseamnã 8,025 milioane de euro si 3,45 milioane de lei noi. La un curs mediu de 4,5 lei pentru un euro, la acest moment Pinalti a fost obligat la plata unor sume care totalizeazã circa 40 milioane de lei noi, sau altfel spus 400 miliarde de lei vechi. Si asta nu este tot pentru cã mai are alte procese, care nu au trecut încã de prima instantã.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Martori la strania aparitie a unui obiect luminos pe cer

Știre publicată în urmă cu

în data de

• doi pietreni, la fel ca multe persoane din tarã, au observat pe cer un obiect luminos care se comporta ciudat • ei plecaserã la pescuit si au fost martorii aparitiei stranii în dimineata zilei de 26 decembrie • „Acum rememorez cele trãite si parcã am avut ceva fiori reci. Chiar i-am zis amicului: «Hai sã ne tinem de mînã, cã acum ne trag ãstia sus»“, spune Dragos Vintilã •

Dragos Vintilã, un pietrean de 38 de ani, îsi fãcuse planuri mari pentru ziua de marti, 26 decembrie. Împreunã cu un amic, a decis sã meargã la o partidã de pescuit la Sascut, cu barca, pe un lac de acumulare din zonã, cã de, poate, poate o fi cu noroc. Ulterior am aflat cã n-a fost sã fie prea spornicã iesirea (doar niste bibãnasi), dar ce le-a fost dat sã vadã în drum spre lac celor doi pietreni i-a marcat si cu sigurantã îsi vor aminti de întîmplare mult timp. Concret, au observat un straniu obiect luminos, foarte bine conturat pe cerul încã întunecat al diminetii, ei alãturîndu-se altor persoane din diverse zone ale tãrii care au vãzut acelasi lucru. De altfel, au si imortalizat aparitia cu telefonul mobil, realizînd cîteva fotografii, dar nu prea au iesit clare. Însã, imaginile care ilustreazã acest articol au fost realizate de un romascan, prieten cu unul dintre pietrenii mentionati, martor si el al fenomenului pomenit. Mai trebuie spus cã subiectul a fost extrem de comentat în presã, fie ea scrisã sau vorbitã, în ultimele zile si pe retelele de socializare. „Am plecat din Piatra Neamt în jur de 4.30 – 4.40 mergînd destul de încet, pentru cã aveam tractat peridocul cu barca. Dupã ce am trecut de Buhusi si Racova, cam pe la 5.30 am observat strania luminã de pe cer. De altfel, am vãzut-o de la depãrtare si ne tot întrebam ce putea fi. Ne-am dat cu presupusul, gîndindu-ne cã poate era lumina vreunui reflector puternic, de la o discotecã sau vreun club. Dar ceva nu era în regulã, nu putea fi o luminã venitã de jos, era ceva straniu. Chiar foarte straniu. Plus cã lumina dispãrea, dar rãmînea conturul perfect si se tot mãrea. Era ca o ceatã lãptoasã pe cer, doar într-un loc. Nu putea fi un fenomen meteo. Era ca o parã întoarsã. Cum ne apropiam tot mai mult de locul unde era localizatã pe cer, îsi mãrea forma. Am oprit si am fãcut fotografii, dupã care ne-am continuat drumul, trecînd pe sub ea. Acum rememorez cele trãite în dimineata de 26 decembrie si parcã am avut ceva fiori reci. Chiar i-am zis amicului: «Hai sã ne tinem de mînã, cã acum ne trag ãstia sus». Am mai mers un pic, lãsînd conturul ciudat în stînga noastrã si am oprit iar, dar lumina dispãruse la fel de straniu cum si apãruse. Tot ce am vãzut noi, cred cã a durat între 3 si 5 minute. Oricum, a fost o experientã unicã si nu am o explicatie despre ceea ce ar fi putut fi“, ne-a povestit Dragos Vintilã. A continuat spunînd cã în nici un caz nu a putut fi vorba despre vreo luminã proiectatã de la sol.

Declaratii care adîncesc misterul

Obiectul luminos neidentificat a fost vãzut, conform Digi24, în aceeasi dimineatã, de localnici din Vrancea, Bihor, Ilfov, de lîngã Bucuresti, dar si de la Roman, ei postînd pe retelele de socializare fotografii si filmulete. Si cam toti au arãtat cã misteriosul obiect, unii i-au spus minge de luminã, a dispãrut la fel de brusc precum apãruse si a lãsat în urmã o formã conicã, asemenea unei perdele de ceatã. Exact cum a relatat si Dragos Vintilã. Întrebat despre strania aparitie, celebrul Alexandru Mironov, realizator Digipedia, a declarat: „Sînt imagini aproape clasice într-un domeniu care se numeste ufologie, un fel de stiintã a OZN-isticii. Poate cã stiintã este mult spus. Este vorba de fenomene care se întamplã adesea. Se întîmplã si pe teritoriul României. S-ar putea ca o explicatie sã vinã de la ingineri care sã spunã: e o treaptã a unei rachete, e vorba de un proiectil de mari dimensiuni militar, cu care s-a fãcut un exercitiu. În urmã cu cîtiva ani, la Celiabinsk, în nordul Rusiei, un asemenea obiect ceresc a explodat. S-a dovedit cã era vorba de un meteorit care venea spre pãmînt. S-a frecat cu aerul, a explodat si s-a comportant ca o bombã. A spart toate geamurile din oras. Este vorba deci de fenomene de care nu mai trebuie sã ne speriem. Poate o sã stim odatã si odatã mai mult despre ele. Este clar însã cã din ce în ce mai des ele sînt observate. Atunci cînd raportãrile vin din mai multe pãrti despre un acelasi fenomen întîmplat la un acelasi moment, atunci este într-adevãr un fenomen care trebuie investigat“. Misterul în acest caz este dat si de faptul cã obiectul luminos apãrut în dimineata zilei de 26 decembrie nu a fost detectat de radare, dupã cum sustine Marius Ioan Piso, presedinte – director executiv al Agentiei Spatiale Române, într-o interventie la Digi24: Noi avem niste surse de informare foarte clare, cum ar fi Comandamentul Strategic al Fortelor Spatiale SUA. Existã un sistem si în Europa, care urmãreste aceste lucruri. Pînã si în România existã un sistem numit Allsky, fiind gestionat de astronomi si de amatori care urmãresc cerul. Mãrturisesc cã nici una din aceste surse nu a detectat nimic la acea orã. Nu a apãrut nimic. Cel putin noi nu am fost informati despre asa ceva“. Alte surse au avansat ipoteza cã a fost vorba despre o rachetã lansatã de agentia spatialã chinezã, cu cîtiva sateliti artificiali, sau cã obiectul observat ar fi o bucatã din statia spatialã chinezã Tiangong-1, care se presupune cã ar urma sã se prãbuseascã pe Terra la început de 2018. O altã variantã ar fi cã a fost un meteorit care s-a dezintegrat la intrarea în atmosferã. Dincolo de aceste declaratii si ipoteze care nu au lãmurit deloc subiectul, strania aparitie vãzutã si de cei doi pietreni si de alte persoane din tarã va rãmîne pentru ei tot la stadiul de straniu si nemaivãzut.

Citește știrea

Trending