Arhivă 2005-2017
Sinistrati în casã nouã, la Grinties
În comuna Grinties patru familii din cele opt sinistrate, ca urmare a ploilor torentiale din varã, au putut sãrbãtori Crãciunul în case noi. „Ce-i drept, deocamdatã ocupînd cîte o singurã camerã, dar se cheamã cã am reusit sã ne tinem de promisiune“, a declarat primarul Filip Azoitei. A mai rãmas în studiu locuinta unui tigan, ce si-a vîndut tabla pentru acoperis imediat cum a fost primitã prin ajutor guvernamental, pentru care administratia localã sperã sã gãseascã o solutie. La aceasta se mai adaugã cazul a încã douã locuinte pentru ridicarea cãrora rudele sinistratilor aflate la muncã în Italia au cerut pãsuire pînã în varã, cînd vor reveni în tarã cu intentia de a extinde proiectul primit din partea Prefecturii Neamt. „Copiii familiilor respective ne-au cerut acest lucru si Primãria a fost de acord, mai ales cã sinistratii în cauzã locuiesc la rude“, a afirmat primarul Azoitei. Si cum Sãrbãtorile de Iarnã se constituie, conform traditiei, într-un bun prilej de fapte caritabile, primarul comunei Grinties a tinut sã informeze cã s-a reusit racordarea la energie electricã a unei locuinte în care-si duce existenta o persoanã cu handicap care n-ar fi avut posibilitatea prin efort propriu sã realizeze acest lucru. La toate acestea, primarul Azoitei a mai adãugat faptul cã 93 de persoane sãrmane de vîrsta a III-a au primit, de Crãciun, din partea Primãriei, ajutoare bãnesti cuprinse între 750.000 si un milion de lei, iar copiilor comunei le-a fost alocatã, din bugetul local, suma de 30 milioane pentru cumpãrarea de daruri, ce mai apoi au fost înmînate într-un mod festiv de cãtre însusi Mos Crãciun. „Sper cã am reusit sã aducem în casele grintiesenilor un strop de bucurie, atît pentru cei mici, cît si pentru cei sãrmani ori sinistrati“, a spus primarul Filip Azoitei.

-
Actualitate2 săptămâni,
AVERI DE ALEŞI: Consiliera cu declaraţia de avere… scurtă
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD la Guvernare, ce nemţeni sunt în cărţi şi pentru ce funcţii?
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD intră la guvernare. Pronostic confirmat
-
Actualitateo săptămână,
Un deputat de Neamţ e la un pas să fie dat afară din partid. Ce replică dă acesta. Cine a pierdut controlul
-
Actualitateo săptămână,
Deversare controlată la barajul Izvoru Muntelui
-
Actualitate2 săptămâni,
Titluri de stat Fidelis în iunie 2025. Câștigă până la 8,35% pe an, fără impozit! Uite ce condiții trebuie să îndeplinești
-
Actualitateo săptămână,
CSM Ceahlăul are o misiune aproape imposibilă. Cu cine se va duela în Liga 2
-
Actualitate2 săptămâni,
Descoperă o „Călătorie subacvatică”: perle, corali și viețuitoare fascinante, într-o expoziție spectaculoasă la Roman