Actualitate
Sînt mult mai puţine bilete de tratament
■ deşi nici în anii trecuţi oferta nu a acoperit cererea, anul acesta bugetul a fost diminuat ■ vor fi serii mai puţine decît anul trecut ■
Deşi nici în anii anteriori oferta nu a acoperit cererea de bilete de tratament, anul 2021 va fi şi mai sărac în acest domeniu. Asta deoarece de la bugetul asigurărilor sociale de stat au fost alocaţi numai 200 de milioane de lei, contravaloarea a aproximativ 103.000 de locuri în staţiuni, adică cu circa 40% mai puţin decît în 2020.
Acest lucru diminuează şansele nemţenilor care doresc să ajungă în staţiuni, pentru a-şi trata afecţiunile de care suferă. Dacă acum bugetul a fost redus, trebuie spus faptul că, anul trecut, la Casa Judeţeană de Pensii Neamţ au fost depuse peste 5.000 de cereri pentru obţinerea unui astfel de bilet, însă pînă la final de sezon nici 2.000 de persoane nu au fost satisfăcute.
Mai trebuie precizat faptul că pe perioada stării de urgenţă, dar şi vreo două luni mai încolo, tratamentele în staţiuni au fost sistate din cauza crizei sanitate. Avînd în vedere faptul că anul acesta bugetul a fost adoptat foarte tîrziu, scade şi numărul de serii de bilete de tratament de la 19, la 17. Prima serie de bunici suferinzi a plecat în staţiuni pe 23 martie, următoarea serie va fi pe 6 aprilie, iar ultima din acest an va fi pe 2 decembrie 2021.
De regulă, astfel de bilete de tratament balnear sînt în staţiuni cum ar fi Amara, Bălţăteşti, Vatra Dornei, Herculane, Felix, Eforie Nord, Saturn, Mangalia, Căciulata, Slănic Moldova, Tîrgu Ocna, Lacu Sărat, Neptun, Techirghiol, Sovata, Covasna, 1 Mai – Oradea, Nicolina, Olăneşti, şi Sarata Monteoru. În ultimii ani biletele au fost alocate prin aplicaţie informatică, beneficiarii fiind înştiinţaţi telefonic despre repartizarea acestora. Lista cererilor aprobate era afişată şi la sediile Casei Judeţene de Pensii Neamţ din Piatra Neamţ şi Roman, cît şi pe pagina de internet a instituţiei,
Pentru a se înscrie în vederea obţinerii unui bilet, potenţialul beneficiar trebuie să depună la sediul CJP Neamţ doar cererea tip, urmînd ca restul documentelor să fie ataşate cererii la momentul eliberării biletului. Pot solicita bilete de tratament pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, iar un procent de pînă la 15% din numărul total de bilete contractate se alocă unor categorii de persoane care beneficiază de gratuitate în baza unor legi cu caracter reparatoriu. Contractul cu Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă a fost semnat, iar Casa Naţională de Pensii Publice a demarat procedura de contractare şi cu ceilalţi prestatori de servicii turistice.
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,ANUNȚ CONVOCARE AGA
-
Actualitateo săptămână,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra îşi avertizează „prietenii”
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri
-
Actualitate6 zile,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
