Actualitate
Sînt 150 de locuri pentru reconversie profesională

■ în această lună încep mai multe cursuri de calificare în diverse meserii
Anul 2018 pare mai bun decît cel trecut pentru şomerii nemţeni în căutarea unui loc de muncă, deoarece se anunţă că vor fi mai multe cursuri de reconversie profesională. Chiar dacă în ianuarie nu a avut loc nici un curs, februarie a adus 12 stagii, iar conform Agenţiei Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru luna martie, în judeţul Neamţ vor demara alte şapte la care se pot înscrie în total un număr de 150 de persoane. Vor avea loc două cursuri pentru cei care doresc să obţină competenţe profesionale de agent de securitate, unde se pot califica 50 de persoane, iar alte două sînt pentru operator introducere, validare şi prelucrare date, aici fiind disponibile 36 de locuri. Cîte 25 de şomeri se pot înscrie la cursurile de comunicare în limba engleză şi contabil, iar pentru cei care vor să lucreze ca mecanici auto sînt 14 locuri. Pregătirea va demara atunci cînd toate locurile vor fi acoperite. De menţionat este faptul că persoanele care nu au un loc de muncă se pot înscrie în evidenţa AJOFM Neamţ pentru a beneficia de gratuitatea cursului şi de decontarea transportului. În cazul în care rămîn locuri libere, se pot înscrie şi persoane care au un loc de muncă, dar care doresc o calificare în domeniu, însă acestea trebuie să achite cheltuielile formării. Centrul de Formare Profesională din cadrul AJOFM Neamţ desfăşoară activităţi de organizare şi formare atît pe baza autorizaţiilor proprii, cît şi prin alţi furnizori de formare profesională. Durata medie de şcolarizare la un astfel de curs este de la trei pînă la cinci luni, între 432 şi cel mult 720 de ore. Pentru participare, solicitantul trebuie să depună un dosar care să cuprindă o recomandare de la Centrul de consiliere în carieră al AJOFM, precum şi copii după cartea sau buletinul de identitate, cartea de muncă, certificatul de căsătorie (numai în cazul femeilor). Mai sînt necesare o copie după diploma de studii (cursantul trebuie să aibă cel puţin opt clase), copie după carnetul de şomer şi o adeverinţă de la medicul de familie care să ateste că persoana este clinic sănătoasă. Luna trecută, şomerii au putut opta pentru obţinerea de calificări ca bucătar, operator introducere validare şi prelucrare date, inspector în sănătatea şi securitatea în muncă, mecanic auto, agent de securitate, contabil, lucrător în comerţ, lucrător în structuri pentru construcţii, agent de securitate sau abilităţi de comunicare în limba engleză

-
Actualitate2 săptămâni,
Nemţenii au votat. Ce spun politicienii. De la vocea poporului la criza politică
-
Politica2 săptămâni,
Cum au votat nemțenii la primul tur al prezidențialelor. Locurile II-IV au fost adjudecate altfel decât la nivel de țară
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD: PA de la guvernare. Da’ de ce nu şi din politică?!
-
Actualitate2 săptămâni,
BCE schimbă banii din portofelele europenilor! Adio, 20 și 50 de euro!
-
Actualitate2 săptămâni,
La poale de Ceahlău, Ranger Junior, o altfel de școală. Una extrem de utilă și de actualitate
-
Actualitateo săptămână,
Nemțenii, invitaţi la PIATRA OPEN CHAMPIONSHIP!
-
Politica2 săptămâni,
Un rezultat cert despre preferatul românilor la prezidențiale din 2025. Mari emoții pentru Crin și Nicușor
-
Actualitateo săptămână,
Rezultatele primului tur la alegerile prezidențiale au fost validate de Curtea Constituţională. A fost respinsă o contestație